Adrian Tănase: Sunt din ce în ce mai mulţi români care investesc la bursă
Interesul românilor pentru piaţa de capital este în creştere, a declarat, vineri, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase, la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare care a marcat depăşirea de către ETF BET Patria – TradeVille a pragului de 200 milioane de lei în active.
„Am văzut în piaţă o creştere a participării românilor, sunt din ce în ce mai mulţi oameni care investesc la bursă. Asta am văzut şi în industria de fonduri deschise de investiţii. Cred că un ETF ar trebui să aibă o evoluţie chiar mai bună decât o evoluţie generală a pieţei, pentru că aici ar trebui să vedem primele rezultate în toate eforturile pe care le facem noi pentru educare sau culturalizare a românilor în ceea ce priveşte piaţa de capital şi principiile de economisire în piaţa de capital. În cadrul acestor produse, ar trebui să vedem primele efecte. Interesul Patria Asset Management este perfect aliniat şi cu interesul bursei şi cu interesul tuturor participanţilor la piaţă”, a apreciat şeful BVB.
Potrivit sursei citate, potenţialii investitori pe bursă îşi doresc să aibă posibilitatea de a-şi investi banii într-un portofoliu diversificat, ieftin şi facil.
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe