Alexandru Giboi: „Munca de agenție nu este protejată de legea drepturilor de autor”
Membrii Comisiei pentru cultură și media a Senatului au discutat, marți, împreună cu directorul general al Agenției Naționale de Presă, Alexandru Giboi, despre necesitatea modificării legislației privind drepturile de autor astfel încât materialele jurnalistice difuzate de AGERPRES să fie protejate.
Președintele comisiei, social-democratul Georgică Severin, a arătat, în cadrul discuțiilor, că anual ajung pe piață mii de știri AGERPRES, însă sursa nu este citată.
„Trebuie să găsim formula prin care o știre, odată livrată de dumneavoastră pe piață, chiar să fie protejată, (…) o soluție ca valorificarea muncii dumneavoastră să fie reală. Cred că trebuie lucrat undeva în zona de legislație. (…) Sunt mii de știri anual, în special știrile normale, pozitive care ajung pe piață, dar nimeni nu vă citează și este o realitate. (…) Trebuie să fiți mai agresivi prin departamentul dumneavoastră juridic și cred că legea actuală vă dă posibilitatea să vă apărați munca”, a spus Severin.
Directorul general al AGERPRES a reiterat că „munca de agenție nu este protejată de legea drepturilor de autor”.
„O regulă de la Clubul Român de Presă spunea că 500 de semne poți să iei dintr-o știre cu citarea sursei și cu link către respectiva sursă, ceea ce nu se întâmplă. (…) Sută la sută se impune modificarea legii drepturilor de autor”, a punctat Alexandru Giboi.
El a subliniat că o prioritate a conducerii AGERPRES pentru anul 2015 este creșterea vizibilității agenției și a materialelor difuzate pe fluxurile existente.
„Problema agenției, în momentul în care am ajuns eu acolo, a fost lipsa de vizibilitate și, doi ani, am combătut pe zona aceasta, am încercat să ieșim cât mai mult în evidență, să creștem notorietatea agenției pentru publicul larg și pentru clienți. Lucrul acesta s-a văzut anul trecut atât pe zona financiară, unde veniturile proprii au crescut cu 5% în 2014 față de 2013, cât și pe partea de online, unde față de februarie-martie 2013 creșterea a fost până în prezent undeva de zece ori mai mult, în termeni de trafic pe site-ul public. (…)
Au fost ani de acumulări, de creștere ca imagine, de promovare a agenției. De anul acesta, trebuie să investim timp și fonduri în resursa tehnică a agenției, ideal ar fi să putem investi și în resursa umană. (…) Promovarea este foarte importantă pentru noi și în plan intern și în plan extern”, a completat Alexandru Giboi.
Membrii Comisiei pentru cultură din Senat au avut, marți, întâlniri cu conducerea AGERPRES, cu conducerea ICR și a Ministerului Culturii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


