de Adrian Marius Dobre

Asistam la un meci tensionat si tensionant pe tema bugetului Uniunii Europene. Europa trece printr-o perioada de negociere a bugetului, iar daca intelegem si  observam ce a insemnat acest exercitiu pentru Uniunea Europeana in anii precedenti, vom putea analiza cu calm si profesionalism si situatia actuala!

In Romania negocierile au debutat in spatiul public, prin declaratii si miscari de forte iar peisajul autohton este plin de atitudini divergente.

Pe de o parte, Presedintele Romaniei ne spune ca vrea sa negocieze, fara a trasa o directie in acest sens, fara a ne spune cu ce obiective merge la Consiliul European din 22-23 noiembrie.

In contrapondere, premierul Victor Ponta lanseaza ideea unei pozitii, deja negociate de insusi interesul national, dezbatuta si agreata de Parlament, inainte de a fi prezentata la Consiliul European.

Intre cele doua pozitii se afla propunerile vehiculate  de catre Comisia Europeana si de catre Presedintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy, propuneri care pliate pe diferentele dintre statele europene pot fi contestate sau sustinute. Fiecare stat european si-a formulat o anumita pozitie, firesc am putea spune, cu privire la bugetul multianual al UE.

Si in Romania se intampla acest lucru si devine din ce in ce mai important modul cum se deruleaza negocierea si stabilirea unei singure pozitii. Totusi, dupa ziua de astazi, cu greu ne putem imagina o Romanie cu o singura banda pe sens.

Prin negociere nu trebuie sa intelegem ca nu suntem fermi si dam dovada de slabiciune, ci faptul ca stim sa ne urmam obiectivele. Problema lesne de sesizat este ca nu aflam, din declaratiile presedintelui Traian Basescu care sunt obiectivele concrete cu care pleaca la Bruxelles, vis-a-vis de propunerile deja existente cu privire la cadrul financiar european 2014-2020.

Sigur ca este foarte important de ce sume vom putea beneficia timp de 6 ani (2014-2020) si in ce conditii. Mai ales ca aceasta perioada vine dupa teribila criza economica, care are sanse mari sa se prelungeasca si dupa 2014. De aceea, cu atat mai mult, acesti bani vor fi vitali pentru dezvoltarea economica a Romaniei, atat pe termen scurt dar si mediu si lung.

In discursurile celor doi, Traian Basescu si Victor Ponta exista, sau ar trebui sa existe, un singur punct de convergenta: interesul national!

Propunerea, evident scandaloasa a presedintelui Herman Van Rompuy, este o invitatie la negociere – facuta prost, fara tact si cu dorinta de a pune mai mult in valoare personajul decat bugetul. Dar totusi este o invitatie la negociere aparuta din presiunea statelor contributoare.

La fel este si cu intentia declarata a Romaniei de a bloca bugetul prin veto : o alta actiune de  negociere.

Dar este extrem de previzibil ca la aceasta reuniune nu se va ajunge la un consens. Interesele sunt mult prea mari si mult prea divergente.

Aceasta situatie confirma trendul descendent al politicii externe romanesti care nu poate produce rezultate pozitive si constructive atat timp cat exista opinii public exprimate extrem de divergente. Politica externa a Romaniei nu este unitara, iar credibilitatea noastra ca tara scade in orice context, regional sau global.

In orice actiune internationala, clasa politica romaneasca trebuie sa fie un bloc/monolit cantand pe aceeasi voce si luptand in acelasi sens, asa cum a fost cazul de multe ori in istorie. Acest lucru nu se poate intampla. De ce?

Simplu: noi avem un presedinte jucator! Un jucator care nu stie si nu vrea sa „joace” in echipa. In propria perceptie el este echipa.