Alexandru Grumaz: Gambitul lui Vladimir Putin
de Alexandru Grumaz
Richard Hass, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe, declara referitor la incidentul aviatic dintre Rusia şi Turcia: Nu este încă o criză, dar dacă continuă să escaladeze, ISIS va fi câştigătorul. Turcia nu se va război cu Rusia fiind dependentă de gazul rusesc. Dar acest eveniment va reduce găsirea unui răspuns internaţional împotriva ISIS după atacurile de la Paris.
Reprezentanţii NATO s-au întâlnit la Bruxelles într-o reuniune extraordinară pentru a discuta incidentul. Se pare că ne-am întors în timp, în anii 1950, în timpul Războiului Rece. Dar aparenţele înşală. Rusia este astăzi jumătate din fostul URSS, cu o economie în colaps, fără o motivaţie ideologică, cu pretenţii globale alimentate de naţionalism sub conducerea ţarului Putin. Nimic nu leagă, la prima vedere, invazia şi anexarea Crimeei de ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, în afară, poate, de căutarea unui rol important al Moscovei pe arena internaţională sau o înţelegere între Federaţia Rusă şi Occident pentru ridicarea sancţiunilor impuse după declanşarea crizei ucrainene. Rusia nu mai este o superperputere, a rămas o putere regională deşi posedă triada nucleară (rachete balistice, avioane strategice, submarine nucleare). De când avioanele de vânătoare şi de bombardament (11 buc. Su-24 Fencer, 12 buc. Su-25 Frogfoot, 4 buc. Su-30SM Flanker H multirole şi 4 buc. Su-34 Fullback), elicopterele de atac Mi-24 Hind (folosite în Afganistan în anii 80), transportoarele blindate BTR-82A şi tancurile T-90 (protejate de bateriile de rachete S-300, Tor M1 şi Pantir S1 alături de S-400) forţele speciale şi infanteria marină au intervenit la finalul lui septembrie în sprijinul regimului lui Assad, al forţelor Hezbollah şi a armatei regulare iraniene ultimul obiectiv a fost o negociere cu Occidentul (îi numim pe preşedintele Obama şi pe Cancelarul german Angela Merkel) pe tema viitorul Ucrainei. Assad şi o coaliţie cu şiiţi nu au fost niciodată importante pentru Putin, care riscă o situaţie similară celei din Afganistan.
Situaţia actualăO analiză pe scurt ne relevă următoarele: Rusia nu se va implica în operaţiuni terestre altele decât cele ale forţelor speciale, deocamdată, preferând să conducă coaliţia formată din forţele armate siriene, Hezbollah şi forţele militare iraniene împotriva opozanţilor lui Assad şi a ISIS. În aceste condiţii Moscova controlează termenii stabilirii păcii şi a tranziţiei în Siria punându-şi deoparte proprietăţile militare (baza navală Tartus, aeroportul şi portul Latakia) de la Marea Mediterană. Dar analiza nu se sfârşeşte aici.
Intervenţia Moscovei în Siria este prin ea însăşi un obiectiv final care încearcă în primul rând desconsiderarea SUA şi a NATO, protejarea unui aliat fără de care influenţa în Orientul Mijlociu ar fi ca şi inexistentă, dar şi constituirea unei alianţe şiite care să ameninţe statele din Golf.
Este o paradigmă care a fost devoalată de atacul terorist de la Paris din 13 noiembrie. Are preşedintele Vladimir Putin sânge de frate pentru Assad? Nu. La discuţia din 20 octombrie de la Kremlin, preşedintele Putin i-a transmis protejatului său de la Damasc, faptul că după tranziţie există posibilitatea ca el să plece din fruntea statului sirian. În schimb, odată cu această primire la Moscova, preşedintele Putin a semnalat coaliţiei conduse de SUA că Assad va fi parte la orice formulă de negociere a viitorului Siriei. Indiferent care este adevărul despre Assad în opinia Kremlinului, Vladimir Putin a continuat dialogul în Orientul Mijlociu cu preşedintele Rouhani, cu preşedintele Erdogan (înainte de incidentul aviatic), cu liderii Arabiei Saudite, cu regele Iordaniei, preşedintele Egiptului şi cu primul ministru al Israelului.
Ciocnirea dintre Putin şi ErdoganPreşedintele Putin nu a reuşit să anticipeze modul în care preşedintele turc Erdogan îi va stica planurile în Orientul Mijlociu. Şeful de la Ankara s-a supărat pe preşedintele Putin datorită faptului că nu l-a informat în timpul vizitei la Moscova de intrarea iminentă a forţelor ruse în Siria. Erdogan consideră problema Siriei ca pe una personală, el având acolo trei obiective:
(1) schimbarea lui Assad şi înlocuirea lui cu un guvern de uniune naţională condus de suniţi (de preferat un guvern influenţat de Fraţii Musulmani);
(2) să protejeze populaţia sunită pentru a avea o relaţie solidă/consolidată cu ţările din Golf;
(3) să prevină autonomia regiunii kurde sau şi mai rău constituirea unui stat kurd în nordul Siriei care să se unească cu teritoriile kurde din Irak.
Drept urmare a evenimentelor derulate la Damasc, Erdogan s-a dus la Bruxelles cu o agendă în trei puncte:
(1) să revizuiască programul de antrenare a rebelilor sirieni;
(2) să realizeze o zonă liberă de terorism în nordul Siriei la graniţa cu Turcia;
(3) şi să realizeze o zonă de interdicţie a zborurilor deasupra Siriei.
Pe plan diplomatic, Turcia se confruntă cu izolare virtuală. În primul rând, în imaginea lui Erdogan în Occident lasă mult de dorit. Comportamentul său abraziv a îndepărtat Occidentul. Erdogan încearcă să repare relaţia cu Europa, dar efortul său este tardiv (prea puţin şi prea târziu). În zona Orientului ne confruntăm cu trei direcţii de acţiune. Prima este aceea a Moscovei care pune presiune pe Ankara în legătură cu traficul de petrol de la graniţă, trafic care include relaţii clandestine cu ISIS şi implicit finanţarea acesteia, dar şi asupra sprijinului logistic acordat de turci rebelilor care luptă împotriva lui Assad (în special turkmenii). În al doilea rând, este vorba despre crearea unei zone de interdicţie aeriană asupra Siriei, o dorinţă a lui Erdogan care s-a spulberat odată cu apariţia ruşilor în Orient. Şi, în al treilea rând, ruşii şi americanii sunt de aceiaşi parte în ceea ce-i priveşte pe kurzi pe care Ankara îi consideră terorişti inclusiv pe cei care compun Unităţile de Protecţie ale Populaţiei (miliţiile kurde) care luptă extrem de eficient împotriva ISIS în nordul Siriei.
Pentru a-şi atinge obiectivele Erdogan a arătat puţin interes în lupta împotriva ISIS la fel ca şi preşedintele Putin. De fapt, regimul preşedintelui Erdogan a sădit elemente ale grupului extremist prin faptul că a închis ochii la contrabanda şi la cumpărarea în mod clandestin de către contrabandiştii turci a petrolului controlat de ISIS, dar şi prin faptul că a permis tranzitarea către Siria prin graniţa turcă a diverşilor aventurieri europeni care s-au alăturat grupului terorist, dar şi a teroriştilor din ISIS care călătoreau între Siria, Turcia şi Irak. În acelaşi timp, guvernul de la Ankara a folosit limbajul din lexiconul Kremlinului pentru a neutraliza miliţiile kurde de-a lungul graniţei proprii şi pentru a pava drumul spre o majoritate parlamentară a partidului prezidenţial AKP în Parlamentul Turciei.
Politica Ankarei a fost similară cu cea a lui Vladimir Putin: « atacăm ISIS », spunea preşedintele rus, şi de fapt erau loviţi luptătorii din opoziţia siriană, iar turci spuneau americanilor că atacă ISIS şi ei atacau PKK sau miliţiile kurde din nordul Siriei.
Pe scurt, abordarea lui Erdogan este să protejeze populaţia turkmenă din nordul Siriei afiliată la gruparea islamistă al-Nusra, să-i blocheze pe kurzi în a-şi realiza obiectivele militare şi statale şi să facă cât mai puţin în eliminarea ISIS. De asemenea, prevenirea atacurilor aviaţiei ruse împotriva aliaţilor suniţi ai Turciei din nordul Siriei pare cea mai importantă temă la ora actuală prntru guvernul Erdogan. Când avionul Su-24 a fost doborât de avionul turc F-16 pe 24 noiembrie 2015 era pentru a treia oară cănd un avion de bombardament rusesc intra în spaţiul turcesc, mai ales că pe aeroportul din Latakia aterizarea se face din nordul acestuia, adică dinspre graniţa turcă, având în vedere intensitatea şi direcţia vâtului în zonă. Cert este că avionul rusesc a pătruns în spaţiul aerian turcesc a fost luat în primire de staţiile radar înainte de a intra şi a fost somat să-şi schimbe traseul. Nu au făcut-o şi acest lucru i-a costat pe aviatorii ruşi. Totul s-a întâmplat pe fondul unei situaţi internaţionale incerte după atacul terorist de la Paris şi în momentul în care Erdogan, nereuşind să asigure o zonă de interdicţie aeriană în nordul Siriei cu prilejul sesiunii G-20, a recurs la o metodă dură de a-l provoca pe preşedintele Putin, fiind în legitimă apărare. Indiferent care va fi soluţia acestei crize, coliziunea lui Erdogan cu Putin va reverbera nu numai în Orientul Mijlociu, dar şi în Ucraina care depinde de gambitul lui Putin în Siria[1](adică de sacrificarea lui Assad).
Gambitul lui Putin
Rusia nu are nevoie de sprijinul lui Assad pentru a-şi îndeplini obiectivele limitate din Siria. În schimb, pe termen lung, parteneriatul cu Iranul şi aliaţii lor Hezbollah poartă în el riscul de a atagoniza populaţia sunită faţă de Rusia. Siria trebuia să facă Ucraina uitată de către Occident, asigurându-i lui Vladimir Putin o nouă imagine publică. Până la atacul terorist de la Paris, Occidentul a refuzat să conexeze cele două crize Ucraina şi Siria, caracterizând intervenţia lui Putin în funcţie de rezultatele operaţiunilor militare împotriva ISIS şi lăsându-l pe Assad în afara jocurilor politice ale tranziţiei.
Pe 31 octombrie, 224 de cetaţeni ruşi au murit după ce un avion pe ruta Sinai-St.Petersburg a explodat ca urmare a unui atac terorist pus la cale de ISIS. Rusia a refuzat de-a lungul a câteva zile să recunoască atacul terorist deşi atât experţii americani cât şi cei britanici au demonstrat acest lucru. Liniştea a plecat de la preşedintele Putin care nu a vrut ca opinia publică din Federaţia Rusă să lege incidentul de deplasarea propriilor trupe în Siria. Apoi a venit Parisul pe 13 noiembrie. Este o certitudine printre analiştii ruşi că Putin obişnuieşte să dispară din viaţa publică or să întârzie o declaraţie odată cu apariţia unui eveniment neaşteptat (Black swan). Aşa s-a întâmplat odată cu accidentul submarinului Kursk sau cu celelate două evenimente de la teatrul Nord-Est din Moscova sau de la şcoala din Breslan. În schimb pe 13 noiembrie înainte ca numărul morţilor să fie cunoscut cu exactitate şi chiar înaintea discursului televizat adresat naţiunii de preşedintele Hollande, preşedintele Putin, prin secretarul de presă, a exprimat, fără echivoc, condamnarea atacului terorist şi a arătat un nivel fără precedent în asigurarea de asistenţă pentru guvernul francez. Apoi patru zile mai târziu preşedintele Putin a dat un comunicat similar de confirmare a atacului terorist din Sinai. Putin a jurat să vâneze teroriştii oriunde s-ar ascunde în lume. Este, pare-se, acelaşi limbaj din septembrie 1999 când preşeditele Putin a promis urmărirea terorişilor, care au aruncat în aer blocul din Moscova, în toată lumea.
Ştia FSV-ul de atacul de la Paris?De ce a aşteptat preşedintele Putin două săptamâni ca să confirme atacul terorist din Sinai şi s-a comportat inexplicabil la atacul de la Paris dând o replică imediată actului terorist din capitala Franţei? Un analist rus de politică pe numele său Stanislav Belkovsky[2] a dat un răspuns ameţitor: Putin a ştiut de atacul de la Paris şi nu a vrut să transmită părţii franceze informaţii vitale (!?). Nu ştim cât de adevărată este o astfel de informaţie, dar putem să ne uităm în istoria relaţiilor dintre serviciile de informaţii ale fostului lider de la Bagdad, Saddam Husseini, actualul ISIS care are în conducere ofiţeri din aparatul de informaţii şi contrainformaţii a lui Saddam şi fostul KGB actualul FSB, de fapt FSV (serviciul de informaţii extern). Ceea ce vom prezenta în continuare nu este un argument la ceea ce a declarat Stanislav Belkovsky este un scenariu posibil.
Urmare a înlăturării de la putere a lui Hussein, a apariţiei al-Qaida din Irak şi ulterior a organizaţiei ISIS, organizaţie alimentată de nemulţumirea suniţilor irakieni faţă de guvernul şiit din Bagdad, mulţi dintre comandanţii ISIS (incluzându-i pe cei care se ocupă de planurile teroriste operaţionale din exterior) au fost extraşi dintre oamenii loiali lui Saddam Husseini atât cei care lucrau pentru partid cât şi cei care lucrau pentru serviciile de informaţii. Fostul prim-ministru rus, sub preşedinţia lui Boris Yeltsin, Yevgeny Primakov[3] (FOTO), un veteran al serviciilor ruseşti, a fost cel care a avizat operaţiunile în Irak şi în Orientul Mijlociu de-a lungul timpului. El a ştiut pe cei mai importanţi jucători din serviciile de informaţii iarkiene atât cele militare cât şi cele civile şi a avut o relaţie personală cu Saddam Hussein începând din 1960. Primakov a făcut din sprijinul acordat lui Saddam o ancoră a Federaţiei Ruse în Orientul Mijlociu începând cu 1991 când a devenit adjunctul directorului KGB. Cooperarea între irakieni şi ruşi în domeniul schimbului de informaţii a crescut dramatic Primacov ajutându-l pe Saddam în cadrul Consiliului de Securitate al ONU să evite sancţiunile privind importul de arme. În 1993, şeful serviciului de informaţii irakian a fost într-o vizită personală la Moscova şi l-a avertizat pe Primakov asupra dizidenţilor irakieni care finanţează opoziţia Kremlinului din Dumă. Relaţiile dintre Primakov şi Saddam au început în 1960, fostul şef al SVR (serviciului de informaţii externe) fiind ultimul diplomat străin care l-a vizitat pe Saddam la Bagdad înintea celui de-al Doilea Război din Irak, pe 17 martie 2003, cu două zile înaintea începerii războiului, avertizându-l pe acesta să părăsescă poziţia de şef al statului pentru a impiedica o catastrofă. Hussein a refuzat propunerea lui Primakov. Primakov, un lider al blocului anti-liberal din Rusia, a fost numit ulterior naşul lui Putin cel care l-a ajutat pe actualul preşedinte să devină numărul unu la Kremlin. Cei doi au fost în cursa pentru prezidenţialele din 2000 fapt ce nu a impietat asupra numirii ulterioare a lui Primakov în calitatea de consilier a lui Putin ales între timp preşedinte. Astfel, Putin a preluat dosarul Irak şi l-a menţinut şi după plecare de la putere a lui Husseim.
Nu veţi găsi un document exploziv care să prezinte faptul că Moscova cunoştea intenţiile teroriştilor ISIS referitoare la Paris, dar datele adunate de-a lungul timpului l-au făcut pe Belkovski să lanseze un astfel de scenariu. Odată cu evenimentele triste de la Paris, preşedintele Putin, prin faptul că a admis atacul terorist asupra avionului rusesc, desupra Peninsulei Sinai, a putut să cheme opinia publică internaţională la unitate şi împreună cu preşedintele Hollande să realizeze o alianţă care să lupte împotriva ISIS. Preşedintele Putin a ordonat trupelor sale să coopereze cu aviaţia franceză care a început raidurile împotriva ISIS. Numai SUA a rămas intransigentă faţă de Moscova stând de o parte şi securizând, în relaţia cu Kremlinul, zborurile aviaţie aparţinând coaliţiei conduse de Washington împotriva ISIS. Washington-ul a declarat răspicat că problema Ucrainei rămâne pe agendă şi nu se conexează cu problema Siriei. Rusia va avea nevoie să trimită trupe pe teren împotriva ISIS pentru ca să aspire la o serie de concesii în criza ucrainiană, iar acest lucru va fi greu de realizat. În condiţiile din Siria ar fi nevoie de 30.000 de militari ruşi pentru a fi o forţă suficientă care să distrugă pe cei 60.000 de luptători ISIS.
Relaţia dintre serviciile de informaţii ale URSS şi IrakRelaţia dintre Primakov şi Saddam nu pote fi privită separat de relaţia dintre serviciile de informaţii sovietice şi cele irakiene. În 1971 Sadam şi-a asumat vicepreşedinţia Consiliului de Comandă al Revoluţiei. Aliatul cel mai bun al URSS în Orientul Mijlociu era Irakul care l-a invitat pe Saddam în vizită la Moscova. În aprilie 1971 un Tratat de prietenie cu URSS a fost semnat de Saddam pe o perioadă de 50 de ani, tratat care aducea un surplus de arme Irakului şi o implicare a URSS în producţia de petrol a Bagdadului. La finele lui 1973 Hussein şi Iuri Andropov, şeful KGB de la acea vreme, au semnat un acord secret între serviciile de informaţii ce asigura modernizarea Serviciului de Securitate Intern al Irakului (A.M.N) prin implementarea de metode sofisticate de interogare şi echipament special de interceptare a comunicaţiilor, pregătirea personalului irakian de către specialişti KGB/GRU în URSS, acorduri de asisenţă operaţională şi sprijin logistic pentru agenţii sovietici care operau în zone unde sovieticii nu aveau relaţii diplomatice.
Până în 1977 legăturile KGB/Irak erau atât de apropiate încât Bagdadul era singura ţară unde spionajul sovietic nu acţiona, mai mult toate rezidenţele primiseră ordin să nu conducă operaţiuni împotriva ţintelor irakiene. În 1979 Saddam a început să trimită în închisoare pe comuniştii irakieni şi rezidenţa KGB de la Bagdad s-a reactivat. În septembrie 1980 Bagdadul a atacat Iranul şi Moscova a decis să asigure sprijin în echipamente militare Irakului în mod discret. În acest joc Primakov a avut un rol de operativ în transmiterea de fonduri către partidul comunist irakian şi chiar către Saddam (în perioada 1960-1970) iar după 1997 a avut un rol de primitor de fonduri de la Saddam (în 1997 GCHQ-unitatea de informaţii a Marii Britanii /Signals Intelligence – a interceptat un transfer bancar care detalia o sumă de 800 mii de dolari primită de Primakov de la adjunctul primului ministru Tariq Aziz). De asemenea, Primakov a fost un susţinător fervent a metodelor de luptă teroristă ale Organizaţiei de Eliberare a Palestinei conduse de Yasser Arafat caracterizând acţiunile acesteia drept o luptă populară pentru eliberare naţională. Între 19989-1990 ruşii au asigurat echipamente militare către irakieni, avioane MIG 23, MIG 25 şi MIG 29 şi sisteme de apărare antiaeriene care sunt şi acum operative. Primakov a ştiut în permanenţă faptul că Saddam dezvoltă programe de arme biologice, nucleare şi chimice (pe care le-a folosit împotriva propriilor cetăţeni cauzând moartea a peste 20000 dintre aceştia) dar şi faptul că era patronul filialelor de terorism internaţional ajutându-i pe bin Laden şi Abu Nidal să-şi ducă la îndeplinire operaţiunile teroriste. De asemenea Primakov ştia că Saddam îşi procură arme din Franţa, Iordania, Germania, Turcia, Bulgaria şi din Balcani. Principalul serviciu de informaţii irakian Da’ Irat al Mukhabarat al-Amah sau GID antrena terorişti în centre operaţionale pentru ca apoi să-i trimită sub acoperire diplomatică în diverse ambasade din străinătate. În genţile diplomatice, care nu erau controlate la graniţe, se aflau arme şi explozivi utilizaţi ulterior în diferite atentate din Europa.
În loc de concluzieAceastă organizaţie teroristă, denumită generic ISIS, poate că este răzbunare lui Saddam de dincolo de moarte, dar în mod sigur este creaţia celor pe care i-a pregătit în administraţia irakiană în timpul domniei sale totalitare.
[1] Sacrificare a unui pion alb sau a altei piese la începutul unei partide de şah pentru obţinerea unui avantaj în atac.
[2] Stanislav Alexandrovich Belkovski este fondatorul şi directorul Institutului Naţional de Strategie din Moscova. El este vărul oligarhului rus exilat de Kremlin, Boris Berezovsky. Este autorul cărţii Putin. Omul care nu a fost acolo (titlul original al cărţii publicate în 2013 este Putin. The man who wasn’t there)
[3] Membru al partidului comunist între 1929-1991, vorbind fluent araba şi hebrew dar şi engleza deşi folosea translator pentru a răspunde la întrebările mai complicate, Primakov şi-a început cariera corespondent de presă în Orientul Mijlociu şi director adjunct al ziarului Pravda între 1962 şi 1970.
adevarul.ro
Ultima ora:
ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”
PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare
EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România
ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene
SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!
EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!
EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!
CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe