Am vorbit aproape jumătate de oră la Radio Cluj despre campaniile de dezinformare, demoralizare și divizare pe care puteri străine (ghiciți care) le desfășoară prin mass media electronică și social media în România. Mi-am declinat expertiza, dar pentru că s-a insistat am spus și eu câteva idei:

1. Campaniile interne de marketing social – precum cele pentru achiziționarea statuii lui Brâncuși sau promovarea vaccinării – au fost niște eșecuri, așadar statul român are o capacitate dovedită relativ scăzută de a influența opinia publică, fiind deci probabil vulnerabilă din acest punct de vedere la campanii sistematice din exterior;
2. Nu știm, totuși, ce activități preventive și de contracarare desfășoară serviciile noastre; genul acesta de intervenții nu e unul cu care autorii să se laude. Să fim optimiști și să presupunem că fără acțiunea lor situația ar fi fost mai gravă.
3. Cu cât un public este mai slab educat cu atât este mai vulnerabil la dezinformare. Știm asta din comparații internaționale. În realitate România nu are o problemă cu dezinformarea, are o vulnerabilitate care derivă din nivelul scăzut al educației unei mari părți a cetățenilor ei. Putem investi în tot felul de instrumente sofisticate, tehnologii și specialiști, dar pavăza cea mai bună împotriva propagandei străine este buna educație a tuturor, cu accent pe tuturor.
4. România nu e o națiune cu tradiții imperialiste sau militariste care așteaptă beneficii din investiții în resurse ofensive, chiar și de propagandă. N-avem nici organizarea, nici resursele culturale, de competență și materiale pentru așa ceva. Tot educația rămâne baza.