Matei Bogdan
Publicat în 21 octombrie 2025, 17:39 / 95 elite & idei

Bogdan Belciu: Fenomenul cel mai îngrijorător din ultima vreme este dezinformarea

Bogdan Belciu: Fenomenul cel mai îngrijorător din ultima vreme este dezinformarea

Fenomenul cel mai îngrijorător din ultima vreme este dezinformarea. Pe lângă războiul hibrid ne furam singuri căciula si in ceea ce privește aspecte economice importante. Internetul a democratizat accesul la diseminarea informației: oricine are un telefon (cam toata lumea) poate posta aproape orice părere pe rețelele sociale. Mulți nu înțeleg substanța a ceea ce scriu dar postează căutând cat mai multe „like-uri”: e uman, creierul este setat pentru a aprecia recunoașterea. Alte canale media (multe cu intenții si/sau competente relative) preiau informațiile ca atare, fără sa le filtreze deloc, ba uneori chiar le deformează si mai mult. Si cum din ce in ce mai mulți oameni tind sa meargă pe principiul „crede si nu cerceta”, iau de bun ce citesc si rezultatul devine clar.

Un exemplu recent este gap-ul TVA. Pentru a pune lucrurile in context: acesta se calculează pornind de la consumul total; acest consum total include si auto-consumul. Este foarte neclar ce intra in inputurile furnizate de autorități: gap-ul TVA se calculează de ani de zile, in Romania a fost cel mai mare din Europa dintotdeauna, dar pana acum nu a interesat pe nimeni. De când cu masurile de austeritate toata lumea ia cifra gap-ului ca atare si o flutura ca un potențial enorm: „uite câți bani am putea sa strângem la buget!” Gap-ul exista dar valoarea sa este material afectata de date si informații parțial incorecte. Unele sunt legate de elementele de intrare care stau la baza calculului; altele de faptul ca nu se tine cont ca in nici o tara din Europa gap-ul nu este 0. De aici încep distorsiunile si „interpretări” precum:

-Cineva se ascunde in spatele gemului făcut in casa in loc sa alerge sa colecteze N miliarde de EUR;

-Se va taxa gemul făcut in casa – o speculație aberanta.

Pe de alta parte se pierde din vedere si faptul ca o parte din „autoconsum” se vinde in diverse piețe pe cash. Gem, cozonaci, si in special alcool, unde cantitatea vândută pe piața „gri” este foarte mare: unii estimează pana la 80% din consumul total din Romania (care nu e mic deloc). O sticla de țuică in piață costa mai puțin decât totalul taxelor care ar trebui plătite pentru a produce si vinde cantitatea respectiva de alcool. Deci ar trebui totuși sa ne dam seama că:

-O parte din autoconsum ar trebui scoasa din baza de calcul;

-Exista totuși o parte materiala a acestui „autoconsum” care este evaziune fiscala pura.

Nu vom ajunge niciodată nicăieri daca nu facem curățenie in aceasta șerpărie de informații false, deformate de o combinație de prostie, rea intenție si necunoaștere. Primul pas pentru a avea soluții corecte pentru orice problema este de a înțelege clar cauzele sale, altfel nu mai vedem pădurea de copaci.

Se aplica la TVA, unde ar trebui sa avem o estimare realista a gap-ului atât pentru a avea obiective realiste, cat si pentru a ști in ce direcții trebuie acționat (unde sunt „găurile negre” reale); altfel, masurile luate nu vor duce nicăieri…

Dar nu numai: voi reveni cu alte exemple.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe