Adrian Volintiru: Romgaz vizează capacități energetice de până la 2.000 MW, și dublarea cifrei de afaceri în șapte ani
Directorul Romgaz spune că, grație viitoarelor capacități energetice pe care le preconizează, care au nevoie și de gaze din import, cifra de afaceri a companiei se va dubla în următorii șapte ani.
“Strategia Romgaz prevede instalarea a 1500-2000 de MW de energie în ceea ce se numeşte gas-to power. Este foarte important să asigurăm resursa de gaze pentru asta, precum şi pentru consumatorii casnici şi industriali din România. Astfel că orice multiplicare a surselor şi a cantităţilor care vin în România este benefică inclusiv pentru Romgaz. Din scenariile pe care le-am făcut, se poate ajunge ca, în următorii 7 ani, Romgaz să-şi dubleze chiar cifra de afaceri, ceea ce este nevoie de mult mai mult gaz decât putem extrage în acest moment”, a declarat directorul general al Transgaz, Adrian Volintiru. la Romanian International Gas Conference (RIGC), eveniment online organizat de Energy Policy Group.
“De asemenea, ne dorim şi o investiţie in metanol şi în parcuri eoliene şi fotovoltaice, tocmai pentru a creşte securitatea energetică a ţării. Privim foarte atent către deschiderea de noi oportunităţi onshore şi offshore de extracţie a gazelor pentru următorii ani. Suntem, zic eu, agresivi în sensul pozitiv în acest moment, pentru că suntem foarte conştinenţi că pentru România, pentru Romgaz şi pentru toată lumea, în general, gazul reprezintă viitorul cărbune, astfel că trebuie să fim capabili să speculăm cât mai mult această perioadă de tranziţie, în care gazul este folosit ca şi combustibil din toate punctele de vedere”, a mai spus Volintiru.
Romgaz este unul dintre cei doi mari producători de gaze din România, controlat de statul român.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


