Alexandru Cristian: Etica relațiilor internaționale la începutul secolului XXI- teoria războiului just şi intervenţiile umanitare
de Alexandru Cristian
De a lungul istoriei pericolul a fost întotdeauna prezent. Kant spunea că starea naturală a oamenilor este cea de război,iar Hobbes că omul este lup pentru om definind ce s-ar putea numi astăzi lupta pentru supravieţuire. La violenţă conform tuturor normelo rmorale, religioase şi etice nu trebuie să răspunzi cu violenţă.Acest principiu se aplică şi în cazul statelor. Dar ce se întâmplă când un stat este atacat? Statul are posibilitatea să răspundă având şi mijloacele necesare,forţa armelor.Cum trebuie să fie acest răspuns?
1. Teoria Războiului Just- aspecte moral politice
Răspunsul la această întrebare îl are teoria numită,războiul just.Originea sa este îndepărtată primul teoretician fiind Sfântul Augustin.Marele teolog susţine că o cauză justă trebuie să fie prezentă pentru a purta un război împotriva nedreptăţii, pentru a-i apăra pe inocenţi. Tot Sf.Augustin susţine că trebuie să existe o clară diferenţă între a te apăra pe tine şi ai apăra pe ceilalţi.
Apărarea în interes propriu sau prezervarea de sine nu este legitimă în viziunea filosofului.Liberul arbitru trebuie să fie un bun ghid. În a folosi violenţa pentru a-i apăra pe ceilalţi nu este neapărat nobil,dar necesită un comportament exemplar. Preafericitul Augustin susţine că războiul trebuie folosit ca ultim resort,trebuie să arătăm milă şi dragoste faţă de duşman.
Un alt precuror al acestei teorii este Francisco de Victoria.Acesta face o distincţie clară între războiul ofensiv şi cel defensiv. Războiul poate fi just numai atunci când îţi este pusă în pericol existenţa şi proprietatea ca stat.El susţine că dacă un stat a făcut el primul uz de forţă tu poţi să acţionezi apărându-te,el numeşte acest răspuns,al doilea uz de forţă. Un alt principiu enunţat de Francisco de Victoria este că la violenţă trebuie să răspunzi cu violenţă.O cauză justă trebuie să fie prezentă pentru a răspunde faţă de un atac injust. Un principiu etic este demn de subliniat în această teorie,susţine că un război pentru mărirea imperiului sau propagarea religiei este injust.
Un important papă Inocenţiu al-IV-a este şi el un precursor al comportamentului statului în cazul unui atac.Trebuie folosită forţa ofensivă doar cu întărirea dată de un mandat legitim. Este primul teoretician care susţine legitimarea războiului de către spaţiul internaţional.
După cum am văzut până acum toţi gânditorii pe care i-am citat susţin că uzul forţei este legitim,cu o singură condiţie,sa fie folosit pentru apărarea individuală sau colectivă ,nu pentru expansiune şi alte dorinţe ce nu ţin de morală şi etică.
Un principiu care va modela scena relaţiilor internaţionale este adoptat în 1648 la Westfalia şi anume,inviolabilitatea frontierelor. Acest principiu va deveni în secolul XX o piatră de hotar în relaţiile internaţionale,sacralitatea frontierelor este inspirată de sistemul westfalian.
Teoreticienii războiului just,aici mă refer la mare majoritatea şi la cei prezenţi în istorie,au susţinut doctrina auto-apărării prin asigurarea propriei tale securităţii această doctrină a fost extinsă si la cazurile în care un stat îţi anexează un teritoriu, face acţiuni de brigandaj.După parcursul evenimentelor doctrina este aplicată şi în cazul apărării unor oameni inocenţi persecutaţi de către propriul lor guvern.
În tradiţia dreptului internaţional se specifică că în afară de auto-apărare este exclus să porţi război.Tot aici este prezentă o atenţionare,absenţa unei concepţii solide despre bine ar putea fi periculos uzitată. Binele ar putea fi interpretat după bunul plac şi după propriile mele scopuri,ambiţii şi dorinţe,morala fiind ultimul lucru la care un stat se gândeşte atunci când doreşte sub această teorie să acapareze diverse resurse sau să obţină avantaje de toate felurile.
Teoria războiului just are câteva coordonate tehnice şi morale. Este în primul rând problema,de ce se face războiul?Dreptul de a purta război(jus ad bellum) este legitmat de auto-apărare şi de folosirea războiului ca ultim resort,după ce toate căile au fost folosite anterior. Este problema legitimării unui război, de ce un stat vrea să poarte război dacă nu este vorba de auto-apărare.
În istorie au fost multe state care au folosit pretextul că sunt atacate pentru a se extinde şi a ocupa teritorii. Este teoria imperiului în mişcare,dacă un imperiu nu se extinde acesta este condamnat la pierire. Imperiul Roman s-a extins până a ajuns la un punct,din acel punct alte formaţiuni politice au clamat dreptul de auto-apărare în faţa imperiului şi astfel imperiul a dispărut.Concepţia binelui diferă în viziunea fiecărui stat.
Un alt principiu important este proporţionalitatea cum răspund eu stat dacă sunt atacat,după mulţi teoreticieni răspunsul trebuie să fie direct proporţional şi folosite armele atacatorului.Dacă un stat este atacat de aviaţia inamică nu ar fi just ca atacul să fie cu arme nucleare,chimice sau bacteriologice.
Al doilea principiu este comportamentul just pe parcursul războiului(jus in bello).În război trebuie respectat principiul discriminării.Nu trebuie atacată populaţia civilă neînarmată a acelui stat.Războaiele după încheierea Războiului Rece sunt pline de astfel de nereguli raportându-ne la această teorie.
Războiul just trebuie să fie o balanţă între militarism şi pacifism. Războiul trebuie început cu acordul unei autorităţi legitime ,în perioada contemporană este vorba de acordul Consiliului de Securitate al O.N.U.În timpul războiului ai responsabilitatea de a-i apăra pe non-combatanţi,să suporţi singuri cheltuielile militare,resursa umană nu trebuie luată din statul atacat.
Filosoful politic Michael Walzer susţine că “războiul agresiv este o aberaţie în sistemul internaţional modern.” În democraţie poporul unui stat trebuie să hotărească dacă se face sau nu război,deoarece tot poporul plăteşte toate cheltuielile dar şi
eventualele suferinţe cauzate de acesta.
Războiul just se poate confunda cu intervenţia umanitară militară.Războiul just este o problemă care ţine de comportamentul a două state ce au o dispută de rezolvat iar intervenţia umanitară priveşte întreaga comunitate internaţională.
Imperativul categoric kantian susţine că raţiunea trebuie să stea la baza politicii unui stat,raţiunea constituie şi ordinea internaţională.
2. Intervenţiile Umanitare
Relaţiile umane trebuiesc conduse de norme generale,aceste norme pot fi legale dar şi morale[1].Norma morală este proprie comportamentului uman,cea legală a societăţii umane şi este supusă unor legi. Forţa etică este dată de gradul în care fiecare membru al unei comunităţi sau al unui stat,în cazul statelor a unor organizaţii este liber acceptată de către cei care acţionează.
Intervenţiile umanitare sunt un subiect controversat în lumea actuală.
Multe state sub stindardul acestei idei au intervenit acolo poate unde nu era necesară
prezenţa lor.
Conflictele la nivel internaţional au doi piloni,dreptul internaţional şi ordinea internaţională. Aceşti doi piloni se sprijină pe Charta Naţiunilor Unite şi pe Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Intervenţia internaţională umanitară înseamnă violarea suveranităţii unui stat pentru a proteja drepturile umane fundamentale. Unii teoreticieni susţin că aceste intervenţii sunt interfaţa coercitivă şi dictatorială în sfera jurisdicţiei interne a statului.[2]
O altă critică a intervenţiei umanitare este că actul în sine este o justificare a militarismului ce străbate societăţile noastre. Trebuie amintit că un principiu de bază al relaţiilor internaţionale este non-intervenţia în afacerile interne ale unui stat.Acest principiu se bazează pe ideea că o intervenţie ca aceasta duce la pierderi umane şi materiale semnificative şi submninează obiectivul umanitar. Ordinea internaţională respectă cu sfinţenie principiul neingerinţei în afacerile interne.
Aceste critici ale intervenţiilor umanitare sunt combătute cu argumente serioase cum ar fi încălcarea gravă a drepturilor omului.Această încălcare poate ameninţa pacea şi stabilitatea în lume,astfel intervenţia poate fi justificată sub incidenţa Capitolului VII din Charta O.N.U.
Guvernele nedemocratice care au încălcat drepturile fundamentale ale omului pot fi delegitimizate, deoarece au violat suveranitatea populară iar intervenţia unilaterală este necesară pentru a sprijini şi restaura democraţia în acel stat,nu vizează suveranitatea statală.
O afirmaţia a marelui jurist olandez Hugo Grotius legitimează intervenţiile umanitare:”Intervenţiile armate trebuiesc făcute pentru a pune căpăt atrocităţilor împotriva populaţiei civile”.
Intervenţiile umanitare sunt legitimate de teoria războiului just,pentru că răspund la întrebarea când trebuie folosită forţa.
În cartea sa “Just and Unjust Wars” Michael Walzer susţine că intervenţia umanitară este necesară dacă se intervine pentru a scăpa populaţia de pericolul sclaviei,a masacrului, epurării etnice,persecutarea sectelor religioase şi nu poate exista nici o şansă pentru a îndrepta lucrurile decât cu un ajutor venit din afară.
Vorbind despre aceste intervenţii putem semnala o contradicţie.Unii specialişti vorbesc despre suveranitatea statală,principiul non-intervenţiei,iar alţii despre suveranitatea populară,drepturile omului şi accesul la democraţie.Care principiu trebuie să predomine? Este o problemă deschisă fiecare parte are propriile ei argumente solide.
Susţinătorii non-intervenţiei, perspectiva anti-militară, nu sprijină intervenţiile pentru că este interzis a lua viaţa sub orice motiv, acest lucru este deasupra oricăror consideraţii etice. Critică intens şi violarea suveranităţii naţionale.
Pierderea de vieţi omeneşti nu poate fi motivată de stindardul intervenţiei umanitare,vederea pacifistă este puternic contradictorie în sine.Nu acceptăm pierderea de vieţi omeneşti într-o posibilă intervenţie,dar acceptăm ca un tiran să îşi suprime poporul sub ochii comunităţii internaţionale.
Un specialist în drept Oppenheim se îndoieşte că există în dreptul internaţional o regulă care “admite intervenţia în interes umanitar” dar opinia publică poate fi hotărâtoare în această problemă,poate fi în favoarea intervenţiilor.
Sir Wiliam Vernon Harcout,om politic şi jurist britanic, susţine că intervenţia este o chestie de politică mai degrabă decât de drept. Un alt mare avocat britanic William Edward Hall susţine că o intervenţie umanitară este legală dacă toată lumea civilizată o aprobă.
În timpul Războiului Rece Consiliului de Securitate al O.N.U. a fost aproape paralizat datorită antagonismelor dintre cele două mari superputeri.
După încheierea războiului Consiliul a aprobat o serie de intervenţii umanitare.Unele mai controversate alte nu.Câteva exemple: Irak 1991, Somalia 1992, Rwanda 1994, Haiti 1994-1995,Bosnia 1995,Timorul de Est 1999,Afganistan 2001.
Un alt argument în favoarea unei astfel de intervenţii este Raportul Comisiei Internaţionale de Intervenţie şi Suveranitate Statală:” Dacă populaţia este masacrată,este război civil,drepturile umane sunt încălcate,responsabilitatea internaţională este să o protejeze de la viitoare abuzuri,în aces caz se suspendă dreptul non-intervenţiei”
Problema intervenţiei umanitare este şi o problemă de substanţă.De unde sunt eu sigur, ,stat că ceea ce fac este bine,intervenţia poate să mi se pară justă mie,dar celorlalţi nu.Aceste probleme sunt legate de intervenţiile Statelor Unite ale Americii atât de controversate şi atât de criticate,de la războiul împotriva drogurilor,celebrul plan Columbia la războiul împotriva terorismului,intervenţia armată în Afganistan şi în Irak.
Opinia mea este că ambele probleme cea a războiului just şi cea a intervenţiilor umane ar trebuie să înceteze să mai provoace contradicţii când este vorba de încălcarea flagrantă a drepturilor omului,atunci intervenţia trebuia să aibă un singur scop oprirea genocidului,masacrului şi instaurarea păcii,democraţiei şi libertăţii.
[1] Farid Abdel Nour,op.cit,p.426
[2] ibidem
Ultima ora:
ObservatorNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”
PoliticNicolae Ciucă: Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru realegerea sa și îi urez succes lui și Statelor Unite ale Americii
EconomieElena Calistru: It’s the economy, stupid…
ExternRobert Lupițu: Ca țară să luăm cele mai bune decizii pentru noi, pe aceleași coordonate – Occident, Europa, transatlanticism
SocialCiprian Stănescu: 3 noutăți pe care le puteți vedea și la #ProVerde vinerea pe StirileProTV și duminica dimineața de la 09:30 pe ACASĂ TV
EvenimenteNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”
EditorialRadu Magdin: România, un pilon al securității energetice europene
CulturaFlaviu Predescu: Despre cartea Superpolitik
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe