Alexandru Grumaz: 15 minute care au schimbat politica Uniunii Europene
de Alexandru Grumaz
Europa începe un nou drum lung în relația cu China. A trebuit să vină la putere un general cu activitate la NATO ca să revitalizeze valorile democratice europene.
Președintele ales al Republicii Cehe, generalul Petr Pavel, a vorbit luni, pe 30 ianuarie 2023, la telefon cu liderul taiwanez Tsai Ing-wen – devenind primul șef de stat al UE care a făcut acest lucru după o victorie electorală în ultimele decenii. Potrivit presei taiwaneze, apelul a durat abia 15 minute, cel mai probabil Tsai conversând în engleză. Pavel a confirmat apelul pe Twitter: „I-am mulțumit pentru felicitări și am asigurat-o că Taiwan și Republica Cehă împărtășesc valorile libertății, democrației și drepturilor omului… De asemenea, mi-am exprimat speranța de a avea ocazia să o cunosc personal pe președinta Tsai în viitor”, relatează Stuart Lau pentru Politico. Diplomații chinezi și-au parcurs agendele de contacte pentru a încerca să-l împiedice pe Pavel, un fost șef al comandamentului militar NATO, să facă acest apel, a informat presa cehă. Acesta este un mare șoc pentru Beijing, mai ales că predecesorul lui Pavel, Milos Zeman, a fost considerat un „vechi prieten” al Beijingului timp de un deceniu. Urmează vizita la Taipei într-un interval de timp în viitorul apropiat. Deocamdată Președintele Camerei inferioare a parlamentului ceh, Marketa Pekarova-Adamova, a susținut miercuri un videoconferință cu ministrul afacerilor externe din Taiwan, Joseph Wu, înaintea vizitei sale pe insula luna viitoare.
Este oare vremea generalilor care preiau putere prezidențială într-o Europa bântuită de stafia Kremlinului? În Albania țară membru NATO a venit la putere Șeful de Stat Major al armatei albaneze, Bajram Begaj prin vot în Parlament. Într-o țară în care guvernul deține cea mai mare parte a puterii, acesta este un post în mare parte onorific, dar preşedintele are un rol important în sistemul judiciar – el numește trei dintre cei nouă membri ai Curții Constituționale – și este, de asemenea, comandantul suprem al forțelor armate, relatează AFP, citată de Agerpres.
Diviziunea globală
Războiul din Ucraina a exacerbat diviziunea globală. Într-o parte găsim societăți care s-au apropiat de China și Rusia, societăți care geografic se întind de la Eurasia continentală prin Orientul Mijlociu până la vestul Africii. În același timp democrațiile occidentale se unesc în spatele SUA – și li se alătură, în atitudinea lor pro-americană, democrațiile cu venituri medii spre superioare din America de Sud, Asia-Pacific și Europa de Est. Drept urmare, constatăm că dintre democrațiile liberale ale lumii (populație de 1,2 miliarde), trei sferturi (75%) au acum o viziune negativă asupra Chinei, iar 87% au o viziune negativă asupra Rusiei. Pe de altă parte, invers este valabil pentru cei 6,3 miliarde de oameni care trăiesc în restul lumii. În aceste societăți, 70% se simt pozitiv față de China și 66% față de Rusia. Pe scurt, se pare că lumea este împărțită între două tabere opuse: o alianță maritimă a democrațiilor, ancorată de Statele Unite; și un bloc eurasiatic de state iliberale sau autocratice, conduse de Rusia și China– scrie Bennett Institute for Public Policy/ Cambridge. Și totuși războiul din Ucraina nu este numai unul militar este și unul economic și informațional. Președintele chinez Xi Jinping este așteptat să viziteze Rusia în primăvară, a anunțat ministerul rus de externe într-un comunicat. Guvernul chinez nu a confirmat încă vizita, dar dacă se va întâmpla, ar putea semnala o adâncire a legăturilor.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


