Vlad Mixich: Oameni excepțional de talentați într-un anumit domeniu sunt automat considerați și înțelepți și cu o excelentă busolă morală
E o confuzie periculoasă pe care o văd tot mai des și care e intens alimentată mediatic: oameni excepțional de talentați într-un anumit domeniu sunt automat considerați și înțelepți și cu o excelentă busolă morală. E un transfer fals de valoare și o încărcare cu autoritate care devine un instrument malign de manipulare.
Opiniile acestor oameni, părerile lor, valorează mai mult decât ale mediei doar atunci când sunt despre domeniul în care ei excelează.
Picasso – un mare artist, dar un comunist până la moarte și admirator al criminalului Stalin. La fel și G.B. Shaw, sau Sartre. Fiecare a avut nevoie de mulți mulți ani ca să înțeleagă cât de imbecili fuseseră în domeniul în care și-au exercitat admirația.
Pirandello – atât de fascist că și-a donat până și Nobelul partidului. Nu a fost deloc singurul: norvegianul Knut Hamsun, genialul scriitor cu Nobel a fost până la moarte mare admirator al lui Hitler, la fel și francezul și genialul Celine; chiar și profundul Herbert von Karajan a fost simpatizant și membru activ nazist în tinerețe.
Opinia unui actor excepțional, sau a unui muzician genial, care susține un anumit partid, sau o anume ideologie, nu e cu nimic mai presus de opinia politic-ideologică similară a unui electrician foarte bun sau a unui bucătar excelent.
Dimpotrivă, când nu vorbesc despre domeniul în care excelează, ei sunt supuși erorii ca oricare dintre noi, ba chiar mai mult pentru că adeseori succesul se urcă la cap și te face să crezi că ești mai inteligent decât ești cu adevărat; iluzie pe care, demonstrat științific, o experimentăm cu toții.
Și acela e momentul când îți pierzi bunul-simț, care e măsura înțelepciunii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


