Alessio Menegazzo: Investiţiile pe care le facem sunt pentru a creşte competitivitatea României. Acum suntem la 1,3 GW de capacitate de energie verde, iar planul este să ajungem la 2GW
PPC Renewables România, cel mai mare jucător din piaţa energiei regenerabile din România (eolian şi solar), parte a grupului elen PPC, a finalizat investiţia într-un centru de comandă pentru unităţile de energie verde pe care le are în portofoliu, un fel de dispecer energetic privat dedicat solarelor şi eolienelor din portofoliu ♦ Investiţia se va mări pentru că planul este de a ajunge la un portofoliu de regenerabile de 2 GW până în 2026, de la 1,3 GW cât are PPC Renewables România în prezent.
„Investiţiile pe care le facem sunt pentru a creşte competitivitatea României. Acum suntem la 1,3 GW de capacitate de energie verde, dar consumatorul final trebuie să fie principalul beneficiar al tranziţiei energetice, altfel am eşuat toţi în acest proces. Dacă nu există coerenţă pe toate planurile, acest proces va fi un eşec şi nu cred că îşi doreşte cineva aşa ceva“, a spus Alessio Menegazzo, CEO & country manager, PPC România, prezent în cadrul evenimentului care a marcat finalizarea investiţiei în centrul de commandă din Bucureşti.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


