de Adrian Hatos

Holocaustul este una din cele mai mari tragedii ale umanității, indiferent din ce punct de vedere îl privești. A-l eticheta drept „o temă minoră” nu este doar un exemplu de manual de negaționism, ci pur și simplu ticăloșie.

Holocaustul e o temă centrală a istoriei și culturii noastre moderne nu doar din cauza amplorii pierderilor, în primul rând de vieți omenești, dar și prin prisma caracterului sistematic și de politică de stat al genocidului la care a fost supusă populația evreiască din Europa, inclusiv din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Organizarea genocidului anti-evreiesc dintre 1939-1945 a transformat atitudinile antisemite acute dintr-o bună parte a Europei în acțiuni criminale sistematice multiplicate industrial la scală continentală.

Astfel, Holocaustul este o lecție teribilă despre consecințele greu de imaginat ale extremismului transformat în politică de stat. Pentru cine spune, ca răspuns la amenințările extremiștilor, că „așa ceva nu e posibil”, Holocaustul este cea mai simplă lecție că orice abominație este posibilă dacă extremismului totalitar i se permite să dețină puterea.

E necesar așadar să nu uităm lecția Holocaustului. Din respect pentru milioanele de victime, și pentru a celebra moștenirea europeană culturală diversă, în mare parte distrusă în această tragedie.

Și trebuie învățat despre Holocaust pentru a se înțelege că democrația, toleranța și moderația sunt chestiuni de viață și de moarte, nu simple abstracțiuni.