de Adriana Săftoiu

Mario Vargas Llosa îşi exprima îngrijorarea despre „civilizaţia spectacolului“, care „distruge una dintre manifestările şi cuceririle cele mai minunate: erotismul“. În cartea de eseuri care poartă titlul temerii lui, „Civilizaţia spectacolului“, scriitorul (cu aspiraţii politice la un moment dat) scrie despre „o mică vâlvă mediatică“ în Spania, la sfârşitul anului 2009,

când Guvernul Autonom din Extremadura, condus de socialişti, organizase în cadrul planului de educaţie sexuală pentru elevi, ore de masturbare pentru băieţi şi fete mai mari de 14 ani, o campanie pe care a botezat-o Plăcerea e în mâinile tale. Evident, a venit şi riposta de la o organizaţie apropiată Partidului Popular, numită, cu haz Mâini curate, care cerea stoparea acestor ore. Llosa se întreba în acel text, unde dezavua nu educaţia sexuală, ci modalitatea aleasă pentru a combate „sarcinile nedorite“, despre cum erau notaţi elevii, dacă acele cursuri erau teoretice sau şi practice, şi ce conta în evaluare.

Mi-am amintit de acest text urmărind viitorul plan cadru pentru elevi, care va fi aplicat începând cu anul şcolar 2016. De la bun început, salut păstrarea latinei în gimnaziu, chiar dacă rebotezată şi mutată, nu ştiu pe ce criterii, ca materie pentru clasa a VII-a. E binevenită disciplina informatică, deşi am mari îndoieli că era necesar să fie introdusă in „trunchiul comun“ şi să devină obligatorie alături de religie.

Ceea însă mă nelinişteşte atunci când „statul” anunţă noi modificări e această apucătură a schimbărilor frivole, aproape uşuratice. Tocmai de aceea când aud cuvântul schimbare – cu atât mai mult în această campanie electorală – mă indispun instantaneu. Noul plan cadru prevede introducerea în trunchiul comun – adică, obligatoriu –  a materiei „educaţie socială”, câte o oră pe săptămână, în cei patru ani de gimnaziu. A fost sacrificată o oră de literatură şi limba română, altfel disciplină de bază pentru examenele de capacitate şi Bacalaureat.

Noile materii măresc numărul orelor, aşa încât un elev de clasa a VII-a sau a VIII-a riscă până la 34 de ore pe săptămână. Un adult care lucrează 8 ore pe săptămână adună 40 de ore. Nu neg necesitatea noţiunilor pe care le presupun noile materii. Remarc alăturarea „gândirea critică şi drepturile copilului“, care s-ar preda la clasa a V-a, dar să nu mă leg răutăcios de detalii. În schimb, ceea ce combat e adăugarea acestor noi discipline care aduc alte ore la un program care este deja exasperant. Susţin că toate aceste discipline, de la educaţia interculturală până la cea economico-financiară, puteau fi inserate deja în materii existente sau tratate la orele de dirigenţie, care se desfăşoară anapoda, în funcţie de specialitatea profesorului-diriginte.

O altă întrebare cuviincioasă îi are în vedere pe cei care vor susţine aceste ore. Apoi, care sunt manualele, modalitatea de notare, cum vor arăta testele, evaluarea. Şi mă lansez temător în aceste aspect, având experienţa materiei numită „religie“, care s-a transformat într-o controversă pentru modul în care a fost şi este „predată” şi nu pentru existenţa ei în sine. Din 1990, de când a devenit materie facultativă şi se numea „educaţie moral-religioasă“, şi apoi din 1995, când a primit, neinspirat de altfel, caracter obligatoriu, numărul celor care se retrag de la clasă e în creştere. Iar mulţi dintre elevi care rămân în clasă o fac doar pentru că primesc nota 10 şi îi ajută la media generală. Drept urmare, ceea ce alungă elevul şi părintele de la clasă nu e religia, ci conţinutul şi tonul orelor. Nu vreau să mă gândesc cum poate fi denaturată educaţia interculturală sau pentru cetăţenie democratică de doamne şi domni cu opţiuni ferme privind, de exemplu, recenta provocare pentru Europa a imigranţilor musulmani. Până la o urmă, e o chestiune şi de interculturalitate şi democraţie. Putem începe o lungă şi sofistică controversă despre toate aceste noi materii obligatorii. Sunt sigură că vom fi destui care să susţinem că etica este mult mai necesară în formarea unui adult decât educaţia economico-financiară. Poate cu ceva noţiuni de etică, recentul dosar Panama nu ar exista şi probabil comisioanele financiar-monetare ar fi mai morale, mai ales când e vorba de banul public. În egală măsură, în ciuda pledoariilor furtunoase pentru o viaţă sănătoasă – nu, nu propun o nouă materie despre educaţia raw-vegan şi alte tendinţe la modă – orele de sport rămân în gimanziu la două pe săptămână. 

Fără îndoială, toate aceste modificări vor suporta alte modificări după ce practica va bate teoria. Că aşa e în viaţă, mai ales când trăieşti în România. M-aş fi aşteptat, dacă tot se schimbă schimbarea, să se înceapă de acolo de unde trebuie: resursa umană, respectiv modificarea criteriilor de selecţie pentru intrarea în învăţâmânt simultan cu modificarea salarizării profesorului. Un nou plan cadru cu aceeaşi resursă umană şi aceeaşi veche programă şi acelaşi vechi curriculum poate face mai mult rău decât bine.  

adevarul.ro