Matei Bogdan
Publicat în 14 octombrie 2025, 19:33 / 101 elite & idei

Alexandru Nazare, la reuniunea ECOFIN: Susținem un buget european sustenabil și realist, capabil să sprijine prioritățile UE și să aducă beneficii tangibile cetățenilor

Alexandru Nazare, la reuniunea ECOFIN: Susținem un buget european sustenabil și realist, capabil să sprijine prioritățile UE și să aducă beneficii tangibile cetățenilor

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat ieri la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Luxemburg, în cadrul căreia principalele discuții s-au axat pe viitorul buget al Uniunii Europene și propunerea Comisiei Europene de actualizare a sistemului de resurse proprii al UE.

În cadrul reuniunii, subiectul central a fost reprezentat de actualizarea sistemului de resurse proprii al bugetului UE, care reprezintă aproximativ 90% din veniturile bugetare comunitare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, Comisia Europeană a propus cinci noi resurse proprii:

  • sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii,
  • mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon,
  • aplicarea unei cote de apel uniforme la greutatea echipamentelor electrice și electronice din fiecare stat membru care nu este colectată anual,
  • resursă proprie pentru accizele din tutun,
  • resursă corporativă pentru Europa.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe