Citesc de câteva săptămâni cartea jurnalistului Andrew Solomon „Departe de trunchi”. Când am luat-o, am început direct cu capitolul „Surd”. E o temă care mă preocupă si care m-a făcut să mă simt adeseori vinovată de ignoranța mea. Am început să lucrez la un documentar despre surzii din România, despre cât de greu le e să se integreze în lumea noastră a auzitorilor. Poveștile lor sunt atât de dureroase si sper că voi sti să le prezint.
Dar in cartea lui A Solomon- ce jurnalist!- am citit mărturii despre nanism, sindromul Down, autism si m-am întors astăzi la primul capitol „Fiu”. Jurnalistul acesta a lucrat la această carte 10 ani. Nu s-a grăbit să fie „wow”, a lucrat 10 ani la cartea asta doar din dorința de a depune mărturie despre milioane de oameni care se luptă cu boli și dizabilități care sunt marginalizați și tratați ca niște defecți. Azi, când m-am întors la primul capitol, in care vorbeste despre el si despre adolescența lui, despre propria lui „dizabilitate” sau „boală”, despre glumele proaste pe care le suporta în adolescență, mi-am dat seama cât de ignorantă am fost. Tocmai de aceea nu mai am chef să ascult tot felul de neaveniți care habar nu au despre ce vorbesc sau reglementează.