de Alexandru Cristian

Populaţia este un factor de putere extrem de important în istoria unui stat. O populaţiei mare dă mărirea capacităţii economice a unui stat, într-o primă instanţă. Ulterior, dezvoltarea economică ţine de un cumul de factori diverşi, cum ar fi: diversificarea producţiei, forţa agricolă etc. Îmbătrânirea populaţiei provoacă diverse efecte negative, precum: încetinirea economică, dezechilibrul balanţei între sexe, chiar extincţia totală a populaţiei într-un viitor îndepărtat etc.

Miracol economic şi social al secolului al XX-lea, Japonia, se confruntă cu o problemă gravă, anume îmbătrânirea populaţiei şi scăderea natalităţii.

Una dintre cele mai populate ţări ale secolului trecut, Japonia a avut parte de o evoluţie lentă a creşterii populaţiei, datorată fragmentării politice a arhipeleagului. Era regatelor combatante a încetinit creşterea populaţiei. Războaiele continue, conflictele permanente, jafurile  şi alte întâmplări violente au influenţat evoluţia populaţiei Japoniei pentru câteva secole. În jurul anului 500, populaţia Japoniei era de 2 milioane de oameni; ulterior a crescut încet, dar constant ajungând în anul 1000 la 7 milioane, iar în 1500 la 8 milioane. În timpul pacificării interne din perioada Edo (shogunii Tokugawa,1603-1868), populaţia Japoniei a crescut într-un ritm mai rapid. Astfel, în 1700 populaţia era de 28 milioane, în 1750 de 30 milioane, iar în 1850 de 31 milioane. Între anii 1750 şi 1850 populaţia a stagnat din cauza unor crize interne, dar şi a unor epidemii de tifos, holeră.

Observăm că în perioadele de pace populaţia creşte, iar în perioade de război populaţia stagnează sau, în cel mai rău caz, scade. După Restauraţia Meiji, populaţia japoneză a crescut într-un ritm mai rapid datorită mai multor factori. Un factor a fost îmbunătăţirea igienei corporale şi a igienei medicale. Alt factor a fost îmbogăţirea şi diversificarea dietei datorată schimburilor cu străinii.

În anul 1900 populaţia Japoniei era de 44 de milioane. În anul 1885 Japonia anexează insula Formosa, iar în anul 1900 Coreea. Aceste anexiuni provoacă creşterea populaţiei, dar şi un avânt economic, ambele colonii fiind bogate în resurse vitale pentru economia Japoniei (fier, cărbune etc.). În anul 1920 începe o politică de exploatare a noilor colonii, prin care se aduce o contribuţie însemnată la hrănirea populaţiei în continuă creştere, dar şi la creşterea economiei.

După tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, populaţia Japoniei explodează. Se produce un „baby boom” între anii 1950 şi 1960. Populaţia ajunge în anul 1960 la 100 de milioane de locuitori.

Deşi s-a dezvoltat după anul 1945 ca o ţară puternic orientată către democraţie, Japonia a votat o lege a eugeniei naţionale, care prevedea ca cei născuţi să nu fie handicapaţi sau bolnavi. O consecinţă a acestei legi a constituit-o numărul mare al avorturilor, care în perioada 1953-1961 a atins cifra de 1milion.

Ca orice ţară aflată în expansiune, Japonia nu-şi permitea să fie încetinită economic de o populaţie bolnavă sau handicapată care ar fi reprezentat o povară economică în acele vremuri. Nu putem analiza această problemă bioetică, putem însă afirma că fiecare stat îşi alege propriul său model de evoluţie. În ciuda acestor eforturi, Japonia a fost ţara care avea cea mai mare speranţă de viaţă la naştere din lume în acele vremuri.

În anii ’70, Japonia intră în fenomenul „iarna demografică”. Profesorul Fernand Dumont de la Universitatea Sorbona afirmă că „iarna demografică” înseamnă scăderea fertilităţii sub pragul minim de a schimba generaţiile, mai exact îmbătrânirea excesivă a populaţiei şi imposibilitatea întineririi acesteia deoarece aportul prin naşteri este insuficient, sunt mai mulţi bătrâni şi mai puţini copii.

În cifre, iarna demografică a Japoniei arată cam aşa: în 1950 o femeie năştea în medie 3,57 copii, în 1981- 1,74 copii, în 2005 – 1,26 copii. Se observă o scăderea a natalităţii destul de mare în decurs de jumătate de secol. Iarna demografică a atins şi populaţia activă. În 1995 erau 87,2 milioane de oameni ce reprezentau populaţia activă, în 2010 au ajuns la 81,6 milioane de de oameni. Menţinerea acestui ritm va duce la 68,5 milioane de oameni în 2030 şi la 51,8 milioane în 2050. Scăderea dramatică a populaţiei active şi creşterea populaţiei inactive produce un mare dezechilibrul privind piaţa forţei de muncă.

În Japonia vârsta de pensionare a crescut la peste 65 de ani, fapt ce duce la slăbirea dinamicii economiei. În 1950 populaţia peste 65 de ani era de 5%, iar în 2005 a ajuns la peste 20%. După estimări în anul 2020 va ajunge la 30%, iar în anul 2040 la 40%. În paralel numărul persoanelor sub 15 ani a scăzut în anul 2000 la 15%, iar în anul 2030 va fi de sub 10%.

Scăderea natalităţii şi creşterea populaţiei vârstnice

Îngrijorat de acest fenomen, împăratul Japoniei, Akihito, a transmis un avertisment privind îmbătrânirea populaţiei Japoniei. Deşi acesta a reieterat respectul pentru oamenii în vârstă, împăratul a subliniat că trebuie stimulată întinerirea populaţiei Ţării Soarelui Răsare.

După Restauraţia Meiji, societatea japoneză s-a modernizat, feudalismul a fost eliminat şi s-a instaurat egalitatea cetăţenească.

Eliminarea feudalismului a reprezentat şi dizolvarea clasei sociale reprezentată de samurai şi de shoguni. În Japonia societatea a fost una clar stratificată, o societate rigidă, greu de pătruns. Esenţa naţională a Japoniei a fost reprezentată de Kokutai, un termen generic ce reprezintă chintesenţa între unitatea panteonului divin, dinastia imperială şi ţară. Am subliniat acest lucru pentru a evidenţia voinţa naţională a Japoniei, element care contribuie la unicitatea acestei ţări. O voinţă unică care a făcut-o să treacă prin multe momente de cumpănă din istorie, de la ameninţarea chineză în secolul al XV-lea până la al Doilea Război Mondial.

Declinul demografic este un alt moment greu prin care trece Japonia, un moment de cumpănă istorică. Acest declin se poate încheia cu extincţia totală a populaţiei Japoniei. Spiritul luptător al Japoniei trebuie acum să fie din nou în prim-plan şi să ducă lupta cu un duşman terifiant, natura.

De ce Japonia are o scădere aşa drastică a populaţiei? Care sunt factorii (motivele) care au condus la scăderea populaţiei? Să fie de vină numai factorii culturali sau există şi alţi factori care stimulează această scădere?

În anul 2040 Japonia va fi populată de bătrâni, 60% dintre cei care trăiesc azi vor trăi şi în viitor. Există trei mari motive pentru îmbătrânirea populaţiei Japoniei. Primul motiv ar fi reprezentat de o stare excelentă a sănătăţii la nivel general. Porgresele din medicină şi profilaxia dată de o anumită dietă au mărit speranţa de viaţă a japonezilor. La bărbaţi speranţa de viaţă este de 83 de ani, iar la femei de 86 de ani. Un al doilea motiv este o puternică aversiune faţă de emigranţi. Fobia exteriorului este încă puternică în conştiinţa japonezilor. În anul 2007 în Japonia au fost naturalizaţi doar 15.000 de oameni. În total, numărul străinilor în Japonia este de 2,2 milioane de oameni, adică sub 2% din populaţie. Al treilea mare motiv îl constituie rata mică de fertilitate, sub 1, 4%, dată de ritmul de viaţă, de preocuparea tinerilor de a face studii, de a avea o carieră, dar şi de o dietă alimentară.

Potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Cercetare din Japonia populaţia acestei ţări va atinge în anul 2050 aproximativ 95 de milioane de oameni, o scădere cu 32 de milioane faţă de anul 2004 când ţara număra 128 de milioane de oameni. Dacă balanţa naşterilor şi deceselor va fi în continuare negativă, în jurul anului 2100, ţara va avea doar 48 de milioane de oameni. Dacă ritmul negativ de 1,26 naşteri se va menţine atunci în jurul anului 3000 se va produce extincţia totală a populaţiei Japoniei.

Fertilitatea scăzută are ca efect rapid şi dăunător scăderea populaţiei active. Scăderea populaţiei active reprezintă un risc crescut pentru performanţa economică a Japoniei. Natalitatea a scăzut constant după baby boom-ul anilor 1950, cu o rată de 3,65 de copii. În anul 1959 s-a înregistrat o rată de 2,04 de copii.

Şocul sporului natural a fost în anul 1990 când s-a constatat că acesta este sub 2 şi a atins 1,53, denumit generic şocul 1,53. După această dată Japonia a intrat într-un real declin demografic, depopularea înceată, dar sigură a ţării. O altă cauză importantă a scăderii natalităţii o reprezintă vârsta venirii pe lume  a primului copil. În anul 1955 femeile din Japonia aveau primul copil la vârsta medie de 25 de ani; în anul 2008 media a crescut la 28 de ani.

Familiile japoneze sunt familii conservatoare. Naşterile provenite din relaţiile extraconjugale sunt foarte puţine. Familiile tradiţionale rezistă chiar dacă nu au copii. Natalitatea scăzută este cauzată şi de celibatul târziu. Japonezii se căsătoresc la o vârstă mai înaintată decât predecesorii lor. În general, japonezul modern este dominat de dorinţa de a face carieră.

În anul 2012 s-a constatat un fapt care nu este îmbucurător: pentru prima dată în istoria ţării numărul de scutece pentru adulţi a depăşit numărul de scutece pentru bebeluşi. Cererea mai mare pentru persoanele în vârstă este un grav semnal de alarmă. Dacă în prezent procentul de oameni peste 65 de ani este 23%, se aproximează că în jurul anului 2060 acesta va ajunge la 40%. Tot în anul 2060 Japonia va fi locuită după unele estimări de 86,7 milioane de oameni.

Potrivit sociologilor, grav este că dacă acest ritm se menţine constant, se pare că în anul 3011 Japonia nu va mai avea niciun copil.

Declinul demografic al ţării reprezintă o ameninţare principală la adresa securităţii. Depopularea reduce dinamica economiei, economia fiind pilonul principal al dezvoltării ţării. După anul 1945 toate energiile poporului japonez s-au concentrat în dezvoltarea economiei, dezvoltarea fiind raţiunea de a fi a Japoniei.