O dimineață rece. Ne salutăm politicos, protocolar fără prea mult elan. Urcăm în avionul prezidențial, spre Bruxelles. Mihai Răzvan Ungureanu jovial, pentru fiecare cu câte o vorbă bună. Ne căutăm locurile așteptând ca Președintele să decidă programul. Abordăm de îndată agenda discuțiilor sau după decolare? e întrebarea nepusă, dar la care așteptăm toți un răspuns. Răzvan se apropie de mine și îmi arată cravata pe care o poartă. O recunosc, e cravata promoțională a UE, adica E.U. ”Dimineață, când m-a vazut soția cu cravata asta, mi–a zis: În sfârșit, ceva care te reprezintă”. Atunci realizez comicul. Cravata era marcată cu inițialele EU. Râd. Președintele întoarce privirea – în mod evident auzise discuția- și îi dă dreptate soției lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Răzvan e o persoană extrem de ambițioasă și determinată, atribute pe care le consider calități. Își controlează foarte bine vocea și vorbele, toate cumpătate și doar roșeața obrajilor dă de gol situația stânjenitoare în care poate fi pus sau la care asistă. Aș spune că mereu am avut o relație de simpatie cu Răzvan, încă de pe vremea când el era secretarul de stat al lui Andrei Pleșu, în guvernul Radu Vasile, și eu tot secretar de stat, la Comunicare, în același Guvern. De departe, era plăcut la vorbă, iar temele de discuție erau nelimitate. Părea un fel de enciclopedie ambulantă. Știa detalii surprinzătoare despre locurile în care ne aflam. Era greu să nu îi recunoști “enciclopedismul”. Și avea un fel de a le expune fără să te facă să te simți jignit. Nu epata, dar era conștient că impresiona și că va fi remarcat. Chiar dacă satisface ego-ul personal, nu văd nimic rău să îți cunoști posibilitățile și să le exploatezi.

În ciuda simpatiei pe care nu mă sfiesc să declar că i-o port – și aici am în vedere mai ales etimologia cuvântului simpatie, respectiv ”a suferi împreună…”, căci au fost momente în care amândoi am înțeles același lucru despre gesturi și atitudini prezidențiale – nu voi fi de acord cu decizia lui Răzvan Ungureanu de a accepta postul propus. Dintr-un motiv pe care nu cred că nu îl sesizează și pe care cred că l-ar fi comentat așijderea, dacă nu ar fi vorba de propria-i persoană. Din funcția pe care încă o deține, de sef al SIE, promovarea ca prim-ministru e o aroganță infinită pentru ideea de democrație. Paralele cu Bush senior nu țin. Acela a ajuns presedintele SUA după ce a trecut prin alegerile preliminare în propriul partid și apoi s-a supus votului poporului american. Iar paralele cu Putin și Elțîn le resping din respect față de simpatia pentru Răzvan Ungureanu.

Din partea lui Traian Băsescu această aroganță e firească și previzibilă. Cine ar fi crezut că în 2006 îl va numi șef al SRI pe George Maior, senator PSD, partid cu care era cel puțin declarat în adversitate? Susținătorii de acum din tabăra lui Traian Băsescu mă întrebau oripilați ce trebuie să priceapă.

Pentru Traian Băsescu, Răzvan Ungureanu are rolul ”partenerului” din tipologia ”Emil Boc”. Traian Băsescu reușește încă odată să ne păcălească. Un nou Guvern, o nouă atitudine! Lucrurile nu stau nici pe departe așa. De abia acum poate fi în totalitate șeful Guvernului. Răzvan Ungureanu e un om cult, educat, rafinat. Dar toate acestea nu sunt suficiente nici să îi faci față unui președinte autoritar și cu atât mai puțin unei persoane care e convinsă că știe exact ce e bine pentru națiune. Și aș mai adăuga ca dezavantaj pentru democrație dorința unei persoane de a accepta orice compromis, chiar și acela de a trece peste scenele de umilință, pentru se vedea ”unsul” poporului! Nu e rău să vrei, e rău să vrei oricum.

Mai pe șleau: lui Traian Băsescu îi iese din nou ”mutarea”, pentru că opoziția a fost mai mult decât ezitantă. Cea mai spectaculoasă mișcare – și care nu poate să nu amețească detractorii – e demisia tuturor miniștrilor PDL, dar mai ales a doamnei Udrea. Asta da, mutare! Pentru doamna Udrea au fost sacrificați oameni care nu au avut când să se șifoneze, vezi Sulfina Barbu, inclusiv Anca Boagiu.

Aducerea ”puștilor” în funcțiile de miniștri deschide și mai bine calea spre executivul Traian Băsescu. Acești viitori miniștri trebuie doar să nu facă greșeli de imagine. Nu li se cere altceva. Bugetul e aprobat. Liniile directoare au fost trasate de FMI, ei trebuie doar să evite gafele arogante ale vechii echipe. Vor sta în vitrină, vor face cu mâna și va vorbi și hotărî pentru toți doar Traian Băsescu. Sunt prea tineri pentru asemenea funcții. Și Traian Băsescu știe asta. La fel ca în cazul Robertei Anastase. Tânără și ascultătoare. Trebuie doar să facă ce i se spune.

Cartea pe care o joacă în 2012 Traian Băsescu, pentru partidul care va trebui să conteze la formarea Guvernului de după alegerile din acest an, e doar una de imagine. Nimic profund și serios nu s-a schimbat după toate aceste luni de proteste și devălmășie politică și socială.

Dar m-aș supăra pe Traian Băsescu, dacă nu ar exista și opoziția. Care a mai pierdut o șansă. În calcule penibile de privilegii a ales un protest. Alegerile nu vor face diferența pe care o speră opoziția. Pentru că Traian Băsescu are în față aproape un an să fie ”jucător”. Și niciodată nu joacă mai bine decât atunci când e adus cu fața la zid și cînd adversarul ezită. Game over!

Articol postat pe http://voxpublica.realitatea.net