La o întâlnire de început de toamnă, a vorbit pentru OK! despre familie, politică, Traian Băsescu, despărţiri, alegeri, paparazzi şi cum e când treci de la a patra la prima putere.

Café Verona, exterior, zi. Aici, la kilo­metrul zero al hipsterilor, o aşteptăm pe Adriana Săftoiu, fostă ziaristă, fostă consilieră a lui Traian Băsescu, fostă purtătoare de cuvânt a preşedintelui Românei, fost deputat PNL, aleasă în circumscrip­ţia electorală numărul 31 Prahova, colegiul unino­minal numărul 7, adică la Urlaţi. Şi-a dat demisia anul acesta, în ianuarie, în contextul – aşa cum spune clişeul – evenimentelor din Piaţa Universi­tăţii. A fost singurul parlamentar român care a fă­cut pasul. Adriana Săftoiu, fosta soţie a lui Claudiu Săftoiu, fost şef la Serviciul Român de Informaţii Externe şi, deocamdată, până la noi directive ale Puterii, preşedinte al Televiziunii Române.

Întârzie. Vine din Otopeni, stă departe de tu­multul Capitalei. Pe 11 septembrie, Adriana Săfto­iu a împlinit 45 de ani, deşi nimeni nu ar crede asta. Este o femeie sigură de ea, frumoasă, cultă şi inteligentă, care ştie să răspundă întrebărilor cu alte întrebări. Am scrie că este de succes, dacă nu ar fi prea puţin.

Ce mai faceţi, doamnă?

Adriana Săftoiu Chiar mă întreb de ce mă cău­taţi voi pe mine, mai ales că nici în Parlament nu mai sunt.

Tocmai de aceea.

Ce să fac? Sunt foarte încântată că fiul meu, care are unsprezece ani şi jumătate, citeşte.

„Cei trei muschetari“?

Nu, asta nu i-a plăcut, chiar m-a întrebat: „Ce ţi se pare funny că se băteau nişte unii cu săbiile?“.

Mai are timp.

Nu cred, după părerea mea, „Muschetarii“ tre­buiau consumaţi acum. Dar e altă epocă, sunt alte priorităţi.

Ce vrea să se facă?

Nu ştim încă. Sincer, cred că îmi e aproa­pe indiferent, dar aş vrea să fie ceva care să îi dea satisfacţii. Ştiu cât de impor­tant e, trebuie să vezi la final că o faci cu plăcere.

Vine chelnerul, Adriana Săf­toiu îi cere o apă plată cu lă­mâie. Deci, aşa!

Vorbiţi despre pasiune. Nu era mai bine în presă, doamnă?

Nu. Aici sunt de acord cu Borges: cinci ani în presă sunt suficienţi.

După aceea ce se întâmplă?

Eu am simţit nevoia să trec de la „a arăta“ la „a face“.

Este gazetăria o meserie de tinereţe?

Da, cred că ţine foarte mult de vârstă, de dispo­nibilitate, plus că mai e ceva: nu ai atât de multe certitudini. După treizeci şi cinci de ani intervin certitudinile, începi să scrii ca şi cum lucrurile sunt doar în nuanţele respective.

Practic, nu mai pui întrebări.

Da. Am ajuns să mă suspectez şi pe mine de lu­crul ăsta.

Vine din nou chelnerul, aduce apa plată cu lămâie. Adriana Săftoiu constată că se trece de la „sticlele“ de plastic la cele de sticlă. „Sunt mai scumpe cele la sticlă?“, se interesează. Vrea să afle cât e costul de producţie. Chelnerul nu ştie, dar ne lămureşte că patronii le preferă pe cele 0.33, fie ele de sticlă sau de plastic. Adriana Săftoiu se bucură că, măcar, are loc actul reciclării.

Vreţi să salvaţi planeta?

(Râde) Bineînţeles. Tu nu vrei?

Am auzit că atunci când v-aţi angajat la Guvern, în 1998, Radu Vasile a întrebat „Cine e cea mai rea ziaristă de politică din ţară?“. Eraţi rea?

Da, foarte rea. Eram neiertătoare.

De ce?

Îmi plăcea foarte tare să iscodesc, să surprind lucrurile care nu merg. Pot să spun cu foarte mul­tă sinceritate: nu făceam pasiuni pentru oameni. Nu îmi amintesc să fi scris de bine sau de rău doar fiindcă îmi plăcea sau nu cineva. Îmi amintesc un schimb de replici cu Ion Caramitru, care tot anun­ţa că îşi dă demisia. Şi se apropia data, după cum anunţase, care, întâmplător, era 30 decembrie. Şi l-am sunat să îl întreb de demisie. Era la munte, mi-a spus că e pe pârtie, la schi, să îl las, a continuat ireverenţios pentru un membru al Guvernului şi pentru un om de cultură. Nu pot să spun că nu m-am înfuriat, dar pot să spun că nu l-am „vânat“. Eram rea, dar nu aveam pasiuni de genul acesta, deşi erau destui oameni care nu îmi plăceau.

Articol integral, publicat pe www.okmagazine.ro