Adrian Dobre: Moţiunea de cenzură se joacă la un scor foarte strâns
Moţiunea de cenzură are şanse să treacă, a declarat, joi, Adrian Dobre, reprezentant al Pro România, care a adăugat că „se joacă la un scor foarte strâns”.
„Pentru prima dată, după foarte mult timp, această moţiune chiar are şanse, chiar se joacă la modul real şi democratic în Parlament. Sigur, mai puţin democratică este vânzarea sau cumpărarea de către Putere a parlamentarilor sau convingerea acestora cu diverse interese materiale, financiare sau de altă natură. Scorul moţiunii este foarte strâns, cu un plus de unu, două, trei, patru voturi, maxim. Se joacă astăzi moţiunea. Dar, după foarte mult timp, chiar are şanse să fie un demers de succes al Opoziţiei”, a afirmat Dobre, la RFI.
Întrebat cum „i-a pierdut” Pro România pe parlamentarii Cornel Itu şi Horia Nasra, care au revenit în grupul PSD, Adrian Dobre a spus: „Noi le-am dat o şansă de a se rupe un pic de trecutul tenebros care a marcat această perioadă. N-au vrut să profite de ea, au mers mai departe în aceeaşi structură, în aceeaşi ecuaţie care i-a consacrat. Bun, foarte bine, fiecare parlamentar merge aşa cum îi dictează conştiinţa”.
„Cert este că noi, la Pro România, avem cei 30 de parlamentari care şi-au asumat, au semnat moţiunea. Ne ţinem de cuvânt în ceea ce priveşte angajamentul de a da jos acest Guvern care trebuie să plece acasă”, a susţinut el.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


