Matei Bogdan
Publicat în 2 decembrie 2020, 16:54 / 337 elite & idei

Adrian Volintiru: „Suntem cu producţia de gaze aproape de maximum”

Adrian Volintiru: „Suntem cu producţia de gaze aproape de maximum”

Romgaz este cu producţia de gaze naturale aproape de maximum în această perioadă, a declarat, ieri, Adrian Volintiru, directorul general al companiei de stat, în cadrul unei video-conferinţe organizate de publicaţia Focus Energetic. Volintiru a făcut de altfel o trecere în revistă a planurilor SNG pe următorii ani, printre care este inclusă şi exploatarea gazelor din proiectul zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră începând cu 2025.

Volintiru a afirmat: „De dimineaţă am mulţumit tuturor colegilor din Romgaz pentru efortul deosebit pe care l-au depus anul acesta şi pentru rezultatele zic eu onorabile pe care le-am obţinut, atât în combaterea pandemiei, cât şi în ridicarea producţiei pe ultima perioadă. Astfel încât am ajuns aproape de maximum în acest moment (cu producţia – n.r.). Din alt punct de vedere, continuăm cu aceeaşi agresivitate pozitivă zic eu atât explorarea şi exploatarea pe zona onshore cât şi offshore, chiar avem un plan în Caragele Deep, pentru că toată lumea e interesată de acest zăcământ, avem pentru anul viitor planificate 7 sonde de explorare de mare adâncime, 7 sonde noi de explorare pentru că rezultatele sunt încurajatoare. Mergem cu aceeaşi viteză pe proiectul Neptun Deep şi sperăm să îl ducem cât mai repede la capăt, iar din 2025-2026 să înceapă exploatarea zăcământului, menţinem sau suntem în studiu să vedem dacă creştem participaţia în zăcământul Lukoil, astfel încât, la nivelul anului 2026, veniturile din exploatare şi vânzarea gazelor naturale să depăşească 7 miliarde de lei, deci mult peste 3,7 cât avem în acest moment. Să ne ajute Dumnezeu să mergem împreună, cu toate motoarele pornite, pe aceste planuri de investiţii pentru că dorim să avem o societate mai bună şi cu un viitor. Am spus-o şi o spun, trebuie să fim foarte atenţi şi în acelaşi timp foarte agresivi pentru că aşa cum ştiţi, gazul este viitorul cărbune, şi atunci trebuie să fim foarte aplicaţi în a-l folosi, a-l utiliza la maximum şi a obţine maximum de profitabilitate şi de rezultate şi exploatarea gazului. (…) La anul aş vrea să raportăm cu mândrie că avem două centrale în exploatare, Iernut şi Halânga, sunt şanse reale şi facem toate eforturile pentru aceste deziderate”.

Întrebat despre finanţarea tuturor acestor proiecte, Volintiru a precizat: „Pentru proiectul Neptun Deep avem calibrată suportabilitatea investiţiei, atât din surse proprii cât şi din surse atrase. Vorbim despre proiectul Trident, încă specialiştii noştri sunt în evaluare ca să ne manifestăm dacă ne-ar interesa o creştere a participaţiei de la 12,2%, deci nu este luată o decizie de business în acest sens, nu vreau să discutăm despre posibilă finanţare decât în momentul când avem rezultate definitive. Iernut, după cum bine ştiţi, este achitat să zicem în proporţie de 95-97% în acest moment, deci nu mai este o temă de discuţie. Pentru restul proiectelor, aşa cum v-a fost prezentat şi la Halânga, în judeţul Mehedinţi, o parte de proiecte le facem cu parteneri, cu parteneri investitori care suportă aceste investiţii, deci practic Romgaz vrea şi doreşte să devină un jucător şi pe piaţa de energie în condiţiile în care investiţiile sunt minime. Investiţiile iniţiale. Dar noi trebuie, suntem datori în spate să asigurăm sursa de gaz pentru a obţine energia necesară. Deci sunt puţin modulate toate aceste planuri de investiţii, nu înseamnă un «bulk» de bani pe care «de unde îi ia Romgazul»… Întrebarea este rezonabilă, dar nu, planurile sunt făcute, avem o strategie făcută, elaborată, în acest moment e la ultimele tuşuri, care ne arată efectiv că avem şi sursele de finanţare, surse proprii, surse atrase, alte posibilităţi de finanţare, încât cifra de afaceri a companiei, sper eu, să ajungă peste 11 miliarde (de lei) la nivelul anului 2027 maxim, ca target”.

Despre Neptun Deep, în privinţa finanţării investiţiei şi în legătură cu know-how-ul necesar exploatării gazelor de la mare adâncime, Volintiru a adăugat că „nu poţi să calibrezi cumpărarea unei concesiuni şi apoi să nu ştii ce să faci cu ea, sau să nu ai bani să continui forajul”.

„Dacă suntem interesaţi să facem operare, şi Petrom-ul este interesat să facă operare, înseamnă că avem posibilitatea… ori avem, ori atragem specialişti şi să atragem cele mai bune tehnologii în a realiza această operare. Deci nu trebuie făcut drilling-ul (forarea – n.r.) de mare adâncime, nu trebuie făcut neapărat in-house (de către companiile care deţin licenţele – n.r.). Ştim foarte bine treaba asta”, a spus directorul Romgaz.

Cu înmagazinările de gaze naturale pentru iarnă România stă foarte bine, cu un stoc de circa 2,8 miliarde de metri cubi, a mai precizat Adrian Volintiru.

„Chiar pe raportul de azi dimineaţă (miercuri – n.r.) am văzut că sunt undeva la 2,8 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă aproape de maximum. Romgazul are peste 550 de milioane de metri cubi din toată această cantitate. (…) Noi ne dorim o iarnă puţin mai rece ca să epuizăm stocul din magazie pentru că altfel încă vom mai avea la primăvară stocuri, plus producţia maximă pe care o obţinem zilnic”, a spus oficialul Romgaz.

Circa 90 de milioane de metri cubi din depozite reprezintă gaze ale Transgaz (TGN) pentru echilibrarea sistemului naţional de transport şi alte 40 de milioane sunt tot gaze ale Transgaz pentru consum tehnologic, după cum a precizat în aceeaşi conferinţă Marius Stroia, director departament operare în TGN.

Un consum zilnic de gaze normal pentru perioada de iarnă este de 48-55 de milioane de metri cubi, care poate fi asigurat din producţia internă, care este de 26,8 milioane în prezent, şi din extracţie din depozite, care este de la 25 la maximum 28 de milioane. Când se ajunge la temperaturi foarte scăzute, sub -10-15 grade Celsius, consumul de gaze creşte până la 79 milioane de metri cubi pe zi, iar lipsa care nu poate fi acoperită din producţie şi din extracţia zilnică din depozite este importată – pe import există capacitate de 40 de milioane de metri cubi.

Volintiru a mai spus că, „deocamdată, nu luăm în considerare exportul de gaze”.

„Uitaţi-vă pe situaţia zilnică a gazelor în momentul acesta în România: văd că şi ieri (marţi – n.r.) s-au importat 8 milioane de metri cubi. Deci nu este cazul deocamdată să vorbim despre export de gaze”, a conchis Volintiru.

www.bursa.ro

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”

PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare

EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România

ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene

SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!

EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!

EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!

CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe