de Adriana Săftoiu – Adevarul

Ştirea despre copilul de 4 ani omorât de câinii maidanezi e emblemă pentru această ţară. Un fapt real terifiant, care e justificat cinic de primăria sectorului: era teren privat!

Nu cred că a existat vreo lege în Parlament care să cunoască atâtea tergiversări ca legea privind eutanasierea câinilor. Balcoanele Parlamentului erau pline de susţinători în favoarea “prietenilor omului”. Aleşii refuzau, sub presiune, să ia o decizie, luni la rând, din calcul electoral. E adevărat că nu a existat o contrapondere, la fel de intensă, la mesajele cu pricina. Îmi amintesc că se blocau căsuţele poştale cu mesajele fioroase ale acestor asociaţii care acum tac mâlc. Probabil că şi în cazul acesta e de vină copilul mort, care a intrat pe terenul blândelor fiare. Posesoarea câinelui ucigaş declara liniştită că are conştiinţa curată şi că a fost doar un… accident

Din păcate, ţara noastră are nevoie de tragedii, ca să îşi dea seama cât de indolentă e faţă de teme care nu ar trebui tratate cu suficienţă şi calcul meschin. Ce treabă am eu cu câinii, când eu am probleme cu salariul, cu pensia – ar putea să răspundă marea majoritate. Nu că nu ar conta, şi salariul şi pensia, dar avem probleme cu pensia, cu sistemul de educaţie, cu cel din sănătate, cu exploatarea resurselor minerale, exact din acest motiv: nu ne pasă dacă nu se întâmplă nenorocirea la noi în curte

Moartea copilului a impresionat cetăţeanul, care s-a pus în situaţie. A scuipat în sân şi l-a apucat groaza. Putea să fie al meu! Doamne, fereşte! Şi uite aşa am reinviat subiectul “maidanezilor”, care trebuia tranşat în Parlament acum ceva ani. O să spunem că niciodată nu e prea târziu. Ba e! Întotdeauna e prea târziu! Cum e şi în cazul acestui copil total nevinovat. De prea multe ori amânăm subiectele care contează. Ne înfăşurăm într-o mantie a indiferenţei, pentru că problema lor nu e a noastră. M-am săturat şi de cei care îşi încep lamentaţia explicând că au acasă câini, dar totuşi nu se poate aşa. Şi dacă nu ai câini ce? Asta înseamnă că eşti neom, că nu îţi pasă? Partea tristă e mereu aceeaşi: politicieni de mucava, dispuşi să joace cartea emoţiei şi nu a raţiunii. Pentru câinii maidanezi sunt o mulţime de variante. Şi nu neaparat, de la bun început, cea radicală. Dar cu siguranţă obiectivul ar trebui să fie limpede: nici un câine haimana pe străzi! Iar dacă acesta e obiectivul, atunci începi să cauţi în mod onest şi eficient soluţia. Doar că politicienii noştri caută soluţii doar atunci când tragediile vin. Ei ştiu doar să vorbească. Un mesaj pe facebook relatează cum s-a rezolvat situaţia, de exemplu, la Lugoj. Îl reproduc: “Când a ajuns primar, a sterilizat toţi câinii, apoi împreună cu asociaţiile de protecţie a animalelor a reuşit să dea aproape o mie de câini spre adopţie prin Germania şi Austria. În plus, proprietarii de animale îşi pot castra câinii gratuit. Din 3.000 de maidanezi, acum mai sunt 300”.

Soluţii există, nu optez pentru eutanasiere de la prima strigare, dar cu siguranţă accept această ultimă soluţie, decât să ştiu că mai moare un copil, doar fiindcă aceşti câini sunt lăsaţi pe stradă din “prea multa dragoste” a unor inşi făţarnici. Dragostea de animale nu justifică dispreţul pentru civilizaţie! Câinii nu au nici o vină. Dar oamenii au, şi nu pricep de ce nimeni în aceste cazuri nu se alege cu un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu şi complicitate la crimă! E mai puţin gravă moartea unui copil decât un trafic de influenţă? Până când nu va ajunge după gratii nici un “iubitor de animale” neglijent sau un primar care nu-şi respectă atribuţiile, propaganda penibilă va continua! Statisticiile despre câţi oameni sunt muşcaţi de maidanezi, le puteţi găsi pe net. E un procent care concurează cu mizeria politică din această ţară!

Citeste mai mult: adev.ro/mslb7f