Adrian Tănase: Ne dorim ca Bursa de Valori Bucureşti să nu îşi piardă din competitivitate
La 2.200 de miliarde de dolari ajung strategiile globale care investesc exclusiv în ESG, criterii disponibile de ieri în rândurile a opt emitenţi listaţi la BVB.
Criteriile ESG (mediu, social şi guvernanţă corporativă) au obţinut tot mai multă tracţiune în ultimii ani, urmând să reprezinte unul dintre factorii dominanţi de investiţii din următoarele decenii şi, în consecinţă, un aspect esenţial în atragerea marilor investitori străini către piaţa locală de capital, subiectul fiind abordat în cadrul evenimentului „Scoruri ESG la BVB“ din 8 februarie, care a marcat publicarea primelor astfel de scoruri în România.
„Ne dorim ca Bursa de Valori Bucureşti să nu îşi piardă din competitivitate, în condiţiile în care observăm un trend la nivel mondial, în care aceste criterii ESG contează din ce în ce mai mult în deciziile de investiţii, referindu-mă aici la investitori străini de nivel global. Aceste criterii şi mecanisme sunt tot mai prezente şi în rândul investitorilor care investesc pe piaţa locală. La nivel global, aproximativ o treime din toate activele administrate iau în considerare criteriile ESG, ceea ce înseamnă că au depăşit 35.000 de miliarde de dolari. De asemenea, au apărut şi strategii care investesc exclusiv în criterii ESG, în valoare de 2.200 de miliarde de dolari“, a spus Adrian Tănase, CEO al BVB, în timpul evenimentului de ieri.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


