de Adrian Marius Dobre

Astăzi, 26 martie, are loc la Bruxelles, în capitala Europei, Summitul Uniunea Europeana-Statele Unite ale Americii.

Preşedintele american Barack Obama se află pentru prima dată la Bruxelles de când a preluat mandatul în 2009.

Astfel, prin prezenţa sa în capitala UE, preşedintele SUA confirmă în mod neechivoc greutatea şi importanţa parteneriatului euro-atlantic.

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi SUA pe timpul crizei nu au fost consistente, fiecare încercând să pună în ordine afacerile interne sau să îşi canalizeze eforturile către zone mai apetisante, cum ar fi Asia-Centrală şi Orientul Mijlociu pentru americani, în timp ce focusul pentru europeni a rămas doar pe criză internă pe care încă nu a reuşit să o rezolve.

Un semnal puternic de implicare dat de SUA a fost reprezentat de iniţiativa Acordului de Liber Schimb, un parteneriat economic cu beneficii reciproce şi care are capacitatea de a consolida cele două economii.

Aşa cum am mai spus, importanţa acestui acord este dată şi de o simplă cifră : Uniunea Europeană împreună cu Statele Unite deţin aproximativ 50% din PIB-ul mondial şi realizează aproape o treime din volumul total al schimburilor comerciale din lume.

Cei aproximativ 500 de milioane de cetăţeni fac din Uniunea Europeană una din cele mai mari pieţe din lume pentru importul de produse finite şi servicii, în special al celor cu valoare adăugată mare, este zona cu cele mai multe investiţii ale companiilor străine şi realizează cel mai mare număr de investiţii în străinătate. Aşadar, este o piaţă cu o atractivitate foarte mare. Încă.

În urma noilor evoluţii la graniţa estică, acest acord prinde noi valenţe, care implică în mod direct ţara noastră. România se poate constitui ca o trambulină pentru piaţa estică, un punct din care se pot ramifica relaţiile comerciale – şi nu numai – cu estul. Este o afirmaţie ambiţioasă, dar deloc imposibilă.

Totuşi, atenţia din ultima perioadă în relaţiile UE-SUA s-a canalizat către criza uncraineană/ criza din Crimeea. Acesta va fi şi subiectul central al întâlnirii de astăzi. În mod specific, posibilele măsuri de sancţiune aplicate Rusiei, măsuri economice destul de dificile în condiţiile în care multe state europene sunt dependente energetic de Rusia şi de piaţa de desfacere estică. Şi toate acestea aşezate pe o „creştere economică zero” a UE.

Aici intervine iarăşi importanţa Acordului de Liber Schimb, prin intermediul căruia SUA ar putea exporta gaze (gazele de şist) în Europa. Se aşteaptă şi votul Congresului american pentru că acest lucru să fie posibil.

Depăşind spaţiul colaborării UE-SUA, nu pot să nu mă întreb, în lumina ultimelor declaraţii ale oficialilor trans-atlantici, cât de puternic rămâne angajamentul NATO în regiune. Polonia, România şi statele baltice, au solicitat direct sau indirect o reafirmare a principiului solidarităţii cuprins de articolul 5 din Carta Atlanticului de Nord. În consecinţă s-au realizat exerciţii militare comune, navale, aeriene pentru a calma teama instalată de instabilitatea regională. Dar această teamă a fost emanată şi de un lucru extrem de concret. Bugetul alocat înzestrării armatei nu s-a ridicat la cifra agreată în Tratatul de Aderare şi implicit capacitatea armatei române nu se află la standardele alianţei militare din care facem parte.

Am dorit pe bună dreptate şi pe deplin justificat o garanţie de securitate şi apoi ne-am simţit confortabil cu semnarea acordului de aderare. Dar să nu uităm că securitatea, asemenea bunăstării economice, nu este un dat. Nu este în mod cert niciodată un cadou. Atât securitatea cât şi bunăstarea, nu se primesc. Se câştigă!

În cadrul vizitei la Bruxelles, Barack Obama va avea o întâlnire şi cu Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Vizita la Bruxelles face parte dintr-un turneu care se va termina în Arabia Saudită. Despre acest turneu, consilierul pe Securitate Naţională, Susan Rice declara zilele trecute că: „Dacă există o temă comună al acestui turneu, ea constă în puterea fundamentală şi în importanţa alianţelor şi parteneriatelor noastre. Din Europa până în Asia şi Orientul Mijlociu, capacitatea noastră de a conduce coaliţii puternice este esenţială în realizarea unor progrese.”

Practic aici stă esenţa politicii externe americane din ultimii ani. Faptul că Europa este inclusă explicit pe această axă a coaliţiilor puternice, semnifică reafirmarea unei legături pragmatice, euro-atlantice, care a fost neglijată până acum, mai ales în contextul actualei crize.

Dar ceea ce este valabil pentru România este valabil în mod evident şi pentru Europa. Şi în cazul Europei, ca şi în cazul României, securitatea şi bunăstarea nu pică din cer şi nici nu aşteaptă vremuri mai bune. Cu siguranţă, Federaţia Rusă şi Vladimir Putin nu iau această variantă în considerare.

Fără o armată comună, fără o politică internă comună (adică coordonată coerent) şi mai presus de politica internă a unor state membre şi fără o strategie şi o politică economică comună şi vizionară, Uniunea Europeană nu va reuşi să îşi câştige nici securitatea şi nici bunăstarea.
Şi când vorbim de armată comună, nu putem lua ca referinţă procentul bugetului comun al UE din acest moment. Adică cel de 1% din PIB-ul spaţiului european.