Alexandru Grumaz: Doctrina Kerry

de Alexandru Grumaz
Anul 2013 a fost martorul multor evenimente geopolitice importante. Soluția diplomatică a fost cea care a marcat ficare din aceste evenimente. Am avut parte de mai multe rezolvări diplomatice decât de conflicte militare, deși nici acestea nu au lipsit. Pentru UE a fost un an de criză, de frământări instituționale, de scenarii pentru salvarea zonei euro/a monedei şi – ceea ce este mult mai îngrijorător – fără apariţia unor perspective economice prea optimiste pentru viitorul apropiat. În plus, cel puţin pe termen lung, problema îmbătrânirii accentuate a populaţiei europene este una de natură să trezească multă îngrijorare. Nu vom mai fi decât 6% din populaţia lumii în 2050 față de 20% în secolul al XVIII-lea. O prăpastie se cască în Europa, între Nordul care reuşeşte, cu Germania în frunte, şi Europa de Sud falimentară, cu Grecia în frunte urmată de Spania. La această diviziune Nord-Sud ar trebui acum adăugată o dimensiune Est-Vest unde în afară de Polonia, ţările din Estul şi Centrul Europei intrate în UE nu o duc prea bine din punct de vedere economic. Și totuși pe linie finaciar-bancară s-au făcut progrese. Miniștrii de finanțe ai zonei euro au semnat un prim acord pentru crearea unei autorităţi europene care să poată decide în privinţa închiderii băncilor aflate în dificultate sau, dimpotrivă, a ajutorării lor. Acest punct este unul dintre cei trei stâlpi ai uniunii bancare, împreună cu supravegherea băncilor de Banca Central Europeană, deja lansată, şi fondul de garantare al depozitelor. Acesta din urmă este încă în discuţie, dar au fost făcuţi paşi în apropierea poziţiilor, şi a fost găsită o soluţie mixtă , prin intermediul unui fel de fond umbrelă, de care ar depinde fondurile naţionale pentru o perioadă de tranziţie de zece ani. Europenii au mai mult decât niciodată nevoie de Uniune, şi nu numai pentru că sunt din ce în ce mai puţini comparativ cu restul lumii, ci şi pentru că lumea din jurul lor devine din ce în ce mai incertă. Germania a avut alegeri și are un guvern de coalițe, Parteneriatul Estic a capotat în fața Ucrainei reușind un succes de etapă limitat la Georgia și Moldova. Moscova s-a opus iar consecița acestei relații între președintele Ianukovici și președintele Putin este transpusă în demonstrațiile de stradă din Kiev. Fostul boxer Vitali Kliciko, apărut ca unul dintre principalii oponenţi ai preşedintelui Viktor Ianukovici este educat politic de Germania. Format de creștinii-democrați ai cancelarului german Angela Merkel, el ar putea obţine în curând sprijinul mai multor lideri europeni. Relațiile pe care organizațiile non-guvernamentale din Germania, Fundația Friedich Ebert (afiliată cu partidul Social Democrat) și Fundația Konrad Adenauer (afiliată cu Uniunea Democrat Creștină), le au cu Ucraina, prin programele pe care le derulează la Kiev privind promovarea democrației și consolidarea societății civile, au creat o punte între opoziția ucrainiană și lideri politici germani. Starea din Ucraina crează o destabilizare a relație Moscova Berlin datorită sprijinului acordat de vest-europeni opoziției ucrainiene. Puţine evenimente au inoportunat Kremlinul în ultimul deceniu mai mult decât Revoluţia Portocalie din Ucraina, în 2004. Acum, coşmarul lui Putin se întoarce, cu manifestanţii care umplu din nou Piaţa Independenţei din Kiev, cerând ca ţara lor să se apropie de UE şi să se distanţeze de Rusia. Revolta pro-UE de la Kiev ameninţă viziunea preşedintelui Putin, pentru Rusia în lume. Kremlinul încearcă reconstrucția sferei sale de influență care să acopere cel puțin fostul teritoriu al URSS. Ucraina este bijuteria coronei și înseamnă mai mult decât Moldova sau Georgia. Întoarcerea spre vest a ucrainienilor ar nărui politica Moscovei. Dulcea victorie a momentului în care Ucraina a refuzat semnarea documentelor cu UE, savurată la Moscova, s-a terminat. În tot acest carusel al scenariilor derulate în aceste zile un moment rămâne memorabil, iar acela s-a desfășurat la Vilnius, în timpul cinei festive de la fostul palat al Marelui Duce al Lituaniei, unde au fost reuniți șefii de stat și de guvern participanți la reuniune. Acolo președintele ucranian s-a lansat într-un monolog despre relaţiile dificile pe care ţara sa le întreţine cu Europa pe de o parte și cu Rusia pe de altă parte. Brusc, la un moment dat, a fost întrerupt de Merkel care ia recomndat să nu mai continue un discurs fără sens spunându-i oricum nu o să semnezi, sub ochii uimiţi ai preşedintelui armean, care stătea alături de Merkel. Cancelarul a încheiat intervenția prin cuvintele Uşa rămâne deschisă pentru Ucraina. În runda următoare intră în arenă campionul de box la categoria grea Vitali Kliciko și grupul pro-european. Kliciko a participat deja la o întâlnire preliminară a liderilor europeni conservatori care s-a desfăşurat la Vilnius. Urmează reuniunea PPE înainte de următorul summit UE, la care Kliciko va fi probabil invitat din nou. La acesta și-a anuțat participarea și cancelarul Angela Merkel. Poate oare Kliciko uni o opoziţie notorie pentru diviziunile sale interne? Susţinătorii lui Kliciko din PPE speră că până la alegerile prezidenţiale din 2015 opoziţia va putea să se reunească în jurul unui candidat unic împotriva lui Ianukovici şi că va câştiga. Dar, după câte s-au întâmplat, poate încă Ianukovici să semneze acordul cu UE pentru aș-i salva madatul prezidențial? Înalt Reprezentantul UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Catherine Ashton spune că da! După Vilnius o concluzie este clară: Occidentul trebuie să-și restructureze relații cu cu Europa de Est, într-un meci în care UE îl înfruntă direct pe Putin. Când scriu aceste rânduri o depeșe a Ministerul rus de Externe anunță că șefii diplomaţiei ruse şi europene se vor întâlni la Bruxelles pentru a dezbate situaţia din Ucraina în aceiași zi în care Ianukovicie se va întâlni cu Putin la Moscova. Serghei Lavrov va discuta cu Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton, în încercarea găsirii unei soluţii pentru criza politică de la Kiev. Se vor mai discuta perspectivele de dezvoltare a relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles, în contextul pregătirii summitului Rusia-UE. La Kremlin se dorește semnarea unor acorduri economice între Rusia și Ucraina. America se îndepărtează, obosită de războaiele costisitoare din Irak și Afganistan dar și de nesiguranța unui Orientul Mijlociu în colaps, împăcată, fără îndoială şi de faptul că va deveni independentă din punct de vedere energetic din 2020, datorită gazului şi petrolului de şist. Washingtonul însă nu-și va uita sau neglija angajamentele cu Israelul sau Arabia Saudită. Pivotul Asia este în construcție iar SUA are mult mai multe interese economice într-o zonă de boom economic unde China devine pe zi ce trece mai puternică economic și militar. Acolo în Asia un nou tip de relații între marile puteri a fost conceptul lansat de Hu Jintao preluat de Xi Jinping în relația cu SUA, concept ce a deveni piatra unghiulară a politicii externe chineze. În schimb Rusia se apropie din ce în ce mai mult de Europa din punct de vedere al ambițiilor sale imperiale. Este o întoarcere la vremurile Războiului Rece. Ce diferă? Intesitatea conflictelor econimice sau politice. Dar nu numai America se deplasează în Asia. Rusia își mută infrastructura energetică spre acele zone. Sumitul Organizaţia de Cooperare Economică Asia–Pacific (APEC) de la Valdivostok din 2012 a conta pe acest drum de revenire a Rusiei în Asia. APEC este un forum al unui grup de 21 de ţări, care au ieşire la Oceanul Pacific și unde liderii de stat şi de guvern se adună anual şi poartă discuţii pe tema economiei regionale, cooperării, comerţului şi investiţiilor. Relațile militare Rusia India sunt în dezvoltare iar cu Vietnamul, Moscova a redeschise canalele de cooperare în industria extractivă a petrolului și a gazelor naturale dar și canalele militare. Vietnamul va cumpăra 4 submarine clasa Kilo care se vor adăuga celor 2 produse în Coreea de Sud, clasa Yugo. În sfârşit, Asia este pe cale să se întindă văzând cu ochii chiar și pe teritoriul UE unde de câțiva ani Beijingul are summituri economice la cel mai înalt nivel, în fostele state comuniste. De la Tokyo la Beijing trecând prin Seul, elitele asiatice se întreabă cu îngrijorare dacă 2013 nu este echivalentul, pentru continentul lor, a ceea ce a reprezentat 1913 pentru Europa, anul de dinaintea războiului. Nimeni nu vrea un conflict armat, dar nimeni, în afară de Washington, nu face suficiente eforturi pentru a împiedica izbucnirea accidentală a unui război în Marea Chinei. Și totuși în acest amalgam de evenimente de tot felul în care diplomații își etalează costumele elegant croite sunt și oameni care posedă o viziune tradițională asupra relațiilor internaționale, oameni care afirmă despre negocieri că aceste se defășoră în spatele ușilor închise și mai puțin în fața camerelor de televiziune și a reporterilor. Un exemplu edificator este secretarul de stat John Kerry. M-am oprit asupra diplomatului american pentru că este în spatele a cel puțin trei evenimente ale anului 2013 și pregătește unul special pentru 2014. Fiul unui diplomat american, Kerry a absolvit Yale și a servit în Forțele Navale ale SUA. A luptat în Vietnam. După ce a părăsit forțele navale și-a început cariera politică iar în 1985 a fost ales senator de Massachusetts. Și-a petrecut 28 de ani în Comisia pentru Relații Externe a Senatului American dintre care patru în calitate de președinte a acesteia și în final a candidat la președinția SUA. De aceea nu a surprins pe nimeni când președintele Obama l-a ales pentru a sluji în poziția de secretar de stat. Kerry este un patrician al diplomației el considerând că prima cale de urmat în conflict este găsirea unei soluții diplomatice și nu o intervenție militară. Doctrina lui Kerry se bazează pe relațiile stabilite de-a lungul timpului cu politicieni din întreaga lume și pe îndrazneala în a aborda direct subiectele fierbinți încercând o soluție diplomatică pentru rezolvarea lor. Mass-media nu acoperă în direct întâlnirile lui Kerry el fiind adeptul unei diplomații de la om la om, discrete, într-o prelungire a etosului lui Henry Stimson și George C Marshall. Crezul său: opțiunile diplomatice se usucă când discreția dispare. Această doctrină a condus eforturile lui Kerry pentru a demara procesul de pace din Orientul Mijlociu, spre surprinderea multora, în termen de săptămâni de la preluarea funcției de secretar de stat. Siria era în flăcări, Libanul pe punctul de destrămare și Egiptul – garant al păcii cu Israelul – guvernat de Frația Musulmana, un partid islamist neprietenos cu statul evreu. În timp ce alții vorbeau de renunțare la implicarea în acea regiune turbulentă și imprevizibilă Kerry a căutat o soluție la fel ca cea de la Camp David. Kerry are o relație de lungă durată cu cei doi actorii principali din Orientul Mijlociu. Pe premierul Benjamin Netanyahu îl cunoște din 1980 când actualul premier era cetățean al orșului Boston iar Kerry își începuse cariera politică. Pe Mahmoud Abbas l-a cunoscut în 2005 imediat după alegerea acestuia în frutea palestinienilor. După vizita președintelui Obama în 2013 în Israel, Kerry a avut a lungă întâlnire cu premierul Netanyahu și echipa sa la Tel Aviv. Dialogul a continuat la fel de activ în lunile care au urmat. Israelieni au declarat că nu vor permite, din nou, ceea ce s-a întâmplat atunci când s-au retras din Gaza și din sudul Libanului. Securitatea Israelului trebuie să fie parte a oricărui acord. De multe ori Kerry a reiterat, în discuții, că provocările și incertitudinile Israelului sunt și ale Americii, principalul partener strategic al Tel Aviv-ului. În 2013 secretarul de stat a avut sesiuni de discuții extinse doar cu Abbas, tet-a-tet, despre care a spus ulterior că l-a auzit cerând cu insistență să se stabilescă un stat palestinian viabil. În același timp Abbas a evocat existența trupelor israeliene în Valea Iordanului problemă pentru care se caută o soluție ce ar trebui acceptată de Netanyahu. La toate aceste discuții participanții au fost în număr redus, secretarul de stat ignorând discuțiile în media sau în mediul politic pe acest subiect, știind că opinia unora dintre politicienii americani era că aceste discuții sunt inutile, deocamdată. Timpul ne va spune dacă Kerry are dreptate dar el crede că a pune oamenii politici să discute împreună aceste probleme este singura cale de rezolvare a lor. Să vedem ce ne va oferi luna aprilie 2014 în această chestiune a relației dintre israelieni și palestinieni. Siria a fost un alt subiect fierbinte. După presiunea militară pusă de americani asupra Damascului și după cele 9 convorbiri telefonioce cu ministrul rus de externe Lavrov, decizia a fost de a prelua armele chimice deținute de regimul sirian. Și astfel întâlnirea dintre cei doi de la Hotelul Intercontinental din Geneva, a stabilit următorii pași, într-o discuție privată derulată lângă piscina hotelului, așa cum a explicat Kerry, mai târziu. Este un triumf al diplomației americane care a evitat intrarea într-un război costisitor cu implicații la nivel global. Așa a început aventura militară, printre lupte, a unui grup de inspectori ONU care au trecut la dezamorsarea și distrugerea stocurilor de arme chimice ale sirienilor. Apoi Kerry s-a întors spre o altă problemă nerezolvată Iranul în condițiile în care la Teheran a fost ales un președinte moderat Hassan Rouhani. După participarea neașteptată a președintelui iranian la sesiune ONU, Kerry s-a întălnit cu reprezentanții Teheranului și a grupului P5+1 în Geneva deschizând drumul negocierilor asupra programului nuclear iranian și a sancțiunilor aplicate de comunitatea internațională. Și de data acesta relația cu Netanyahu a fost importantă pentru a clădi confidența Tel Avivului în aceste negocieri. Și nu în ultimul rând o clarificare sosită de la Washington despre relația Americii cu America Latină și America de Sud menționa prin vocea secretaruluide stat că cei 200 de ani de politică pe care SUA a guvernat-o în sud este încheiată. Cunoscută ca Doctrina Monroe, după ce a fost adoptată în 1823 de președintele american James Monroe, ea statua că orice efort făcut de europeni în a coloniza pământul în America de Sud sau America Latină va fi văzut ca un act de agresiune și va necesita intervenția americană. Relațiile pe care le căutăm și pentru care lucrăm să fie implementate nu se regăsesc în acea doctrină, nu este vorba de când și cum să acționăm în afacerile interne ale unui stat din America de Sud. Este vorba despre o conlucrare între noi ca țări egale, împărțind resposabilitățile, cooperând în problemele de securitate și aderând nu la o doctrină ci la deciziile pe care le găsim împreună ca parteneri pentru a promova valorile și interesele pe care le împărtășim a spus Kerry. Diplomația americană are un lider experimentat care a reușit într-un timp scurtă să așeze pe un făgaș diplomatic o serie de probleme conflictuale la nivel global. Anul diplomatic 2013 fost anul lui Kerry.
Ultima ora:

ObservatorNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAlexandru Bogdan: A relaxed chat about the key takeaways from 2024 and hopes for 2025

EditorialDan Mircea Cipariu: Detector pentru “războinicii viteji”!

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe