de Alex Coita

În doar șase luni, s-au spulberat ani și ani de progrese democratice, oricât de căznite și greoaie.

Coaliția de guvernământ au avut la dispoziție trei ani și jumătate pentru a face reforme. Nu au făcut aproape nimic. S-au complăcut într-o stare de autosuficiență, plescăit pe la șprițuri și bătut pe burți.

Fondurile UE și PNRR nu sunt suficiente pentru a trage economia în sus. Banii injectați în creșteri de venituri nu s-au întors în economie, semn că oamenii nu au încredere în viitor. Cumulate, deficitul bugetar uriaș, scăderea ratingului de investiții și rata dobânzii la care ne împrumutăm ca stat pe piețele financiare arată un deficit uriaș de încredere. Este exclusiv vina clasei politice.

Suveranismul a fost alimentat masiv de mentalitatea de șmecheri și de combinatori a celor care au organizat scrutinele de anul trecut. Georgescu a apărut pentru că partidele au făcut experimente de tip alba-neagra cu voturile și pentru că nu au existat candidați credibili. Umflat sau nu de o putere străină, românii au pus ștampila pe un clip de tiktok pentru că fața părea mai credibilă decât candidații propuși de partide.

Intrarea lui Georgescu în turul doi a întărâtat românii și le-a arătat că sistemul de partide clasice e slab și incompetent. Electoratul a mirosit sânge și a cerut răzbunare.

Părerea mea este că se va merge până la capăt cu alegerea lui Simion, electoratul „suveranist” nu se va opri. Sunt motivați și încurajați de rezultatul din prima tur. Va fi o mobilizare masivă.

Apropo de suveraniști: ce înseamnă suveranist? Nimic. Înseamnă doar cei dezamăgiți de clasa politică și care nu sunt în bula pseudo-elitistă care votează aspirațional, candidatul „de bine”, indiferent de rezultatele acestuia. Nu sunt extremiști, nu sunt izolaționiști, pur și simplu sunt sătui de incompetența unora și de ifosele altora. Reprezintă grosul populației, de aceea sunt și greu de oprit.

Structurile partidelor clasice sunt în moarte clinică. PNL și PSD vor trebui să se reinventeze. PNL probabil ar trebui să absoarbă o parte din USR, care nici el nu mai există decât prin efigii ca Lasconi sau Nicușor. PSD probabil ca va trebui să lupte să-și atragă înapoi electoratul conservator, pe care l-a alienat în ultimii ani.

Coaliția este pe patul de moarte. Nu știu ce va urma, dar din păcate nu văd cum România va putea evita o perioadă de instabilitate. Ceea ce astăzi este cel mai prost lucru posibil, am spus-o și o repet. Instabilitatea aduce cu sine un risc uriaș, risc care se traduce în costuri și în suferințe. Nu este de dorit, cu toate astea nu văd cum ar putea fi evitată. Poate printr-un guvern de uniune națională sau de tehnocrați, deși astfel de soluții nu prea țin.

Câteva cuvinte despre candidați.

Crin Antonescu a fost o dezamăgire prin prestația sa. Discursul lui a fost inadecvat vremurilor, declamativ, teatral, digresiv, desuet. Atitudinea vădit iritată și nervoasă, de om deranjat de candidatură. Probabil simțea că nu are șanse și că nu e susținut. De înțeles. Oricum, scorul nu i se poate imputa pe persoană fizică. A făcut ce a putut, iar liderii coaliției ar trebui să spună mulțumesc.

Despre Elena Lasconi, prea puține de zis. Cei din USR s-au folosit de ea și apoi au aruncat-o la gunoi, iar prin comportamentul ei le-a dovedit că au procedat corect. Good riddance.

Victor Ponta a dovedit că rămâne un politician redutabil și, în ciuda uriașei gafe cu inundațiile, a obținut pe persoană fizică un scor bun, chiar foarte bun. În pustia politică în care ne târâm și în contextul actual extern, poate rămâne un reper important pe viitor, dacă își joacă bine cărțile.

Finaliștii.

Nicușor Dan a punctat corect în dezbateri. Atitudinea și stilul lui au contrastat cu circul general, punându-l într-o lumină favorabilă, în ciuda argumentelor evidente ale contracandidaților lui. A învățat câteva idei pe economie, are anumite argumente legate de prestația lui la București, deși ele țin mai degrabă de crez decât de realitate. În fine. Greu spre foarte greu de imaginat că va putea negocia pentru România, că va putea arbitra jocul politic, că va putea articula o viziune dincolo de a menține România în zona cuminte de periferie a Uniunii Europene. Din punct de vedere matematic, îi va fi extrem de greu să articuleze o majoritate, în principal pentru că bazinul electoral care nu a mers cu Simion este extrem de fragmentat, oglindind starea societății. Un eventual succes va depinde de măsura în care va reuși să genereze frică la adresa lui Simion.

George Simion. Și-a jucat rolul cu tenacitate și abilitate. A fost inspirat să stea deoparte de dezbaterile penibile și puerile de la televiziuni. Rămâne de văzut în ce măsură va ști să gestioneze situația. În principiu, dacă nu va face greșeli are aproape garantat fotoliul de la Cotroceni. Principala lui problemă este legată de lipsa de credibilitate în plan extern (în principal în UE) și de faptul că nu este înconjurat de oameni credibili. Marele risc este ca alegerea lui Simion să fie ultimul cui în coșciugul credibilității economice a României, care să ne arunce în categoria nefrecventabilă, cu costuri uriașe economice.

Vă rog să rețineți că am făcut abstracție în analiza mea de mai sus de preferințele mele personale, care oricum sunt irelevante, motiv pentru care am și ales să tac pe durata campaniei. Au vorbit alții destul oricum. Tot ce îmi doresc este să fiu lăsat să muncesc în liniște, ca familia și apropiații mei să fie sănătoși și bine și ca generațiile care vin după mine să aibă o perspectivă realistă de a trăi într-o societate normală și democratică. Din păcate, în momentul de față, cele de mai sus nu sunt deloc garantate.

Probabil singura șansă este ca generația de vârsta mea și sub mine, cei care au stat cu cizma pe gât din cauza unui sistem sclerotic și crizat, să se adune și să genereze un pol de influență și de expertiză. Și nu mă refer aici la partide politice.