de Adriana Săftoiu

Primul, în ordine cronologică – Traian Băsescu, care își anunța demisia în cinci minute. Nu și-a dat-o, iar explicațiile contează doar pentru cei care au nevoie să îl justifice. Al doilea – Crin Antonescu. La fel, explicațiile nu au nici o valoare, decât pentru cei care, așijderea, au nevoie să îl justifice.

De ce nu și-au putut da demisiile cei doi, deși le-au anunțat? Se poate invoca lipsa onoarei, a cuvântului spus și respectat, a contextului, a oportunității, se pot invoca argumente serioase, în măsura în care declarațiile au fost serioase. Dar ele nu au fost serioase, ele au exacerbat doar momentul, au avut rolul de a impresiona imagistic. Îmi amintesc o poveste despre un poet care nu se mai află printre noi. O persoană apropiată lui îmi spunea că, picat în dizgrația puterii comuniste, a anunțat că se va retrage din viața publică, ca un gest de frondă, de dizidență, mizând pe o reacție masivă a străzii. Își imagina că oamenii vor ieși în stradă și se vor ruga: Mărite poet (se poate înlocui cu președinte), nu ne lăsa! Manifestațiile nu s-au petrecut și atunci poetul își scria singur scrisori în care se adula și își cerea să nu renunțe. Culmea e că așa și-a dat seama că securitatea îi cenzura scrisoriile. Pentru că el își trimisese un număr de scrisori, atâtea câte avea nevoie ca să fie convins să nu renunțe, și a primit doar o treime dintre ele. Tot a fost bun la ceva exercițiul de autoadulare. Măcar a avut confirmarea că îi este cenzurată corespondența.

Vecinul meu de stradă e om în vârstă care nu prea se bagă în vorbă cu noi, ceilalți. Până mai ieri, când  – enervați toți că strada noastră va avea borduri, deși nu are canalizare – mi-a spus simplu și apăsat: “Vedeți dumneavoastră, vecină. Dacă m-a prins poliția fără asigurarea plătită, mă amendează. Degeaba mă duc să-mi fac asigurarea repede, că atunci când m-a prins nu o aveam. Nu am cum să zic că amenda nu e valabilă pentru că între timp mi-am plătit asigurarea. Așa și cu numărătoarea asta de Referendum. Poate că suntem mai mulți morți, dar ne-au numărat după ce au primit amenda. Niște amatori.”

Prin urmare, de ce nu își vor da demisiile cei doi. Traian Băsescu poate să spună (și are dreptate, ce să îi faci) că e corectă decizia CCR, pentru că acesta e cvorumul, cel luat în considerare la organizarea Referendumului. Deci, e legală rămânerea lui în “cearșafurile” Palatului. Crin Antonescu poate să spună că e ilegitim Traian Băsescu Președinte, pentru că 7 milioane de cetățeni nu îl mai vor și nu toți cei care au stat acasă sunt boicotiști (și are și el dreptate, ce să spui). Cei doi seamănă izbitor. Din păcate, pentru Crin Antonescu, perioada interimatului a evidențiat  și mai mult asemănările. Traian Băsescu, obsesiv și temperamental, are mania conferințelor de presă în primetime-ul televiziunilor. Crin Antonescu, maniacal și umoral, nu s-a lăsat mai prejos. Traian Băsescu ne-a explicat 8 ani de zile că nu va tăcea, pentru că națiunea trebuie să știe adevărul, așa cum îl vede el, desigur. Și spunea despre procurori, despre judecători, cita din notele servicilor secrete, era informat și ne informa, se războia cu presa, cu oricine avea o altă părere decât el. Crin Antonescu ne-a împărtășit și el adevărul lui, explicând legi și atragând atenția europenilor, americanilor, procurorilor, celor care îl contrazic că nu e de bine că se pun cu el. Nici Traian Băsescu nu era mai breaz la începutul începutului: declarații despre Franța care își lua tainul de pe meleagurile mioritice, greu încercate de luptele cu romanii, turcii și alți cotropitori, despre Marea Neagră-Lac rusesc, despre axa Washington-Londra care excludea Europa în ansamblu ei…. Traian Băsescu îi consideră pe cei 7 milioane de cetățeni care au votat ”da” părtași la lovitura de stat. Crin Antonescu îi consideră pe cei care nu s-au prezentat la urne de-a dreptul morți.

Nu s-a văzut diferența încă de la început. De la acea dată fatidică de 3 iulie când orice abuz a fost acceptat, pentru că Băsescu trebuia dat jos, iar PDL – distrus.  La fel au gândit și Băsescu și PDL că orice abuz dictat trebuie îndeplinit (dacă vreți lista actelor abuzive din Parlament ale PDL și companionii, spuneți-mi că le pot enumera rapid și fără ezitare), când era vorba de a construi o majoritate îngrozitoare ca să domine spațiul legislativ. PNL și PSD au răcnit doi ani în Parlament împotriva abuzurilor (fiindcă un an PSD a fost cu PDL la guvernare și PNL era singur în opoziție). I-a venit rândul USL-ului să răcnească, declarând că orice e acceptat dacă slujește cauzei.

Bine că s-a terminat cu Referendumul ca să putem continua. Noaptea cuțitelor lungi de abia începe. Nu s-a schimbat cu nimic scena politicii. Sunt aceleași personaje și sunt sigură că nimic nu le va schimba comportamentul. Băsescu își va continua agonia, ignorând votul celor care nu îl vor, iar USL va evita orice exercițiu de luciditate ca să înțeleagă că a pierdut pe mâna ei. Nici unii nu sunt dispuși să se reevalueze și să țină cont și de vocile care îi acuză și îi refuză Nimeni nu guvernează pentru instaurarea unei politici real democratice, ci pentru putere. Totală. Pe mai departe, se vor confrunta instituțiile împărțite între Guvern și Președinte, până la alegerile parlamentare. Apoi, urmează etapa următoare, până în 2014. când doar cu voia Domnului am putea să scăpăm de cei care acum se dau candidați onorabili, dar care nu fac diferența.