Unele dintre măsurile de securitate anti-pandemică s-ar putea să nu folosească. Unele s-ar putea să aibă chiar efecte adverse.
Deciziile adoptate privesc situații complexe și dominate de incertitudine la finalul cărora predicțiile sunt riscante. Fără prea multe date care să permită evaluarea precisă a impactului măsurilor deja luate ne bazăm pe experiența epidemiilor anterioare pe care le cunoaștem mai bine și, rațional, luăm decizii care minimizează pierderea maximă. Da, sunt și judecăți de valoare implicate și, pentru că suntem umaniști, considerăm că viața și supraviețuirea ființei umane sunt deasupra altor mize.
Când respect aceste măsuri luate în condiții aproape paralizant de haotice arăt însă că înțeleg că ele sunt adoptate cu bună credință și că sunt de acord să particip la acțiunea colectivă de combatere a virusului.
Când mă revolt transmit mesajul contrar: nu am încredere în buna credință a statului, nu am același sistem de valori cu cel al decidenților. Sau poate percep altfel riscurile. Poate nu sunt nici chiar umanist.
Și iată că pe o temă de politică de sănătate se cațără o grămadă de revolte culturale și conflicte politice deja prezente și iau cele mai bizare forme: opoziția la termoscanare ca apărare a drepturilor omului, teoria conspirației ca instrument ideologic de luptă împotriva capitalismului global, lingura de argint de împărtășanie ca simbol al purității religioase, mandate mai lungi pentru primari ca sacrificiu pentru siguranța cetățenilor.