Sergiu Manea: Cum ar arăta o societate în care școala ar fi mai puțin despre teorie și mai mult despre aplicabilitate și crearea de competențe?
Cum ar arăta o societate în care școala ar fi mai puțin despre teorie și mai mult despre aplicabilitate și crearea de competențe? Sau o societate în care am normaliza discuțiile despre bani? Nu prin lentila am/nu am bani, ci prin conversații concrete, alături de copiii noștri. Conversații despre cum se planifică o vacanță, cum se evaluează un produs în funcție de cost și venit sau cum se calculează ROI-ul unei perechi de blugi, înțelegând că valoarea nu stă doar în brand, ci în durata de viață, utilitate și satisfacție.
Săptămâna trecută am avut o discuție cu unul dintre oamenii cei mai pasionați de istorie pe care îi cunosc. O enciclopedie vie. Știe toate perioadele de domnie, toate bătăliile, toate conexiunile cu ce se întâmpla în Europa în aceleași epoci. I-am spus că mi-aș fi dorit ca, la școală, în loc să învăț anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare – 1457-1504 – ca pe un tren accelerat, să fi înțeles ce a însemnat organizarea bătăliei de la Podul Înalt. Ce însemna, din punct de vedere financiar, să duci o campanie militară? Ce resurse, ce planificare, ce strategie economică presupunea acel efort?
De la discuția asta, am putut să îi explic mai bine și ce înseamnă LifeLab. Pentru că, oficial, LifeLab este o inițiativă de sprijinire a profesorilor din România în formarea competențelor financiare ale elevilor, indiferent de disciplina predată. În realitate însă, LifeLab este despre aplicabilitatea cunoașterii. Despre legătura dintre teorie și viață. Despre modul în care putem normaliza discuțiile despre bani.
Prin LifeLab încercăm să integrăm noțiuni de educație financiară în toate materiile, de la grădiniță la clasa a XII-a. Avem 500 de fișe și materiale educaționale, pentru 20 de materii, adaptate pentru toate ciclurile de învățământ. Avem și 14.000 de profesori din toată țara care au accesat platforma www.lifelab.ro, iar 3.700 dintre ei au devenit utilizatori activi. Doar că România are în jur de 250.000 de profesori. Și asta înseamnă că noi suntem la început de drum. Am ajuns la 6% dintre profesorii României și suntem relevanți pentru 1,5%. Dar impactul nu se măsoară doar în procente. Se măsoară în încrederea pe care o investim în cei din jur. În munca pe care o depunem zi de zi. Și în puterea de a ne ajuta unii pe alții să fim mai buni.
Am început a patra ediție de LifeLab printr-o masă rotundă și discuții despre educație financiară. O să las aici mesajul pe care l-am spus și ieri. Profesorii din LifeLab sunt multiplicatori de încredere în societate și le mulțumesc pentru tot ce fac. Le mulțumesc pentru că încrederea pe care ei o dau mai departe vine din învățare continuă, din crearea de competențe reale și dintr-o Românie care crește prin educație.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


