Matei Bogdan
Publicat în 16 februarie 2022, 18:55 / 50 elite & idei

Alexandra Dobre: Revista #SeniorideBucuresti

Alexandra Dobre: Revista #SeniorideBucuresti

Unul dintre cele mai importante proiecte ale echipei noastre de la Centrul pentru Seniori al Municipiului București este revista #SeniorideBucuresti!
Le multumesc încă o dată colegilor care se ocupa de coordonarea si realizarea proiectului: Miruna Ionescu, Oana Georgescu, Tamara Manole si Doru Marian! 👏
​‼️Revista „Seniori de București” se adresează în primul rând seniorilor bucureșteni şi a fost realizată şi lansată în vederea întâmpinării nevoilor de informare ale persoanelor de vârsta a treia, dar și a sprijinirii inițiativelor culturale ale acestora. Prin intermediul acestui proiect se dorește asigurarea accesului seniorilor la surse credibile de informare cu privire la aspectele care marchează această etapă a vieții lor, menținerea contactului între instituțiile statului care se adresează prin activitatea lor seniorilor, astfel încât aceștia să fie informați asupra proiectelor și beneficiilor pe care le pot accesa, și totodată oferirea unui cadru mediatic pentru seniorii care doresc să își publice creațiile artistice.
‼️Apariția unei astfel de reviste este o sursă de informații publice și interes general oferă oportunitatea seniorilor de a-și face cunoscute creațiile artistice și literare, își pot manifesta interesele și preocupările specifice vârstei și pot accesa, cu ușurință, informații de interes general, care îi interesează. O altă dimensiune a proiectului urmărește crearea unui cadru favorabil socializării și schimbului de experiență între beneficiari, având ca rezultat, îmbunătățirea nivelului de stimă de sine și asimilarea unui stil de viață sănătos bazat pe conceptele ,,îmbătrânire activă” și ,,învățare pe tot parcursul vieții”.
De anul acesta, o puteți citi și în format online, accesând link-ul de mai jos⬇️
https://cs-mb.ro/files/revista/10/revista-12-2021.pdf

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe