Director al Camerei de Comerţ Britanico-Române şi Secretar General al Fundaţiei Europene Titulescu, Adrian Dobre este specialist în Finanţe-Bănci, Asigurări şi Relaţii Internaţionale. Fără a fi o prezenţă des întâlnită în media este totuşi una dintre cele mai autorizate voci în analiza fenomenelor economico-politice din perspectiva geopoliticii contemporane. Urmăriţi mai jos un interesant dialog cu domnia sa, în căutarea unor posibile răspunsuri la întrebări actuale, care să ne ajute să înţelegem ce şi de ce se întâmplă în jurul nostru.

– Cât de stabilă se arată a fi UE acum, în plină criză? Vedem ce se întâmplă în Grecia. În Spania şi în Italia, falimentul anunţat al regiunilor autonome Valencia şi Italia pun sub semnul întrebării continuitatea statutului de membru al UE al celor două ţări…

– Aici e vorba de o chestie amplă şi complexă. În primul rând, eu nu cred că poate exista faliment, aşa cum este cazul Siciliei. Nu cred că putem vorbi de falimentul unor regiuni dintr-o ţară. Nu cred că este posibil, pentru că ele sunt parte dintr-un ansamblu. În plus, acolo sunt oameni care, inevitabil, au o viaţă economică. Eventual, putem vorbi de o incapacitate de plată temporară, mai scurtă, sau mai lungă, în anumite condiţii politice ale regiunilor. Dar, pur şi simplu, nu cred într-un faliment. Sicilia, ca regiune în Italia, nici nu e foarte mare. Sumele de bani care intră în discuţie, deficitul din Sicilia, în ansamblul statului italian, nu este foarte mare. Regiunea respectivă a fost întotdeauna sub media Italiei.

– Credeţi că este corectă percepţia că există o implozie a UE?

– Legat de implozia UE, cred că mai degrabă putem vorbi despre explozie. Practic, putem lua în calcul două variante: ori o integrare mai profundă, ori o dispersie exprimată prin prelevarea naţionalismului, prin lărgirea puterii şi a autonomiei statului pentru exercitarea puterii. Aminteaţi de posibilitatea ieşirii Greciei din contextul european. Nu cred că este neapărat o problemă deâ matematică. Este mai degrabă o problemă de mesaj. Pentru că, în momentul în care Grecia ar părăsi arena europeană, într-un fel sau altul, mesajul transmis este acela de dispersie, nu acela de integrare mai profundă.
Crearea acestui precedent poate să împingă lucrurile mai departe. Şi asta nu cred că îşi doreşte nici unul dintre noi. Criza din Europa, ea are foarte multe cauze. Una ar fi populismul politicianist dus la extrem prin anumite fapte, în anumite zone, de anumiţi lideri. Atunci când implementezi o măsură nepopulară, în propria ta ţară, e foarte uşor să spui că aşa a decis UE. E foarte uşor să te speli pe mâini cu asta. O altă cauză care a dus la tensionarea situaţiei, cred că a fost modul în care s-a perceput această depresiune economică. Hai să îi spunem aşa, că termenul de criză e deja uzat prin exces. Concret, Germania a impus un model care ei i sa potrivit. Este un model pornit dintr-o doctrină neo-liberală, dusă un pic spre extrem, dar care a prins în Germania pentru că acest stat a avut curaj, a avut puterea politică, a avut puterea economică şi a avut puterea de lobby să îl implementeze. Fără să se gândească că nu se mulează şi pe profilul altor state, Germania l-a impus acestora, ceea ce a fost o greşeală. Este ca şi cum am aplica acelaşi tratament pentru toţi pacienţii, indiferent de boală.

– Am văzut recenta disponibilitate afişată de Franţa de a se implica în rezolvarea crizei siriene. Cum trebuie interpretat corect acest mesaj, şi cât de apropiat este Orientul Apropiat faţă de problemele curente ale Uniunii Europene?

– Eu cred că implicarea Franţei în conflictul sirian este determinată, pe de o parte, de tendinţa fiecărei ţări europene şi a fiecărui lider european de a promova anumite principii umaniste care stau la baza sistemului de valori european. Pe de altă parte, cred că este o încercare de poziţionare a Franţei ca lider în contextul european. Şi poate fi o oportunitate foarte bună pentru preşedintele francez, Francois Hollande, în a se afirma pe scena internaţională. Am văzut măsurile propuse de Franţa pentru diminuarea conflictului din Siria. Sigur, ele sunt remarcabile din anumite puncte de vedere, dar nu ştiu însă cât sunt de eficiente. Intervenţia din Siria poate să cunoască multiple forme de manifestare, dar nu o comparăm cu Libia, unde a fost cu totul altceva. Ştiţi că România este printre puţinele ţări care nu şi-au închis ambasada din Siria. Am putea valorifica ulterior această atitudine? Aşa este. Şi ar trebui să valorificăm aceste evoluţii din Orient. Piaţa Orientului este o piaţă extraordinară pentru noi. Să ştiţi că, respectând istoria, pe noi, ca naţiune, toate aceste eforturi neau costat. Şi nu puţin! Lumea arabă are un potenţial extrem de mare. Nu ştiu cum se face, dar în politica externă noi am avut întotdeuna o afinitate cu lumea arabă. O înţelegem… Faţă de alte zone, aici există o anumită alchimie în discuţii, în negocieri. E o piaţă potenţială foarte mare, au resurse foarte multe, au nevoie de reconstrucţie. E o piaţă unde am fost prezenţi în mai toate domeniile, dar de unde acum am dispărut. Îmi amintesc că am avut aici, la Fundaţia Titulescu, în această iarnă, o şedinţă comună a Comisiei de politică externă a Senatului României cu Comisia de politică externă din Parlamentul irakian. Şi au fost punctate exact aceste lucruri. Ele trebuie însă sprijinite politic. Nu poate un investitor să se urce, pur şi simplu, în avion şi să meargă să încheie contracte acolo. Are nevoie de sprijin. Şi invers!

– Cât de mare este pericolul unei victorii totale a USL pentru economia post referendum? Şi mă refer la pericol prin lipsa
unei opoziţii credibile. 

– Eu cred că o opoziţie coerentă este necesară în orice democraţie. Chiar nu ştiu să fac o previziune şi cred că în momentul
de faţă nu ştie nimeni să o facă. E foarte greu de făcut un plan şi, maiales, unul pe termen scurt. Aş tinde să spun că nu sunt speriat de acest monopol al USL, pentru că PDL se va regrupa într-un fel, într-o oarecare formulă. Şi USL are problemele lui majore. El trebuie să iasă din cercul vicios cu Traian Băsescu. Liderii USL trebuie să înţeleagă că cel mai important atu în această luptă sunt faptele concrete. Este imposibil de coabitat cu Traian Băsescu. Bun! Însă, dacă aplici măsuri economice şi sociale corecte, oamenii capătă încredere şi vor gira acţiunile politice mai uşor decât acum, când nu prea au motive să fie foarte optimişti.

– Ce se întâmplă cu instituţiile reprezentative pentru imaginea externă a României, aşa cum e şi Fundaţia Europeană Titulescu? Înţeleg că are o agendă destul de încărcată cu evenimente la cel mai înalt nivel. Şi totuşi, nu există o comunicare eficientă a lor…

– Fundaţia Europeană Titulescu are statut de organizaţie neguvernamentală de interes public. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie 2005, nu a primit ca finanţare nici măcar un leu. Lucrurile sunt publice, sunt transparente, extrem
de uşor de verificat. Fundaţia are o activitate absolut covârşitoare. Sunt extraordinar de multe activităţi care au un
caracter şi intelectual, şi ştiinţific, de mare ţinută. Sunt lansări de carte, conferinţe, dezbateri, tot felul de activităţi care au fost susţinute exclusiv prin efort propriu, sau prin sponsorizări private. Lucru care nu este firesc! În momentul de faţă, în România nu există un alt ONG specializat în relaţii internaţionale şi politici externe în adevăratul sens al cuvântului. Şi totuşi, Fundaţia şi-a derulat activităţile constant, în ciuda tuturor greutăţilor. De altfel, toate activităţile Fundaţiei Europene Titulescu le puteţi vedea şi pe site, sau pe blogul său.

– Mă iertaţi, dar nu cred că este suficient pentru o mediatizare eficientă.

-Nu este suficient, dar la resursele pe care le are, sau mai degraba pe care nu le are Fundaţia Europeană Titulescu, au
fost eforturi foarte mari de a face chiar şi aceste lucruri. E foarte greu de mediatizat când nu ai resursele necesare şi
este foarte greu de susţinut o prezenţă în media fără bani. Aici sunt puţini oameni care lucrează, deşi ar trebui să fie mult mai mulţi. Majoritatea lucrează pe bază de voluntariat.

– Cât de eficientă ar fi pentru România adoptarea modelului britanic de aderare „selectivă” la UE. Şi, mai ales, în ce
măsură şi-ar permite România asta?

-Aici nu vreau să creez confuzii. Noi suntem aderaţi deja, suntem membri ai UE. Avem o oarecare putere de negociere, chiar dacă e mică în momentul de faţă. Lucrul pentru care eu am pledat, a fost acela al raţionamentului, al echilibrului, al filtrării şi negocierii deciziilor pe care le implementăm. Pentru că noi nu le negociem nici pe cele pe care putem. Este adevărat, sunt şi multe pe care nu le putem negocia, dar acelea derivă din statutul de membru. Este o diferenţă mare între România şi Marea Britanie. Ei s-au poziţionat de la început pe un anumit statut. Ei pot negocia după alţi parametrii, cu altă forţă politică, cu altă forţă economică. Lucrurile nu sunt comparabile, deci să nu facem confuzii. Dar cred că putem prelua din modelul britanic un pragmatism mult mai mare, mult mai acut în politica noastră externă şi în politica noastră europeană. Ne va ajuta foarte mult. Şi, nu în ultimul rând, ar trebui să urmărim interesul naţional cu mai multă pasiune.

Interviu realizat de Ştefan Teriș
Sursa: Pagina Politica