OraNoua.ro
Publicat în 4 aprilie 2012, 18:27 / 666 elite & idei

Alexander Stubb: Finlanda susţine aderarea României la Schengen, dacă toate criteriile sunt îndeplinite

Alexander Stubb: Finlanda susţine aderarea României la Schengen, dacă toate criteriile sunt îndeplinite

Ministrul finlandez al afacerilor europene şi comerţului internaţional, Alexander Stubb, a declarat marţi că Finlanda sprijină aderarea României la Schengen dacă sunt îndeplinite toate criteriile, relateaza Agerpres.

„Finlanda sprijină aderarea României la Schengen în două etape, iar o decizie ar trebui luată în această vară, dacă toate criteriile sunt îndeplinite, astfel ca graniţele aeriene şi maritime să intre în Schengen şi o posibilă decizie mai târziu privind graniţele terestre. Am avut o dezbatere îndelungată în această privinţă în Parlamentul finlandez, anul trecut şi la începutul acestui an, şi am ajuns la concluzia că trebuie să facem tot posibilul pentru ca România să fie membră. Bineînţeles, calitatea de membru presupune ca toate criteriile să fie îndeplinite”, a spus Alexander Stubb, după întâlnirea cu ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

Oficialul finlandez a subliniat că există detalii finale de clarificat cu privire la aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie.

„Dacă ne uităm la criteriile tehnice privind Schengen, aşa cum s-a mai menţionat de multe ori, inclusiv în rapoarte ale Consiliului european, ele au fost îndeplinite, dar există nişte detalii finale de clarificat. Deci aş spune că unele dintre ultimele obstacole pe care încercăm să le eliminăm în ultima fază sunt obstacole politice mai mult decât orice altceva”, a afirmat ministrul finlandez.

Alexander Stubb a arătat că poziţia Guvernului finlandez vizează aderarea României în două etape, mai întâi deschiderea frontierelor aeriene şi maritime şi apoi a celor terestre. El a precizat că elementele finale ale unei asemenea decizii vor fi luate în Parlamentul finlandez înaintea Consiliului European şi că rămâne optimist în această privinţă.

Alexander Stubb a declarat că Finlanda nu poate fi pusă pe acelaşi palier cu Olanda în ceea ce priveşte opoziţia manifestată vizavi de aderarea României la Schengen.

El a explicat că opoziţia manifestată de Finlanda s-a datorat efectelor crizei economice.

„Nu puneţi Olanda şi Finlanda pe acelaşi plan, nu mai suntem aşa. Încercăm să rezolvăm împreună anumite probleme în calitate de parteneri şi Finlanda a acceptat compromisul unei abordări în două etape. Trebuie să ştiţi că Finlanda este o societate foarte puternic bazată pe reguli. Şi cred că a fost un fenomen de revărsare a efectelor crizei asupra dezbaterii pe tema Schengen. Ştiu că nu ar fi trebuit, dar a existat o legătură mentală între faptul că avem un anumit pachet de reguli în ceea ce priveşte euro şi multe state nu le respectă. Iar oamenilor a început să le fie teamă că ceva similar se va întâmpla cu Schengen-ul. Deci a fost o gândire bazată pe reguli, nu o gândire politică. Nu ne-a fost frică de ceva anume. (…) Una din marile probleme din Europa, acum, este că cele două valori fundamentale sunt atacate. Una este Euro, cealaltă este Schengen. Acestea două sunt practic Europa şi trebuie să găsim soluţii”, a spus oficialul finlandez după întâlnirea cu ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

La rândul său, ministrul de Externe a afirmat că a transmis autorităţilor finlandeze că România este gata să adere la Schengen.

„Am transmis autorităţilor de la Helsinki ca România este pregătită pentru aderarea la spaţiul Schengen şi salutăm sprijinul acordat de Finlanda în acest proces. Vreau să mulţumesc personal domnului ministru Stubb pentru implicarea şi abordarea sa principială în acest dosar”, a spus Diaconescu.

Diaconescu a precizat că în această perioadă se desfăşoară în România evaluările privind MCV, bază a deciziei privind aderarea la Schengen.

„Va fi un consiliu de vară a Uniunii unde se vor lua o serie de decizii politice şi în septembrie, aşa cum s-a decis la Consiliul european din martie, se va lua o decizie care să sperăm că va fi pozitivă în ceea ce priveşte România, integrarea sa în Schengen”, a arătat ministrul.

El a subliniat interesul României de a colabora strâns cu partea finlandeza în operaţiuni inclusiv în cadrul FRONTEX, vizând securizarea frontierelor, luând în considerare ca România are a doua graniţă ca lungime a UE după cea ruso-finlandeză.

Ministrul de Externe a arătat că discuţiile cu oficialul finlandez au fost consistente, orientate spre identificarea unor domenii de cooperare bilaterală şi la nivelul UE.

El a precizat că relaţiile bilaterale dintre România şi Finlanda au atins un nivel foarte bun, schimburile comerciale fiind în creştere. În acest sens, el a spus că obiectivul comun al celor două ţări îl reprezintă dinamizarea raporturilor investiţionale şi comerciale.

Ultima ora:

ObservatorRadu Hanga: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor, consideră preşedintele Bursei de la Bucureşti

PoliticKelemen Hunor crede că trebuie găsită „o a treia cale” în ceea ce priveşte candidatul la alegerile prezidenţiale

EconomieRadu Hanga: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor, consideră preşedintele Bursei de la Bucureşti

ExternLuca Niculescu: Drumul României către OCDE, posibil și grație alegerilor făcute. Aderarea rămâne al treilea obiectiv național după UE și NATO

SocialClaudia Nicolae, Victor Vevera: ICI București și Agerpres extind proiectul „Aplicație AI – Știrile Agerpres” la nivel regional, un demers ce marchează extinderea utilizării inteligenței artificiale în fluxurile de știri regionale

EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!

EditorialAlexandru Grumaz: Rebelii deraiază „Gambitul Sirian”

CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe