de Adrian Luca

”Este imposibil să acceptăm acordul (CETA) fără acestă decizie (Canada să elimine vizele pentru români)”. Tocmai citesc acestă declarație a primului ministru, cea mai recentă din seria începută de Ministerul de Externe și continuată practic de toate oficialitățile de la București. Citesc și cred că e legitim să mă întreb – dacă suntem atât de categorici legat de vizele de Canada, atunci … chiar nu mai avem nimic altceva ce să-i cerem la schimb Bruxelles-ului?

Anul trecut, am avut o poziție similară  (aici, articol Contributors) auzind de „interesul național” cu care ne duceam la Bruxelles să respingem cota de refugiați pe care ne-o alocase Comisia după un algoritm stabilit la nivelul Uniunii. Ne luptăm de mai bine de 15 ani încoace (de la începutul procesului de aderare) cu cotele și tot nu am învățat frumusețea și duritatea jocului european – negocierea: cedezi acolo unde ”chiar nu se poate”, forțezi acolo unde ești mai puternic și unde poți să-ți faci aliați… e ca-n orice negociere, doar că, aici, “mizele sunt extraordinare și pe termen lung”.

Subiectul la care mă referam atunci e astăzi mai fierbinte decât oricând. Tocmai citesc în Guardian că ziariștii au văzut deja forma finală a directivei CCCTB – Common Consolidated Corporate Tax Base (adica Baza Comuna Consolidata de Impozitare a Companiilor) care va ieși cel mai probabil săptămâna viitoare. Este un subiect de ale cărui consecințe pentru economia națională amintesc ori de câte ori am ocazia, pentru că oricum o să ne obișnuim cu el ori de câte ori vom avea ocazia – vedeti aici un articol pe aceasta tema. Doar că atunci când ne vom obișnui, nu prea vom mai avea ce face: lucrurile vor fi fost deja bătute în cuie.  Așadar vom avea o bază comună de impozitare peste tot în UE pentru marile grupuri europene (deci și a companiilor românești care sunt filiale ale acestor grupuri), iar apoi acestă baza va fi consolidată la nivelul grupului (iar profitul se va împărți pe filiale în baza unui algoritm). De ce ar trebui să ne intereseze cu prioritate acest subiect? Pentru că, la o bază comună de impozitare, țari ca Romania nu vor mai putea utiliza argumente de felul ”suntem mai atractivi, pentru că avem amortizare accelerate”, spre exemplu. Iar ”avem o rată mai mică de impozit” își va pierde practic substanța! Discuția este, așadar, despre investiții, despre modul în care vom reuși să atragem acele investiții cu valoare adăugată care să ne permită o creștere reală a veniturilor, altfel spus, să ne permita o integrare reală în Europa.

Vă mărturisesc, stimați cititori, că aș fi vrut, în ultimul timp, să aud măcar o minimă asigurare oficială sau o singura referire publică, de tipul: da, reprezentanții noștri la Bruxelles au văzut cum arată forma finală a directivei – au văzut măcar cât ziariștii de la Guardian și noi ca țară, avem deja o strategie de negociere a stabilirii algoritmilor în baza cărora se vor împărți profiturile companiilor multinaționale.

Sincer, nu înțeleg de ce arde acum problema cu vizele față de Canada mai mult decât până acum (oricum, aud că partea canadiană e de acord să le elimine din 2018). În plus, UE, cea care vrea printr-o integrare fără precedent să mai atenueze din șocul Brexit, chiar nu cred că are, obiectiv vorbind, timp de problema noastra și a bulgarilor cu vizele, ori a wallonilor că sunt supărați pe economie și deci pe … multinaționale (măcar ei au o poziție legată de subiectul CETA). De cealaltă parte, canadienii ridică foarte sus miza, aruncând Bruxelles-ului că „dacă UE nu-și poate rezolva problemele interne și să încheie un acord cu o țară precum Canada, atunci cu cine vrea UE să mai facă afaceri?”. Deci aici e vorba de interes european, deci o miză mult mai mare. Și așa trebuie să privim și noi lucrurile.România are interese mult mai mari în UE și pe termen lung, decât să ne susțină UE să ne dea canadienii dreptul să mergem la ei fără viză. Rămâne valabilă întrebarea – noi cum jucăm în Europa? Care sunt cu adevărat mizele noastre importante?

contributors.ro