…9.30. Sună telefonul. Număr necunoscut. „Bună dimineața. De la poliție”. Știam deja protocolul. „Suntem acasă”. „Puteți ieși la geam?” Ies si cer câteva secunde răbdare să trezesc și copilul. El e primul vizat, intrând în izolare de când s-a întors de la studii. Se întâmplă zilnic verificarea si mi se pare absolut firesc. „Îmi pare rău că trebuie să îl treziți”. „Nicio problemă”, spun, „e normal”. ” Gata, e în regulă. Aveți grijă de dumneavoastră, doamnă, și de copil”. „Multumesc, aveți si dumneavoastră grijă, că avem nevoie de noi toți sănătoși”. „Mulțumesc, să aveți zi bună”. Acum câteva luni o asemenea conversație mi se părea de filme SF care, de altfel, nu îmi plac. Dar acum, când scriu toate astea, făcându-mi cafeaua, doar mă pun pe gânduri și reevaluări. Să fim toți sănătoși și să ieșim cât putem de bine din experiența asta traumatizantă.