Adrian Hatos: Câteva idei rapide
1.Probabil că referendumul va trece cu un avantaj de câteva sute de voturi. Introducând în ecuație faptul că o parte a celor care contestă aderarea la UE a Republicii Moldova au boicotat plebiscitul putem spune că, din toate punctele de vedere, referendumul e un eșec. Sper că Maia Sandu și forțele democratice și pro-europene de lângă ea să aibă un plan B, mai ales că turul al 2-lea al alegerilor prezidențiale se anunță unul foarte dificil.
2. Politicianist, este foarte simplu să acuzi intervenția malefică de la răsărit. Realist, 300.000 de voturi cumpărate înseamnă 300.000 de oameni pentru care opțiunea pro-UE nu a însemnat nimic. Mai înseamnă și constatarea înfricoșătoare că, cu un efort de organizare mai susținut, orice alegeri din RM pot fi deturnate contra unei investiții nu foarte substanțiale.
3. Uniunea Europeană, și România, trebuie să reflecteze serios – adică nu politicianist – care este responsabilitatea lor în acest eșec. Chiar dacă e un argument secundar, putem fiecare dintre noi să facem un exercițiu de empatie și să ne punem în locul unui cetățean moldovean care se mai uită din când în când la vreo televiziune de știri românească. Este democrația românească astfel prezentată una atrăgătoare?
4. Într-un plan cu totul neglijabil, comentatorii din România și-au dat cu firma în cap anticipând un triumf pro-european doar pe baza cifrelor de participare la referendum. E doar o mostră despre cum așa-zisă analiză se rezumă în cele mai multe cazuri doar la a spune cu aer priceput și meditativ ceea ce e în ton cu atitudinea generală, adică participare la gândire de grup.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


