Adrian Câciu: Recomand ministrului Nazare să nu mai facă răscumpărări de obligațiuni, care umflă deficitul ESA
Adrian Câciu, fost ministru de finanțe (PSD) în guvernul Ciucă, propune actualului ministru oprirea operațiunilor de răscumpărare anticipată de obligațiuni de stat, pe motiv că acestea umflă deficitul bugetar ESA, cel calculat în conformitate cu regulile europene.
”Toată lumea vorbește despre dezastru (bugetar). Au fost necesare într-adevăr o serie de măsuri de consolidare fiscală care defapt ele sunt structurale, nu sunt pentru anul acesta sau repararea unui deficit conjunctural, ci pentru ce înseamnă o sustenabilitate a deficitului pe termen mediu și lung. Din punctul meu de vedere nu stăm foarte rău (cu deficitul) având în vedere dacă ne uităm la nivelul investițiilor, deficitul primar – avem un derapaj într-adevăr la cheltuielile cu dobânzile. Acolo am și recomandat ministrului de Finanțe să nu mai facă răscumpărări anticipate de bonduri pentru că asta înseamnă o cheltuială în plus pe care ar trebui să nu o ai”, a declarat Câciu, joi, într-o intervenție la Digi24.
Amintim că Guvernul Ciolacu a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar cash (metodologia națională) de 8,65% din PIB și de 9,3% pe ESA (metodologia europeană), cel mai mare de la criza internațională din 2008-2009 încoace și cu o datorie și un necesar de finanțare în creștere masivă, ce au dus dobânzile și cheltuielile cu dobânzile la niveluri astronomice – conform execuției pe primele 7 luni din 2025, cheltuielile cu dobânzile ale Guvernului au crescut cu 45% comparativ cu primele 7 luni din 2024, cu o cheltuială estimată de peste 50 de miliarde de lei pe tot acest an (10 mld. euro).
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


