Adrian Marius Dobre: Din fericire, Romania a spus „pas”

Un dosar european important in privinta finantelor il reprezinta Taxa pe Tranzactii Financiare (TTF) asupra caruia s-a obtinut o serie de acorduri in reuniunea ECOFIN ce a avut loc marti, 22 ianuarie. Pozitia Romaniei a fost ferma si nu va introduce o taxa pe tranzactii financiare, dar in acelasi timp nu se va opune initiativei, astfel ca 11 tari din UE (Franta, Germania, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia si Estonia) au obtinut aprobarea de a implementa taxa. Procedura cooperarii consolidate (prima in domeniul fiscal) a fost indeplinita dupa ce anterior se obtinuse acordul Comisiei Europene si al Parlamentului European.
Urmeaza sa fie publicat textul final din partea Comisiei Europene pe marginea propunerii ce a fost inaintata acum un an si jumatate (septembrie 2011). Atunci se prevedea taxarea tuturor tranzactiilor intre institutiile financiare – banci, burse, societati de investitii, companii de asigurare, hedge funds -, iar schimburile de actiuni si obligatiuni sa fie taxate cu 0,1% si contractele derivate cu 0,01%. Initiatorii au propus ca aceasta taxa sa se aplice si in cazul in care doar una dintre institutiile financiare este din UE, chiar daca tranzactia are loc in afara Uniunii.
Franta este principala tara europeana care a sustinut proiectul si face presiuni pentru punerea sa in aplicare pana cel mai tarziu la inceputul anului 2014.
Motivele care au stat la baza propunerii Comisiei de instituire a unei noi taxe se refereau la o echitate in ceea ce priveste contributiile intr-un moment in care statele membre sunt obligate sa ia masuri de consolidare fiscala, iar povara a cazut pe cetatenii europeni care au suportat vastele planuri de salvare aplicate sectorului financiar, un sector considerat a fi subimpozitat. Astfel ca, in acest mod se considera ca sectorul financiar ar contribui la finantele publice, dar oare aceasta sa fie solutia la echilibrarea veniturilor?
Un alt scop urmarit este armonizarea taxelor si consolidare pietei unice a Uniunii si se prevede ca va descuraja tranzactiile riscante, evitand scenariul unei viitoare crize.
Veniturile generate de taxa ar urma sa fie impartite intre Uniunea Europeana si statele membre – Uniunea Europeana folosind-o ca resursa proprie ce ar duce la reducerea contributiilor nationale.
Exista critici din ce in ce mai ingrijoratoare conform caruia implementarea unei taxe pe tranzactii financiare numai la nivelul Uniunii si nu la nivel global, ar duce la exodul capitalurilor din Uniune, deoarece nimeni nu va considera profitabil sa plateasca taxe suplimentare tranzactionand in UE. Din acest motiv armonizarea introducerii acestei taxe in tarile din G20 este imperios necesara.
Partenerii G20 nu si-au exprimat inca o pozitie unitara, dar comportamentul acestor tari cu siguranta se va schimba in functie de impactul acestei taxe.
Este salutara decizia Romaniei de a nu introduce taxa pe tranzactii financiare. Fluxul financiar tranzactional al Romaniei este scazut, iar introducerea acestei taxe ar putea produce efecte nefavorabile pentru clientii sistemului financiar.
Interesul Romaniei in aceasta etapa de dezvoltare este ca volumul tranzactiilor financiare sa creasca, stimuland astfel, in mod imediat si fluxul economiei reale.
Pe de alta parte, este necesara o regandire a impunerii sistemului financiar-bancar care sa reflecte intr-un mod mai echitabil activitatile, veniturile si realitatile acestui sistem.
Concomitent, prin intermediul noului sistem de impunere si cu ajutorul altor parghii si instrumente folosite trebuie intoarsa fata acestor restitutii catre economia reala, in special catre IMM-uri, adica exact acolo unde isi pot indeplini adevarata menire : aceea de sustinere a economiei reale.
Pentru mai multe detalii, Proiectul initial al Comisiei Europene cu privire la Taxa pe Tranzactii Financiare, din 28 septembrie 2011 poate fi consultat AICI
Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe