Nu mai pot cu lamentările că de ce nu e România invitată la reuniunea de la Paris. Pentru că, e clar, se știe, România e miezul, altfel suntem in tot și-n toate ca partidul comunist, stăm foarte bine pe toate planurile, că doar de-aia tot ăia care se plâng că nu ne-au invitat la conclav se plâng și de cum merg lucrurile in țară.

1. România lipsește la fel ca alte 20+ țări (participă si UK, nu e doar un mini-summit in format UE). Dacă in materie de pondere de vot in UE România este peste Olanda, in materie de rol strategic in NATO si UE se poate argumenta solid că Olanda trebuie să fie acolo si cu atât mai mult Danemarca, țară care va avea si președinția UE in a doua jumătate a anului.

2. Da, e corect să cerem să fim invitați, e corect să protestăm, pentru că așa ne apărăm drepturile si ne ridicăm profilul. Dar nu e normal să ni se pară că ni se face vreo nedreptate epocală că nu suntem acolo. Nu e vreun summit all-inclusive.

3. Da, contează foarte mult că sprijinim Ucraina si contează cel puțin la fel de mult că suntem vecini cu ea. E cam de porc să invocăm fix argumentul că am dat un sistem Patriot ucrainenilor. La schimb am semnat un contract pentru șapte si am primit deja patru, de ultimă generație. Firește, le plătim, dar nu toată lumea care a vrut a avut si acces la ele imediat. Mai degrabă contează că avem cea mai lungă graniță, că facilităm exporturile ucrainene, că le antrenăm piloții, că suntem deja si vom fi hub pentru sprijinul occidental acordat Ucrainei si viitoarea reconstrucție, etc etc., pe lângă Patriot. Adică elemente pragmatice.

4. La fel, dpdv pragmatic, nu e suficient potențialul si nici nu putem să ne culcăm pe lauri. Nu merge să vinzi la infinit asta cu sprijinul pentru Ucraina si ce băieți buni suntem noi. La un moment dat asta începe să arate că altceva nu avem de oferit. Polonia s-a bătut ani de zile să ocupe poziția pe care o ocupă acum si ani de zile nu a primit (din varii motive, inclusiv interne) atenția pe care o cerea. S-a manifestat ca putere europeană pe nenumărate paliere ca să ajungă să fie considerată influentă alături de Germania, Franța, Italia, Spania, etc. România ce a făcut in sensul ăsta? Vi se pare că marcăm puncte la nivelul ponderii de vot ca a 6-a putere in UE, argumentul pe care îl aud cel mai des si de care mi s-a luat deja? Nu înseamnă nimic că ai populație dacă nu prestezi la nivel strategic. Influența vine din investiții, din viziune, din vizibilitate, din forța diplomației, din capacitate de contribuție la apărarea si securitatea comună. Dacă nu suntem ipocriți, o să admitem că avem standarde tare joase si in realitate așteptări foarte modeste de la noi înșine din moment ce cum facem si noi ceva bun, adică sprijinul pentru Ucraina, ne batem cu cărămida asta in piept până facem gaură!

5. Suntem într-o perioadă de derivă internă. Președintele e interimar, ministrul de externe la fel (pentru că nu se știe ce se întâmplă după alegeri), încă nu e clar ce s-a întâmplat la noi cu alegerile si ce se va întâmpla in mai si după. De ce ar invita cineva la o discuție strategică niște interimari cu puteri limitate, in primul rând, si de ce pe unii care reprezintă un stat român care arată ca si cum ar fi in colaps si nu inspiră niciun pic de încredere (nu zic că este in colaps, ci doar că așa arată, foarte instabil si imprevizibil)? Nu e clar in clipa asta ce reprezintă România, deci percepția că nu avem ce livra sau că nu prezentăm încredere e legitimă. Sigur, cu bunăvoință, care ar avea o bază suficientă, partenerii occidentali ne-ar fi putut acorda credit „in orb” pentru capacitatea potențială de a aduce o contribuție si de a fi parteneri loiali. Dar dacă cineva nu îți acordă o încredere pe care doar teoretic o meriți si ăla și-ar asuma un risc dacă ți-ar acorda-o, te dai cu fundul de pământ că ce om rău e ăla???

Hai, nu mai bine ne ocupăm de lucrurile cu adevărat serioase, să ne concentrăm să ne facem ordine acasă si să reafirmăm in toate felurile posibile si să re-demonstrăm in străinătate că suntem capabili, zdraveni, cu toți boii acasă si nu reprezentăm o problemă pentru UE si NATO? Atunci poate o să fim la următoarea întâlnire. Viața e nedreaptă, da, smiorc-smiorc. Nu ne-au primit ăștia nici in UE si in NATO in același timp cu ceilalți din Europa Centrală si de Est, dar noi am recunoscut abia după vreo 15 ani că într-adevăr nu eram cu totul pregătiți nici măcar când am intrat. Dar am muncit mai mult, am tras si mai tare, i-am mai si aburit, si ne-a ieșit. N-am stat să ne smiorcăim atâta. Pe bune, vi se pare că avem timp de așa ceva? Sau că o să fie o rețetă de succes in zilele astea să te miorlăi că n-ai avut tu noroc in viață???

PS. Mi se semnaleaza pe buna dreptate ca am omis faptul ca oricum nu prea avem pe cine trimite la Paris