Matei Bogdan
Publicat în 22 iunie 2021, 12:22 / 73 elite & idei

Adrian Luca: Implicatiile fiscale ale intalnirii Biden-Putin

Adrian Luca: Implicatiile fiscale ale intalnirii Biden-Putin

de Adrian Luca

În ajunul întâlnirii deja considerate ”istorice” cu președintele Rusiei, președintele SUA a declarat că ”ar trebui să stabilim care sunt zonele unde este în interesul nostru mutual, în interesul lumii, să colaborăm. Iar unde nu putem cădea de acord, să stabilim clar care sunt liniile roșii”. Iată o declarație atât de atemporală încât pare superfluu să mai dăm coordonatele, pentru cititorii de mâine. Unde se întâmplă? Într-o vilă de 200 de ani, pe malul unui lac, în țara prin excelență a neutralității. Când? La mijloc de iunie, în vremuri nestatornice. Să zicem că ultima dată când NATO mai punea pe masă un plan strategic era acum 11 ani, ”când Rusia era considerată partener, iar China nu era nici măcar menționată”, cum spune, cu involuntar umor, actualul președinte SUA. Cine? Să spunem că președintele SUA de acum era vicepreședinte, iar președintele Rusiei, premier (un scurt interludiu) acum 11 ani.

Cei de mâine vor fi, probabil, mult mai interesați să știe că, dacă la această întâlnire s-a discutat de lucruri cu impact asupra lor, atunci cu siguranță s-a pomenit și de taxe. Sigur, de taxe e vorba întotdeauna, dacă nu direct, măcar în subsidiar, dar de data asta chiar e ceva istoric și fără ghilimele.

De unde știm? Din izvoare scrise. Președintele SUA tocmai s-a întors de la reuniunea G7, care pe vremuri se numea grupul celor mai industrializate țări, acum este forumul celor mai influente și deschise societăți și al celor mai avansate economii. În comunicatul final, e un punct care zice – ”susținem angajamentul istoric anunțat de miniștrii de finanțe G7 în 5 iunie, de a ajunge la consens privind un acord global referitor la o soluție echitabilă de alocare a drepturilor de impozitare și un ambițios impozit minim global pe profit de cel puțin 15% pe relația țară cu țară. Sperăm în încheierea unui acord la reuniunea din iulie a miniștrilor e Finanțe din G20”.

O scurtă precizare – G20 e noul G7, cu 80% din PIB-ul global, 75% din exporturile globale. Pe lângă cei 7 vechi (SUA, Germania, UK, Franța, Japonia, Italia, Canada) mai vin Rusia, India, Brazilia, Turcia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Mexic … plus China cea neprinsă în strategii.

Și acum se pune întrebarea – e chiar așa un big deal acest acord pe impozitul minim global? Este, cel puțin pentru încă prima economie mondială (SUA). Se spune că acum șase ani, când fosta administrație democrată americană le-a prezentat ideea colegilor din G7, aceștia au izbucnit în râs (1). Mai ales englezii. Adică de ce-am face așa ceva, să ne autolimităm companiile în competiția globală? Între timp a venit un președinte atipic republican (Donald Trump) care a redus impozitul companiilor americane de la 35% la 21%, l-a adaptat unui sistem de impunere teritorială, dar a fost nevoit să vină și cu un impozit minim pe profitul (parțial) obținut de grupurile americane în întreaga lume (2). A fost o măsură unilaterală, mai ales că atipicului președinte nu-i plăceau acțiunile cu aer multilateral. 

Președintele democrat de acum (Joe Biden) este deschis multilateralismului, dar tot are nevoie să-și susțină concret primul super-buget național de 6.01 mii de miliarde pe care tocmai l-a anunțat, buget care o să ducă datoria peste produsul economiei. Așa că, printre altele, propune o creștere a impozitului corporațiilor de la 21% la 28%.

Ca să nu facă mai mult rău decât bine, această creștere trebuie să fie automat balansată cu oprirea scurgerii profiturilor prin paradisurile fiscale (și neutre) din toată lumea. Dar, pentru că s-a dovedit că impozitul unilateral al predecesorului n-a prea funcționat/nu și-a atins scopul, este vital acum să se ajungă un acord cât mai … global. De ce? Cu cât sunt mai mulți, cu atât se stabilește mai repede noul normal în fiscalitatea internațională, fiecare grup e supus acelorași rigori, mai puțină competiție fiscală neloială etc. (3)

Retorica este cunoscută de pe vremea primei reforme globale BEPS/OECD, dar cu BEPS 2.0, lucrurile sunt mai complicate.

Cât e de greu să armonizezi interesele, se vede și în comunicatul miniștrilor de finanțe G7, din 5 iunie. E acolo un paragraf care zice – ”vom proceda la coordonarea adecvată între aplicare noilor reguli de fiscalitate internațională și eliminarea Taxelor pe servicii digitale (DST) și a altor măsuri similare relevante asupra tuturor companiilor”.  Un paragraf pe care, în mod sigur, americanii nu și l-au dorit, dar n-ai ce face, așa e între prieteni, așa în WTF (World Tax Fight – articol din 2016).

Prietenii europeni sunt cei care au venit cu ideea DST-urilor unilaterale, taxe pe veniturile giganților economiei internet (GAFA, alde Google, Amazon, Facebook, Apple), adică o lovitură puternică dată intereselor/taxelor americanilor. Acum spun străveziu – scoatem DST-urile dacă ajungem la un acord global pe împărțirea drepturilor de impozitare, prin care acești GAFA să lase mai multe taxe acolo unde au piață, unde fac cu adevărat vânzările, chiar dacă nu au un sediu fizic pe piața respectivă.

Americanii nu cedează așa ușor și, într-un final acceptă împărțirea globală a plăcintei, dar propun să se aplice unui număr limitat de multinaționale, și să nu fie doar din sfera serviciilor digitale.

Chiar și așa, însă, aplicată doar parțial, reforma europeană de împărțire a plăcintei – Pilonul 1, termenii OECD (4) – ar fi devastatoare pentru americani dacă nu s-ar compensa cu reforma impozitului minim global (Pilonul 2). Fie el și de 15% dacă altfel nu se poate: inițial, americanii avansaseră un 21%, dar a trebuit să fie temperați de europeni, insulari și continentali (5).

Acum, tensiunea se va multiplica în G20, unde piatra de încercare se va chema, desigur, China, cum a admis ieri șefa finanțelor de la Washington.  Spunând că nu va accepta un tratament special pentru China sau orice altă țară (un fel de a spune nu trecem peste linii roșii), puternicul oficial american tot a lăsat să se înțeleagă că rămân marje de manevră. Cu aceeași ocazie a amintit că are discuții foarte constructive cu europenii, dar că, atâta timp cât nu sunt suspendate DST-urile unilateral discriminatorii, atunci supra-taxele vamale de retorsiune rămân o opțiune. Vorbim de supra-taxele impuse de atipicul președinte republican Donald Trump și doar suspendate, nu eliminate, de succesorul său democrat. Că așa e în business – războiul poate nu e rece, dar pacea e caldă, adică se ține cu negocieri, compromisuri!  

Așa stând lucrurile, zic: până una-alta, dacă tot s-au întâlnit, președinții american și rus tot au găsit o temă sigură, pe care se pot înțelege, prin vraful de multe incertitudini aflate pe masă. Tema impozitelor si taxelor. Că dacă nici taxele n-or mai fi sigure, atunci nimic nu e!

PS. Când cei mari o să se înțeleagă pe Revoluția fiscală, ce-i rămâne de făcut restului lumii? Sigur, să se mulțumească cu felia tăiată administrativ din împărțirea profiturilor (Pilonul 1): o felie care, evident, nu poate fi mare acolo unde piața nu e bogată sau unde filiala respectivei multinaționale nu servește decât pentru servicii-suport cu valoare adăugată mică (vezi cazul Romaniei). De partea cealaltă, Pilonul 2 amenință să fie o ghiulea pentru bugetele naționale care nu se bazau decât pe scutul de apărare al impozitelor (relativ) mici pentru lupta de … convingere a investitorilor.

Așadar, ce ne rămâne de făcut? Cum ne mai atragem investitorii, cum ne mai susținem bugetele, când în câțiva ani îi ajungem din urmă pe americani, cu datoria cât PIB-ul? Răspunsul e demonetizat, pervertit, dar nu e altul: prin REFORMĂ. Punct. Direcții clare de dezvoltare, pe o economie a viitorului (în care verdele să nu fie doar așa, o pată de culoare), legislație – la cele mai bune practici europene, administrație și proceduri – peste cele mai bune practici, școală – solidă, cu absolvenți buni, orientați pe direcțiile de dezvoltare, o impozitare țintită și echitabilă (nu una care să lovească în muncă, ca acum) și câte nu am mai putea găsi…

Ajungând aici, știrea zilei de ieri nu mi se pare atât că s-au întâlnit cei doi la vila lac, ci că Bruxelles-ul a început să aprobe eliberarea primelor tranșe în contul celebrelor PNRR-uri. Primul recipient – Spania. E și asta o consolare – doar vorbim de a doua țară a românilor! Acum am și eu o întrebare pentru cei din viitor, că ei trebuie să știe: chiar s-au făcut ceva reforme și acasă, până la urmă?  

Note:

  • Sursa – Simpozionul Viitorul Noului Regim Fiscal Internațional, New York, 2019 (pag. 294)
  • Este vorba, de fapt, de pachet de impozitare GILTI/Global Intangible Low-Taxed Income, BEAPS/Base Erosion and Anti-Abuse Tax, FDII/Foreign-Derived Intangible Income Impozitarea
  • În linii mari, aplicarea acestui impozit minim global presupune ca jurisdicția A unde se află compania-mamă a grupului multinațional să poată să ia direct impozit pe profitul filialei din țara B, pe diferența între impozitul minim global (ex – 15%) și impozitul efectiv plătit în țara B (ex. 12%). În exemplu, A are dreptul la 3% din profitul obținut în B. Atenție, la nivel OECD se vorbește de un nivel minim efectiv de impozitare. Se vede că măsura se poate întoarce ușor împotriva jurisdicției A (nu mai e atractivă pentru a-ți plasa aici sediul grupului) atâta timp cât nu se aplică și de restul jurisdicțiilor.  Vezi și articolul Înțelegerea fiscală G7: ce s-a agreat și ce înseamnă pentru România!
  • O prezentare, aici – ”Noua Abordare radicală: ce mai rămâne după 100 de ani de alocare a profitului pe principii de piață”. Preocupările pentru prevenirea scurgerilor de capital și împărțirea profiturilor datează încă din nebunii ani 1920, sub umbrela Ligii Națiunilor. Doar că pe atunci s-a decis ca armistițiile fiscale să se regleze prin alocări pe baza valorii de piață și nu prin dictate administrative.
  • Britanicii au desigur o reticență în fața entuziasmului revoluției fiscale, având jurisdicții proprii (Insulele Virgine, Cayman și Bermude) încadrate la capitolul mult prea prietenoase fiscal. În UE, așa cum era de așteptat, principala voce împotriva impozitului minim global este Irlanda, (rata de 12,5%) principala bază europeană a marilor corporații europene. Mai nou, Ungaria (9%), dar și Polonia (19%, rata standard, 9% pentru afaceri mici, sub un milion de euro) au respins măsurile prin care se dictează din afară cât să fie impozitul în țară. În orice caz, s-a cerut ca măsura să nu se aplice afacerilor cu activitate economică substanțială în jurisdicțiile naționale. Analiza amprentei economice a afacerilor devine astfel și mai importantă pentru companii în relația cu administrația fiscală.     

www.contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe