Alexandru Grumaz: Ar putea ca tensiunile dintre Grecia și Turcia să ducă la un al doilea război european?
de Alexandru Grumaz
Tensiunea crește între Grecia și Turcia pe zi ce trece. Ea este înrădăcinată în răni vechi și alimentată de insulte și nervi care se strecoară din istoria lor zbuciumată. Nu trece o zi fără să se tragă focuri de armă între cele două armate. Pe canalele naționale de știri, experții militari și diplomatici dezbat riscurile unui conflict.
Tensiunile tot mai mari dintre Ankara și Atena din ultimele luni au alimentat temeri de o confruntare militară între vecini. Ei au ajuns în pragul războiului de trei ori în ultima jumătate de secol, iar forțele lor aeriene se angajează adesea în lupte de urmărire și șicanare în spațiul aerian. Disputele s-au concentrat anterior pe revendicări teritoriale fie ele terestre sau aeriene, ducând adesea la confruntări navale și lupte aeriene. Potrivit Ministerului grec al Apărării, între ianuarie și octombrie anul acesta au fost înregistrate un total de 8.880 de încălcări ale spațiului aerian grec de către avioanele și dronele turcești, față de 2.744 în 2021 și abia câteva sute în anii precedenți.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan este cunoscut pentru izbucnirile sale de furie concertându-se asupra guvernului grec și a prim-ministrului său, Kyriakos Mitsotakis. „Pentru mine, nimeni pe nume Mitsotakis nu va mai exista de acum înainte”, a spus Erdogan. „Nu voi accepta niciodată să-l mai văd”, a adăugat el, înainte de a-și acuza omologul său că este „necinstit”. La Praga, în ajunul Summitului European din 6 octombrie, premierul grec a părăsit cina oficială în timpul discursului președintelui turc. Ca răspuns, Erdogan a amenințat Grecia cu o veche melodie turcească care spune: „Pot veni brusc într-o noapte” – difuzată pe scară largă la radioul turc la momentul intervenției militare în Cipru din 1974.
Autoritățile elene au declarat că monitorizează „retorica isterică” a Turciei, în urma declarației Consiliului Național de Securitate derulat la Ankara pe 28 septembrie 2022: „Turcia nu se va abține să folosească tot felul de metode și instrumente legitime cu scopul de a-și proteja drepturile și interesele” pe fondul creșterii tensiunii în Marea Egee. Ministrul grec de externe Nikos Dendias a comparat Turcia de astăzi cu Coreea de Nord, după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că rachetele turcești ar putea lovi Atena într-o nouă escaladare a războiului de cuvinte dintre aliații NATO.
„Este inacceptabil și universal condamnabil ca amenințările cu un atac cu rachete împotriva Greciei să fie făcute de o țară aliată, membră NATO”, a spus Dendias în timpul unei reuniuni a Uniunii Europene la Bruxelles. „Atitudinile nord-coreene nu pot și nu trebuie să intre în Alianța Nord-Atlantică”. Consiliul de Securitate turc i-a îndemnat pe toți „actorii care încurajează Grecia să înarmeze insulele care au statut non-militar… să exercite bunul simț”, potrivit unui comunicat publicat după o întâlnire de patru ore prezidată de președintele Recep Tayyip Erdogan.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


