de Alexandru Grumaz

Prin tacticile sale magistrale pe câmpul de luptă și prin dorința de a participa în luptă, Cezar și-a câștigat respectul și loialitatea soldaților săi. El a câștigat, de asemenea, gelozia lui Pompei, fostul său aliat politic în Primul Triumvirat, cel care conducea efectiv Roma.

Când susținătorii lui Pompei din Senatul Roman au cerut ca Cezar să-și desființeze armata și să se întoarcă la Roma ca civil, el a refuzat. În schimb, în 49 î.Hr., Cezar a condus o legiune peste râul Rubicon, care a împărțit Galia și Roma, declanșând un război civil. Forțele care îl sprijineau pe Cezar pe de o parte și pe Pompei pe de altă parte s-au luptat până în Spania, Grecia și Africa de Nord.

Deși depășite numeric, legiunile lui Cezar au învins armata lui Pompei într-o bătălie decisivă de la Pharsalus, Grecia, în 48 î.Hr., făcându-l pe Pompei să fugă în Egipt. Dar înainte de a putea păși pe țărm, a fost asasinat la ordinul adolescentului faraon Ptolemeu al XIII-lea. Când Iulius Caesar și-a condus trupele din Galia în ianuarie 49 î.e.n., s-a oprit la capătul nordic al unui pod. Acolo a dezbătut dacă să treacă sau nu Rubiconul.

Trecerea Rubiconului de către Cezar  încălca rolul de autoritate provincială și, în esență, se declara dușman al statului și al Senatului, stimulând războiul civil. Potrivit lui Suetonius, Cezar a glumit: „Chiar putem avea un dezavantaj, dar odată ce trecem acel pod mic toată problema rămâne în grija sabiei”. Istoricul roman Plutarh a relatat că, în acest moment critic al deciziei, Cezar a declarat în greacă și cu voce tare: „să se arunce zarul!” și apoi și-a condus trupele peste râu.

Plutarh redă expresia în latină ca „alea iacta est” sau „iacta alea est”. Cezar a vorbit de un zar, care este pur și simplu unul dintr-o pereche de zaruri. Chiar și pe vremea romanilor, jocurile de noroc cu zaruri erau populare așa cum sunt astăzi. Odată ce ai aruncat zarurile, soarta ta este decisă. „Lasă zarul să fie aruncat” este în sine este o expresie care înseamnă aproximativ „să înceapă jocul” și provine dintr-o piesă numită Arrhephoros („Fata Flaut”), o comedie scrisă de dramaturgul grec Menander în secolul al IV-lea î.e.n. Menander a fost unul dintre dramaturgii preferați ai lui Cezar.

Continuare, aici.