de Dan Mircea Cipariu

Înainte de a dezbate despre fondurile Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), ale Institutului Cultural Român (ICR) ori ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), fonduri fie tăiate, fie insuficiente, fie fără o sursă de finanţare predicitibilă, să avem tăria de caracter şi să punem sub lupa analizei şi pe cea a sintezei felul în care, cu chiu, cu vai, cu restricţii birocratice dictate de Ministerul Finanţelor, banii ajung la artişti şi la producătorii de evenimente şi produse culturale. Vom descoperi, astfel, partea cea mai plină de zona crepusculară, de intrigi şi resentimente, de lipsă de criterii, de lipsă de consecvenţă în a alege ori produse îndoielnice, ori opere canonice. Negreşit, în România culturală a anului 2012, problemele cele mai disputate sunt cele legate de experţi (mecanismul de alegere al acestora) şi de criteriile de evaluare. Până acum, nici AFCN, nici ICR şi nici MCPN nu au prezentat opiniei publice un audit anual asupra impactului mediatic şi cultural pe care le-au produs finanţările pentru proiecte culturale, editoriale, pentru burse şi rezidenţe. Până la urmă, rămânem în zona unei aplicări formale a finanţării, doar ca să acoperim cu legalitate banii publici dedicaţi culturii. Conţinutul cultural, valoarea şi difuzarea acestui conţinut sunt acoperite de tehnologii financiare şi juridice, de formate care inhibă inovaţia sau spiritul critic. Ce e de făcut? O dezbatere publică privitoare la alegerea experţilor, la criteriile de evaluare şi la adoptarea unui cod de transparenţă pentru finanţările dedicate proiectelor şi produselor culturale!