Este adevărat că industria occidentală a publicațiilor academice se bazează și pe munca gratuită a autorilor și recenzorilor.
Dar la aceasta se adaugă eforturile corectorilor, tehnoredactorilor, redacțiilor, marketerilor etc. care de cele mai multe ori numai gratuite nu sunt.
Apoi adăugați valoarea greu de estimat financiar a reputației unui jurnal care se străduiește să publice, fără să taxeze autorii, doar cele mai bune articole din cele pe care le primește. Este un capital care se creează greu.
La un jurnal cu factor de impact care nu taxează autorii rata de acceptare poate ajunge la 10% din articolele primite la redacție. Toate trec prin filtrul redacției și/sau al peer-reviewerilor a căror muncă este black-boxul care produce încredere și pentru care cineva trebuie să plătească pentru a fi menținută.

Când oamenii descarcă articole de pe sci-hub, pentru că nu au găsit versiunea full pe scholar google, o fac pentru că, de obicei, e vorba de materiale publicate de editori de încredere. Adică da, e piraterie, să nu fim ipocriți.

(Postarea aceasta nu se referă la jurnalele care piratează ele însele conceptul de capital simbolic-reputație academică falsificând indicatorul acesteia – factorul de impact, prin șmecherii legate de rețele de citare etc. și taxând pe de altă parte puternic autorii pentru a obține intrarea în paginile lor. Aceste jurnale sunt nevoite să fie open-access, puțini ar plăti ca să citească articolele publicate în ele).