de Adriana Săftoiu

Opoziţia nu există! O propoziţie pe care o spun răspicat şi vocal cei din opoziţie. Chiar şi puterea e mai blândă, când trebuie să se plângă de lipsa opoziţiei.

Pare să încerce sentimente care balansează între milă şi compasiune, ceva de felul: să nu îi distrugem noi, că se ocupă singuri de decredibilizarea lor. Avem, deci, o situaţie aberantă, în care opoziţia ţine, prin diverse voci, să legitimeze ideea că e văi de opoziţie. Şi s-ar putea chiar să fie aşa, dacă se va continua în acest ritm. Opoziţia – adică PDL, PPDD şi reprezentanţii Forţei Civice, promovaţi în Parlament pe listele ARD, alianţă de care nu ştiu cine îşi mai aminteşte – îşi face singură opoziţie. USL scapă ieftin, din pricina acestor contre interne. Când să mai ai timp să te ocupi de cum guvernează USL, când îţi consumi energia şi timpul, tu, opoziţie, spunând că opoziţia nu există, pentru că nu te recunoaşte PE TINE liderul opoziţiei. Dar prin ce te-ai remarcat ca să fii tu acela? Nu poţi să faci opoziţie puterii decât dacă toţi ceilalţi te recunosc liderul opoziţiei? Nu te poţi concentra tu, şef de partid în opoziţie, că e PDL, că e PPDD, că e FC, pe putere şi prin ceea ce faci şi propui să fii recunoscut lider al opoziţiei şi să nu te grăbeşti să te autoproclami lider?  Se tot cere desemnarea candidatului la prezidenţiale din partea opoziţiei. De ce atâta grabă? Suntem siguri că pe agenda publicului şi nu pe agenda media sau pe agendele personale e această frământare? Cred că pe oamenii de rând, cei care se întreabă zilnic cum îşi plătesc impozitele, ratele, îi frământă cu totul alte lucruri. Nu cine va candida la finele anului 2014. Şi câştigătorul Băsescu a fost anunţat ca prezidenţiabil cu două luni înainte de alegeri. Nu e o soluţie, dar e un precedent.

Traian Băsescu poate nu va rămâne un model de Preşedinte, dar va rămâne un model de lider în opoziţie.  

Ce înseamnă opoziţie? Cu siguranţă, nu ceea ce se face acum. Să te tot chinui să desfiinţezi opoziţia fiind în opoziţie arată doar lipsa de viziune şi de preocupare. Până una-alta, metoda reactivă în opoziţie – să răspunzi la fiecare replică a puterii doar-doar intri şi tu pe agenda media, într-un talk-show, o dezbatere, o ceva-orice – e puţin, e marginal, e de neofit în ale opoziţiei şi nu de lider de opoziţie. Să îi tot dai în cap colegului de opoziţie, pentru că nu te recunoaşte pe tine cel mai bun şi mai performant e doar narcisism şi semn de loialitate exclusiv faţă de amorul tău propriu. Să fii în opoziţie e ceva mai mult decât atât. Să fii proactiv, să propui teme, să găseşti soluţii, să le impui, să te baţi cu dosarele lor de corupţie te valideaza ca opoziţie şi te face partener al cetăţeanului care are nevoie să fie apărat de abuzuruile puterii.

Traian Băsescu poate nu va rămâne un model de Preşedinte, dar va rămâne un model de lider în opoziţie. Niciodată în perioada 2000-2004, Traian Băsescu ca primar şi ca preşedinte PD, nu s-a bătut cu PNL, aflat în opoziţie – şi una tăcută. Ţinta era PSD, puterea. Nu risipea energia reproşându-le celor din PNL că nu fac opoziţie. Nu asta era treaba lui. Şi nici nu permitea vreunui membru de partid să facă opoziţie publică propriului partid. Azimutul era unul singur şi bine definit. Cine nu se regăsea în mesajele lui – şi mulţi sunt martori vii că nu întotdeauna partidul era confortabil cu ceea ce propunea – era nu liber, ci determinat să plece. Opoziţia nu e unită pentru că îl recunoaşte pe X sau Y lider. E unită pentru că are acelaşi scop: să supravegheze puterea, să o sancţioneze, să se bată pentru soluţii şi, când o veni vremea alegerilor, liderul va fi cel care a ştiut să se bată cu puterea şi nu cu opoziţia.

Şi, pentru că unii spun că în opoziţie nu trebuie să ai soluţii, îi voi combate spunând că vremea în care doar critici şi crezi că aşa convingi a trecut. Iar când ai şi parlamentari, atunci ai motive în plus să îţi impui punctul de vedere prin legi şi amendamente. Emil Boc, în opoziţie, a reuşit să scoată armata din regimul obligatoriu. Lui îi revine succesul de atunci. Şi puterea, în faţă unei realităţi reglementate prin lege, s-a supus. Asta e opoziţie şi asta înseamnă să determini lucruri. Nu cerându-te zilnic lider al opoziţiei sau strigând, mai tare decât puterea, că opoziţia nu există.