de Adrian Marius Dobre

După aderarea la Uniunea Europeană, România a oprit motoarele. Nu şi-a mai asumat un obiectiv major de ţară, continuând o politică confuză şi mergând pe un drum al cărui scop nimeni nu îl cunoaşte. Redresarea economică devine imperios necesară, iar realizarea acesteia presupune coalizarea tuturor forţelor şi energiilor disponibile.

Platforma de export a României pentru zonele non-UE
Acesta este un proiect major, un proiect de ţară, ce presupune un complex de acţiuni şi strategii pe termen lung. Acest proiect trebuie fondat pe iniţiative constructive prin identificarea, câştigarea şi valorificarea unor pieţe de desfacere, şi prin aceasta, creşterea producţiei de bunuri şi servicii.
Trendul ascendent necesar economiei româneşti nu poate fi susţinut doar de cererea internă sau de stimularea acesteia.
La fel de ineficient este şi exportul, orientat doar către zona comunitară, care creează probleme prin constricţia pieţei europene. O dependenţă neproductivă.
România are nevoie de deschiderea spre alte pieţe. Din cauza lipsei de productivitate a produselor şi a serviciilor româneşti pe piaţa vestică, exportul este concentrat pe materii prime şi pe semifabricate, ce au valoare adăugată mică şi sunt epuizabile.
Majoritatea schimburilor noastre comerciale se efectuează în moneda euro. Suntem deci vectorii unui aşa numit proces de EUROIZARE. Iar această realitate, prin ea însăşi, ne creează o sumă întreagă de dificultăţi atât în planul economiei reale, cât şi în plan monetar.
Aceste aspecte sunt deja cunoscute, le trăim în fiecare zi şi chiar dacă limbajul a devenit din ce în ce mai tehnic, efectele sunt dintre cele mai evidente pentru cetăţeni – preţuri crescute, lipsa locurilor de muncă, disponibilizări, taxe şi impozite mari (cu alte cuvinte, oglinda măsurilor de austeritate).
În atare condiţii, întrebarea rămâne – Ce este de făcut?, iar cine încearcă să dea răspunsuri la această provocare este deja un factor de susţinere al proiectului de Redresare economică a României, al Platformei de export a României pentru zonele non-UE.

(p)Asul 1: Exporturile către țări terţe (pieţele emergente), susţinerea şi finanţarea IMM-urilor
Reorientarea către alte pieţe, cum ar fi pieţele emergente, devine o linie de perspectivă promiţătoare. Uniunea Europeană a demarat un plan pentru a crea o zonă extinsă de liber schimb cu astfel de state. Modul eficient de a realiza un astfel de plan implică şi proactivitate din partea statelor membre pentru a asigura o derulare mai rapidă a paşilor de îndeplinire a obiectivelor la nivel european.
România, pe lângă politicile economice europene, îşi poate dezvolta strategii COMPLEMENTARE proprii, care să ajute economia românească să respire, schimbându-şi astfel statutul său inactiv într-unul proactiv.
Probabilitatea de creştere în următorii ani a pieţei unice europene este mică. În schimb, dinamica şi permeabilitatea multor alte pieţe emergente sunt ridicate şi pot oferi un suport de creştere considerabil.
Discursul creşterii economice şi a măsurilor de creştere generalizat în Europa poate fi implementat de către România prin intermediul acestei orientări către exporturi şi implicit printr-o impulsionare a productivităţii şi a susţinerii IMM-urilor.

(p)Asul 2: Investiţiile străine, parteneriat cu economia reală şi diplomaţia economică
Un alt discurs peren aduce în prim plan investiţiile străine, care a devenit deja comparabil cu „goana după aur”.
Vorbim despre forţă de muncă calificată şi ieftină, resurse naturale semnificative, oportunităţile deschise de o economie în curs de dezvoltare care îţi lasă un spaţiu de manevră foarte mare, poziţia geopolitică favorabilă în contextul dinamicii actuale a sistemului internaţional etc. Când se ajunge la a măsura rezultatele se constată, de multe ori, că nici faza de intenţie nu a fost depăşită. Astfel că dezbaterea în spaţiul public a acestor avantaje nu suplineşte importanţa unei strategii guvernamentale de promovare sustenabilă în acest sens. Ne referim aici la consolidarea unei identităţi clare, gândite strategic pentru susţinerea atractivităţii pentru investitorii străini. Cu alte cuvinte, pentru crearea şi consolidarea unei imagini de ţară orientată către un obiectiv bine stabilit, asumat şi eşalonat în timp, astfel încât să devină operaţional. Un instrument esenţial îl poate reprezenta un cadru general eficient şi specializat în domeniul diplomaţiei economice, alături de creşterea numărului de reprezentanţi ai mediului de afaceri, care participă la vizitele diplomatice.
Atragerea de specialişti în economie, deschiderea unor puncte de lucru în zone atractive de către firmele româneşti, investiţii româneşti în zonele externe de interes, stimularea producerii de bunuri şi servicii exportabile, o identificare corectă a structurii cererii în zonele de expansiune economică a României sunt idei, acţiuni, iniţiative care merită promovate şi, cel mai important, realizate!
De asemenea, la nivelul reprezentării diplomatice se pot aduce îmbunătăţiri prin definirea cât mai precisă a rolului ambasadorilor în promovarea economiei naţionale. Ataşaţii economici pot avea o structură bine conturată, targeturi definite ca valoare, obiective precis jalonate, coordonând împreună cu ambasadorii activităţile camerelor de comerţ bilaterale româneşti, care trebuie, de asemenea, înfiinţate. Toate acestea, în final, ar putea fi integrate într-un organism central.
În schimb, realitatea ne dezvăluie că structurile diplomatice în zonele de dezvoltare de interes pentru România uneori lipsesc, iar camerele de comerţ bilaterale sau multilaterale româneşti rămân încă un deziderat.
Eforturile de atragere a investiţiilor străine trebuie completate cu acţiuni la nivel intern, de creare a unui climat de business favorabil, prietenos, sigur, capabil, în special de a susţine un dialog şi de a dezvolta premisele unei colaborări cu companiile prezente, fie ele străine sau nu.
Fără tăgadă, diplomaţia economică are un rol determinant atât în atragerea investiţiilor străine, cât şi în „deschiderea” pieţelor externe şi revitalizarea economiei româneşti.
Dialogul dintre mediul privat şi mediul guvernamental este în acest moment doar în stadiul de proiect. Un parteneriat strategic cu companiile prezente pe piaţa românească ar emana un sentiment suplimentar de siguranţă. Asigurarea că prezenţa lor, buna lor funcţionare şi bunele practici, pe care le implementează sunt importante pentru creşterea economică naţională creează garanţia identificării unor obiective comune şi, mai ales, oferă garanţia implementării unor acţiuni comune pentru atingerea obiectivelor.
Iar toate aceste eforturi MERITĂ, pentru că cel mai important activ al unui mediu de afaceri sănătos şi care se doreşte în dezvoltare este – mai presus de capitaluri, tranzacţii financiare, legislaţie sau orice altceva – ÎNCREDEREA!

(p)Asul 3: O dezvoltare sustenabilă prin reindustrializarea României
Modelul de creştere al României trebuie să cunoască o direcţie trasată din interior spre exterior, astfel că priorităţile trebuie să se concentreze pe măsuri interne, pe deja celebrele şi demonetizatele reforme structurale, dar şi pe mobilizarea resurselor autohtone coroborate cu un impuls de economisire foarte bine calibrat, astfel încât să conducă negreşit către investiţii. Pe un astfel de fundament intern se pot dezvolta proiecte de mare amploare şi o „iubire mai veche” a românilor – REINDUSTRIALIZAREA.
Într-un singur cuvânt am inclus de fapt o întreagă reformă a spaţiului economic românesc.
Ce poate însemna reindustrializarea? De la reinventarea specificului economic românesc, ce poate părea o expresie filosofică, până la simplicitatea punerii unei pâini pe masa cât mai multor români.
Acest vis nu se poate realiza însă de un minister sau de către orice altă instituţie. Acest vis poate deveni realitate numai prin efortul întregii naţiuni. Aceşti paşi (sau aşi) nu au o ierarhie a importanţei, ci sunt linii de acţiune ce ar trebui să se deruleze simultan, având o singură convergenţă: bunăstarea oamenilor şi a naţiunii române.