Matei Bogdan
Publicat în 2 noiembrie 2022, 06:41 / 54 elite & idei

Alexandru Grumaz: Game of Thrones la Kremlin

Alexandru Grumaz: Game of Thrones la Kremlin

de Alexandru Grumaz

Spionajul este o afacere complicată. Tranziția furtunoasă de la Gorbaciov la Elțîn a deschis numai ”mormintele spionajului” dar nu a devoalat întreg sistem pe care sovietici l-au construit în lume. Prima poliție a Rusiei, strămoșul îndepărtat a actualului FSB, este Opricinina creată în 1565 de către Ivan cel Groaznic, primul Mare Duce de Moscova, care avea să fie încoronat țar.

De acolo s-a plecat. Spionii ruși acoperiți desfășurați în Occident s-ar putea să nu-și fi atins obiectivul întotdeauna, dar nu au fost inactivi. Ei au colectat informații și le-au transmis înapoi Rusia. Aceștia s-au implicat activ în ceea ce este cunoscut în afacerile de spionaj ca „depistare și evaluare”. Ei au identificat colegi și prieteni care ar putea fi ținte vulnerabile și este posibil să fi căutat să coopteze oamenii pe care i-au întâlnit în mediul academic care ar putea deține într-o zi poziții de putere și influență în prpriile guverne sau în instituții internaționale de forță. Poate cel mai faimos exemplu al acestei tactici – Cambridge Five – a avut loc în Marea Britanie. „Observatorii de talente” ai serviciilor secrete sovietice au reușit să recruteze studenți de la Universitatea Cambridge în anii 1930 – inclusiv viitorul spion Kim Philby – care mai târziu aveau să urce în cercul puterii  în guvernul britanic și să devină agenți sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în anii 1950. Unii dintre ei recrutați ulterior în timpul Războiului Rece continuă și astăzi. Opt oficiali europeni de informații și diplomați intervievați de Financial Times au declarat că operațiunile secrete ale Rusiei în Europa s-au extins, începând cu anii 1992, într-un ritm pe care eforturile de contraspionaj s-au străduit să-l egaleze. Mai multe țări se bazează în continuare pe colectarea de informații din SUA și Marea Britanie din cauza restricțiilor legislative privind supravegherea internă și a lipsei de resurse. Multe servicii europene cred că au redus semnificativ capacitatea Rusiei de a opera în Occident sau pe flancul estic prin măsurile de expulzare a peste 400 de diplomați ruși de la începerea invazie ruse în Ucraina. Este o afirmație greșită din toate punctele de vedere. Zeci de agenți ruși sunt încă activi în Germania, Franța și Belgia dar și în Europa de Est și Centrală potrivit evaluării unui oficial european din informații. Austria este un adevărat portavion al serviciilor de spionaj rusești în primul rând datorită faptului că este un ”hub de instituții internaționale”.

Cazurile recente de spionaj în Europa

Financial Time descrie într-un material din 27 martie 2022 câteva dintre acestea cazuri (citez): 

2017 Rusia avea un agent care lucra în calitate de consilier apropiat al fostului ministrului francez al apărării de atunci, ulterior  fost ministru de externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat fostul șef de spionaj al Franței Bernard Bajolet într-un interviu anul trecut.

Iulie 2020 Autoritățile daneze au descoperit încercările Rusiei de a fura tehnologie energetică. În august în același an, un locotenent colonel francez, care lucra pentru comandamentul maritim al NATO din Napoli, a fost arestat pentru că a transmis materiale clasificate NATO către GRU, agenția rusă de informații militare. În decembrie, autoritățile olandeze au expulzat doi agenți ruși sub acoperire pentru că au încercat să fure documentație pentru AI și nanotehnologie de la companii olandeze.

În martie 2021, Bulgaria și-a arestat șase cetățeni – inclusiv angajați ai Ministerului Apărării și fostul șef al serviciilor de informații al apărării Ivan Iliev – pentru transmiterea secretelor către GRU la un cost de 3.000 de dolari fiecare. Iliev și ceilalți acuzați sunt arestați preventiv, în așteptarea procesului. Mai târziu în aceeași lună, autoritățile italiene l-au prins pe căpitanul marinei Walter Biot vânzând o serie de secrete militare către GRU pentru 5.000 de dolari o dată. Procesul lui Biot a fost deschis săptămâna trecută. Încă nu a depus o pledoarie.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: Cei „5D” ai manipulării și dezinformării online. Cum poate răspunde Europa?

PoliticKelemen Hunor: În acest moment, comasarea alegerilor locale şi parlamentare nu este posibilă constituţional

EconomieMarian Năstase: ALRO este al doilea cel mai transparent emitent BET privind raportarea ESG

ExternMarco Badea: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Regatul Unit să trimită avioane de luptă în Ucraina

SocialCsibi Magor: Pentru prima data de cand donez

EvenimenteAndreea Paul: Conferința CDG ”Banii României producătoare – finanțarea economiei private”

CulturaVlad Mixich: Mi s-a întâmplat de câteva ori să trăiesc o emoție foarte specială: gratitudinea de a fi martorul nemijlocit a unei frumuseți unice

EditorialOvidiu Nahoi: Cei „5D” ai manipulării și dezinformării online. Cum poate răspunde Europa?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe