Agenţia de media „Ecou Românesc” şi radioul online cu acelaşi nume au fost lansate marţi pentru „românii din ţară şi pentru românime”
Agenţia de media „Ecou Românesc” şi radioul online cu acelaşi nume au fost lansate marţi pentru „românii din ţară şi pentru românime”. La evenimentul desfăşurat la Palatul Parlamentului au fost prezenţi politicieni, precum senatorii Mihai Hărdău şi Viorel Badea, deputaţii Tudor Panţâru, Petru Movilă, consilierul prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă, Iulian Chifu, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni din Craiova, Aleksandar Najdanovic.
Echipa care a demarat proiectul “Ecou Românesc” este compusă din 17 tineri voluntari, din România şi din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, grupaţi pe patru departamente – Jurnalism, PR, social-media şi radio. Postul de radio “Ecou Românesc” poate fi ascultat intrând pe adresa www.ecouromanesc.info.
Fondatorul şi coordonatorul de comunicare al portalului “Ecou Românesc”, Sanda Cojocaru, a declarat că scopul agenţiei este “de a colabora cu românii din toată lumea (…) pentru a-i ajuta pe aceştia să-şi păstreze identitatea culturală, lingvistică şi religioasă”.
“Ecou Românesc uneşte românii din ţară cu cei din afara graniţelor României şi contribuie astfel la întărirea brandului de “român”, “românime” şi de “România””, a arătat Sanda Cojocaru.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, i-a felicitat pe tineri pentru iniţiativă şi i-a îndemnat să nu se oprească, spunându-le că îi aşteaptă întotdeauna cu multă plăcere iar dacă au probleme va face tot posibilul pentru a-i ajuta să le depăşească.
Ca o surpriză pentru toţi cei prezenţi în timpul festivităţii de lansare a portalului “Ecou Românesc”, s-a dat startul şi postului de radio online cu acelaşi nume, primul interpret difuzat fiind Tudor Gheorghe.
“Radio Ecou Românesc este unul dintre puţinele posturi online de radio care vor difuza doar muzică românească. Scopul acestui radio este unul educativ, nu doar de recreere, pentru cei care ascultă atât muzică nouă românească, dar care sunt dispuşi să revină şi la muzica veche de calitate sau să asculte muzică populară din diferite zone ale românimii”, a mai spus Sanda Cojocaru.
În cadrul evenimentului a fost lansată şi “Harta românimii”, însoţită de cifre ce reprezintă numărul de români din comunităţile din jurul graniţelor, respectiv Ungaria – 10.200, Bulgaria 150.000, Serbia – 250.000, Ucraina – 410.000 şi Republica Moldova – 3,4 milioane.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


