I se rupe lui Trump de faptul că Oana Gheorghiu e propusă VPM. Toate lamentările legate de, vai cum dinamitează numirea parteneriatul strategic cu SUA, sunt doar piese de lego dintr-un mic joc politic local numit „aruncă-l pe Bolojan din tren.”

În același timp, numirea în sine arată o lipsă de realism politic efectiv dezarmantă. Bolojan nu înțelege nici în ruptul capului că miza lui acum nu este să se betoneze pe zona USR-istă, unde oricum e susținut aproape necondiționat, ci să genereze punți de dialog cu partenerii de guvernare ca să-și prelungească viața politică. Bolojan avea nevoie nu de o ONG-istă cu ștampila „hashtag” pe frunte, un idealist meritoriu de altfel. Avea nevoie de un operator politic, un consilier marital care să depaneze o relație disfuncțională.

PR-ul te duce până la prima întâlnire, domnule Bolojan. Acum suntem deja în stadiul relații toxice, e nevoie de muncă reală pentru a reconstrui încrederea. Sau de divorț.

În același timp, vorbind de această dată în raport cu mediul extern, această mică operetă de Dâmbovița vine în cel mai prost moment posibil. Așa cum deja e cunoscut, se discută pe surse despre diminuarea efectivului de trupe americane în România, un semnal extrem de prost în contextul în care după toate indiciile americanii și rușii se pregătesc de începerea negocierilor privind Ucraina. Și România riscă în mod real să pice printre scaune.

De luni de zile vorbesc despre cum parteneriatul strategic cu America trebuie scuturat de praf și pus pe făgaș – prin proiecte concrete, prin elemente de PR strategic, prin numiri inteligente și pragmatice în funcții cheie, prin folosirea tuturor resurselor pe care le avem la dispoziție. Cu ce ne-am ales? Cu o sprânceană și trei poze.

Traversăm poate cel mai delicat și important moment pentru România din ultimii 20 de ani. Un moment care poate fi decisiv. Și noi ne pierdem în jocuri mărunte, pentru că aparent altceva nu știm.