Matei Bogdan
Publicat în 16 septembrie 2020, 11:51 / 34 elite & idei

Alexandru Georgescu: 19 ani de la atentatele care au schimbat lumea – „9/11, un punct de cotitură în istoria post-Război Rece”

Alexandru Georgescu: 19 ani de la atentatele care au schimbat lumea – „9/11, un punct de cotitură în istoria post-Război Rece”

Pe 11 septembrie 2001, Statele Unite ale Americii au suferit cel mai sângeros atac străin comis pe teritoriu american din istoria sa. Două avioane cu pasageri la bord au fost deturnate de teroriști, după care au lovit în plin cele două turnuri gemene ale complexului World Trade Center. De asemenea, un alt avion cu pasageri s-a prăbușit peste Pentagon, iar o altă aeronavă a căzut pe un câmp din Pennsylvania. 3.000 de morți din 90 de țări, inclusiv 5 români – bilanțul sumbru al atentatelor. Practic, din acest moment, lumea s-a schimbat întrucât a început războiul contra terorismului şi noua epocă a supravegherii electronice globale, erodând totodată dreptul la intimitate şi la apărare.

Astfel, în baza “Patriot Act” și cu ajutorul noilor tehnologii de analiză de date și a trendului de digitalizare a comunicațiilor, comerțului și vieții sociale, un program de supraveghere care trebuia limitat operațional și constituțional a devenit un “panopticon” pentru urmărirea totală a societății americane și a lumii. Două evenimente majore marchează anvergura unui program care, mai mult decât războiul permanent și încercarea idealistă de a transforma Afganistanul și Irakul în democrații liberale, marchează transformarea prezumțiilor fundamentale în baza cărora operează SUA. Primul a fost revelațiile lui Edward Snowden și Bradley Edward Manning (devenit Chelsea Elizabeth) cu privire la programul Echelon de supraveghere masivă a comunicațiilor electronice, inclusiv ale liderilor străini din țări aliate (cum ar fi Angela Merkel a Germaniei). De asemenea, a fost revelat gradul în care aparatul masiv de supraveghere putea fi abuzat pentru a încălca drepturile oamenilor din motive arbitrare, mai ales în urma implicării tot mai mari a companiilor private chiar și în actul de supraveghere.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe