Romania, de cativa ani, incearca sa indeplineasca toate conditiile necesare aderarii la spatiul Schengen, dar de fiecare data a existat un argument care a amanat acest proces, fie el MCV sau de alta natura.

Cunoastem opozitia unor state europene cu privire la aderarea Romaniei la Schengen, cum deja suntem constienti ca blocarea aderarii se face pe motive politice si dintr-un individualism exacerbat nascut din ranile provocate de criza economica inca prezenta.

In mod evident argumentele rationale si de fond, prezentate neobosit de Romania in ultima perioada, nu sunt cele care vor deschide usile spatiului Schengen, iar amanarea aderarii devine o problema din perspectiva unor puncte ce nu trebuie pierdute din vedere:

1. Spatiul Schengen este supus unui proces de regandire, astfel ca pana cand Romania va fi parte a acestui acord este foarte posibil sa vorbim de un altfel de spatiu Schengen, diferit de cel despre care vorbim acum.
2. In acest sens exista o probabilitate ca si conditiile de aderare sa fie modificate chiar „in timpul jocului” ceea ce inseamna eforturi suplimentare pentru statul roman de a tine pasul cu noutatile si noile cerinte, in contextul in care celelalte state membre nu au fost supuse unui tratament asemanator.
3. Tot in acest timp, Romania trebuie sa realizeze o analiza de oportunitati si un calcul pragmatic si sa stabileasca daca noul si viitorul spatiu Schengen ramane intr-adevar un spatiu cu beneficii sau nu.

Intre timp lucrurile nu stau pe loc, arhitectura spatiului Schengen este supusa unor dezbateri privind unele modificari de structura. Noile reguli de guvernanta sunt formate din doua regulamente, unul care face referire la Codul Frontierelor Schengen pentru stabilirea de reguli comune privind instituirea temporara a verificarilor granitelor interne, in cazuri exceptionale, iar cel de-al doilea stabileste un mecanism nou de evaluare la nivelul UE pentru situatii critice.

Codul Frontierelor Schengen include deja o prevedere prin care se permite unui stat membru sa reintroduca controalele la granitele interne in situatii exceptionale care presupun amenintari grave la securitatea interna si ordinea publica. Bineinteles ca formularea este vaga si lasa loc de interpretare, iar aici este practic una din pericolele acestei reforme. Un cadrul legislativ nou, interpretabil care ar putea pune in pericol intreg proiectul.

Asa cum vorbim de libera circulatie a cetatenilor europeni, am putea vorbi in egala masura de libera circulatie a lucratorilor europeni. Ar trebui introdusa in mod firesc si aceasta sintagma.

Suntem constienti ca efortul Romaniei de aderare la spatiul Schengen a avut si costuri. Si nu ma refer aici la cele legate de securizarea frontierelor. Ma refer la oportunitatile economice pierdute generate de conditionalitatile accesului in spatiul romanesc – si de aici desigur in cel european – al investitorilor turci sau din alte zone ale Orientului. Si cand vorbim de investitori nu ne referim la o shaormerie sau la un mic magazin de produse specifice.

Aceste costuri, atat economice cat si politice incep sa devina prea mari.

Aceasta noua reconfigurare a spatiului de libera circulatie nu ar trebui sa se produca fara implicarea si contributia Romaniei.

Se vor constitui noile reguli in bariere in calea unei aderari mai profunde? Cat va pierde spatiul Schengen din relevanta si din consistenta mesajului politic dupa configurare? Va mai fi un simbol al „cetateniei europene”?

Oricare ar fi raspunsurile la aceste intrebari, raspunsuri pe care nu le cunoastem deocamdata, ceea ce stiu cu siguranta este ca acest proces trebuie sa se desfasoare cu Romania inauntru si nu afara. Daca vom fi in afara acestui proces, nu ne vom putea face auzita vocea in acest lung si complicat proces de negociere, proces care a inceput deja.