de Adriana Săftoiu

În aceste zile, ni s-a arătat trecutul penal al Aspaziei Cojocaru, handicapul lui Augustin Zegrean, tinerețea Iuliei Motoc – persoane care fac parte din componența Curții Constituționale și care prin voturile lor au adus câștig de cauză președintelui suspendat.

Nu discut nici votul, nici argumentele, ci dezvăluirile. Mă îndoiesc că nu se cunoștea, de ambele tabere, adică de decidenți, dosarul discutabil al A. Cojocaru, atunci când a fost numită. Am mari rețineri că până la acest referendum nu s-a constatat că A. Zegrean avea un handicap (miopia) – vizibil și din fotografii – pentru care a fost suspectat că primește o pensie, deşi omul a negat că ar fi acceptat un asemenea ajutor. Dar când apar toate aceste dezvăluiri/întrebări despre oameni aflați în funcții? Când trebuie. Putem trece în revistă ”dezvăluirile” atât de accidentale care au tot avut loc în acești clamați ani de democrație. Domnul Ponta are un plagiat. Domnul Videanu, niște marmură. Domnul Blaga, ceva relații la vamă. Și lista poate continua la nesfârșit. Morala e una macabră. Secretele lor, compromițătoare, după cum se arată, apar doar atunci când respectivii încep să deranjeze.

Pe aceste plaiuri mioritice, ca să fii ales, trebuie să ai niște probleme. Pare a fi o condiție esențială. Fără aceste probleme de dosar, nu promovezi. Problemele te fac vulnerabil și, implicit, șantajabil. Cineva știe cum poate să îți forțeze mâna, opțiunea, votul. Cât timp ești în tabăra potrivită și te comporți cum se cuvine, nimic din trecutul tău, adânc studiat înainte de a fi numit, nu va ieși la iveală. Nimeni nu e fără de pată. Mereu se va găsi în inocenta copilărie, turbulenta adolescență, depresiva maturitate un pas discutabil, reprobator, imoral. Cu cât ai mai multe, cu atât ai șanse să fii luat în discuții pentru numiri. Aceasta e cea mai bună metodă să controlezi voința unuia sau altuia, ținând în sertar câteva gloanțe. Controlând trecutul, decizi viitorul.

Până acum, jocul puterii e de fapt jocul dosarelor. Deși se știe de la bun început că respectivul poate compromite o funcție, el e lăsat să înainteze. Pentru că, atâta timp cât înaintează cum se dictează, totul e previzibil, controlabil. Când se abate, brusc iese dosarul. Așa, din senin, la fel de surprinzător ca iarna care mereu prinde autoritățile nepregătite.

Perversiunea stă în această non-etică a selecției oamenilor propuși și promovați. Nici competența, nici valoarea nu constituie baza selecției. Sigur, dacă se adaugă, e de bine. Dar nu sunt criterii fundamentale. O persoană pe care puterea nu o poate controla prin acest șantaj la dosar poate fi super-ultra-performantă. Nu e permis să fie promovată. Mai direct: A mă slăbi!

Nu o să mă convingă nimeni că atunci când o persoană e selectată nu i se cunoaște dosarul. Doar naivii pot să creadă că toate numirile sunt de bună-credință, în folosul binelui cetățenesc și, vai!, ce nenorocire s-a întâmplat când tocmai a găsit presa secretul infamant și face breaking news după breaking news. Presa nu mai descoperă nimic de mult, nici măcar sursele care o infestează, servește doar scandalului.

Când mai aud de o numire, aștept doar momentul să aflu când a răsturnat respectivul găleata cu lapte.